Este minunat de frumoasă pilda Evangheliei cu oaia cea pierdută. Un păstor are în seama sa o sută de oi. Într-o zi pierde una. Ce face el? Lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi merge s-o caute pe cea pierdută. Aleargă zi şi noapte, cercetează toate locurile şi n-are odihnă până n-o află.
Iar după ce a aflat-o, o pune pe umeri, o duce acasă şi, chemând prietenii şi vecinii, le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine! Am aflat oaia cea pierdută”.
Modestia este o formă anevoie de împlinit a binelui! Omul ce se gândește cu încordare cum să nu rămână mai prejos de altul și cum să ajungă mai presus de altul nu e în stare de efort constructiv, și cu atât mai mult de cel suprem, duhovnicesc. Slava deșartă este semn nu numai al stagnării morale, ci și al celei mintale.
Treaba omului este să facă binele și să-i ajute pe frații săi, oamenii, totdeauna, și mai ales în timpul sărbătorilor religioase. Orice zi este o zi a lui Dumnezeu, și este bun al lui Dumnezeu, și a fost zidită spre bine.
Oare noi nu avem probleme cotidiene? Putem să ne ocupăm numai cu rugăciunea? S-ar părea că această cerință este imposibil de îndeplinit. Nu, ea poate fi îndeplinită, fiindcă Domnul Iisus Hristos nu cere nimic imposibil de îndeplinit de la noi.
A te ruga neâncetat nu înseamnă doar a sta la rugăciune, a citi rugăciuni, a face metanii, a merge mereu la biserică.
Întâi trebuie să credem și apoi să strigăm la cel în care credem: Tată, auzi-mă! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Miluiește-mă!! Și la Sfinții lui Dumnezeu să strigăm și la Maica Domnului ca să se roage pentru noi!
Sfânta rugăciune este asemenea Suflării sufletului din noi care trebuie să fie permanent cu noi. Așa cum nu putem trăi fără aer, fără apă, fără mâncare, nu putem trăi fără Hristos, fără Sfânta rugăciune.
Troparul Sfântului Apostol Toma, glasul al 3-lea:
Apostole Sfinte Toma, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Iubirea de vrăjmași este un mare dar al Sfântului Duh. Omul nu-și poate iubi vrăjmașii dacă nu este plin de Duhul Sfânt. Un chip al dragostei de vrăjmași este ca în orice contact cu ei, noi să punem un strop de dragoste.
De aceea, ar trebui să fie ca un fel de program al vieții noastre ca în tot ceea ce zicem, în tot ceea ce facem, în tot ceea ce gândim, să punem un strop de dragoste, de dragul lui Dumnezeu. Dacă facem așa, la sfârșit, cu siguranță vom moșteni porția cea mare a dragostei lui Dumnezeu, dragostea cea până în sfârșit pe care Hristos ne-a arătat-o nouă.
„Lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că după faptele tale te voi judeca zice Domnul.”
Ne aflăm într-un cerc profan de discuţii. Vorbe, vorbe, vorbe… De cele mai multe ori goale, în care nu se suflă un cuvânt despre Dumnezeu – Tatăl nostru al tuturor –, despre dragostea pe care ne-o poartă, despre viaţa viitoare, răsplata cerească; de ce, oare? Pentru că oamenii se ruşinează să aducă vorba despre Dumnezeu.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei, glasul al 4-lea:
Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, cu bună cunoştinţă, ca un sfinţitor cuvios îmbrăcându-te, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, stadiul întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei
Arhimandritul Hrisostom Papadákis vorbește despre locul sfinților în Biserica Ortodoxă, punând accentul pe noțiunea de ,,sfânt”.
,,Sfinții” reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii. Este tot ce are mai de preț Biserica Ortodoxă și trebuie să păstrăm autentică această moștenire pe care am primit-o. Vedem că romano-catolicii s-au îndepărtat de contactul direct cu sfinții. Noi ne închinăm icoanelor și moaștelor sfinților și, de asemenea, așezăm moaștele martirilor în piciorul Sfintei Mese unde săvârșim Sfânta Jertfă.
Viețuirea monahală înseamnă autodăruire și supunere față de Legea dumnezeiască, sărăcie de bunăvoie, înfrânare, îndurarea răului și nevoință, alături de rugăciunea neâncetată, spre împlinirea a toată virtutea, și îndelunga răbdare, în vederea desăvârșirii.
Dumnezeiescul Ioan Scărarul definește monahul în felul următor: “Monahul este strădania neâncetată a firii și păzirea neântreruptă a tuturor simțurilor; este trup cast, gură curată și minte luminată. ”
Se întâmplă ca oameni răi să-i dea cuiva otrava înălțării de sine: așa ne-a vărsat în fire otrava aducătoare de moarte a păcatului, vrăjmașul nostru, șarpele cel vechi.
Dacă se întâmplă să se otrăvească, omul, chiar, dacă înainte era sănătos, ajunge în mare suferință: și firea noastră era curată, neprihănită, sfântă, bună dar când otrava vicleanului șarpe a pătruns în ea, a căzut în boală și nenorocire nevindecată. Aflându-se în om, otrava îi îmbolnăvește tot trupul: și otrava cea aducătoare de moarte a șarpelui ne-a îmbolnăvit toate puterile sufletești și trupești.
Doar cel ce este blând şi smerit cu inima poate linişti inimile crude, pline de tulburare: numai cel blând cu inima poate smeri sufletele mândre şi trufaşe.
A arăta „blândeţe faţă de toţi oamenii este obligaţia fiecărui creştin adevărat” (Tit 3, 2). Dar omul devine cu adevărat blând şi smerit atunci când el îşi îndreaptă adâncul inimii către Domnul Iisus Hristos, El fiind singurul cu adevărat „blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29).
Fără cea mai mică îndoială, noi ştim că Dumnezeu este prezent pretutindenea, lângă fiecare din noi; ba „ne este mai aproape decât noi înşine” (Fericitul Augustin), pentru că „în El vieţuim, ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 27,18), „Ne aflăm în oceanul nemărginit, neînţeles, negrăit al lui Dumnezeu” (Părintele Dumitru Stăniloae, Dogmatica I, p. 143).
Câţi trăiţi în căsătorie nu vă dedicaţi cu totul lumii acesteia! Căci pentru voi această lume nou împlântată şi cu adevărat supracerească, adică Mama lui Dumnezeu, s-a arătat drept rod al unei căsătorii. Cei bătrâni arătaţi o gândire bătrânească şi nu vă faceţi tineri prin gândurile, cuvintele şi faptele voastre, gândind trupeşte şi purtându-vă potrivit trupului. Tinerii imitaţi bătrânii, cinstiţi-i şi ascultaţi-i, şi nu vă arătaţi neştiutori de care bătrâneţe e cinstită şi cum anume nici tinereţea nu e lipsită de cinstita bătrâneţe. Iar dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe Solomon, căci îl veţi auzi spunând: „cărunteţea pentru oameni este înţelepciunea, iar bătrâneţea e o viaţă nepătată” [Sol 4, 9].
Bogaţii sunt oameni privilegiaţi. Deşi prin natura lor nu se deosebesc cu nimic de mulţimea de rând, deşi au aceeaşi origine, acelaşi suflet şi acelaşi destin, ei se bucură de o stare privilegiată, în vreme de necaz şi suferinţă, bogaţii au parte de belşug şi desfătări. Cei dintâi numai prin muncă aspră şi necontenită îşi câştigă un codru de pâine neagră pe care îl înghit amestecat cu lacrimi şi suspine.
Troparul Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Iustina:
Sfinţilor Mari Mucenici Ciprian şi Iustina, care pentru Dumnezeu v-aţi jertfit, care viaţă în mare credinţă aţi dus, prin care s-a dovedit puterea credinţei creştine asupra tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, vă rugăm să fiţi şi astăzi apărătorii şi călăuzele noastre în dreapta credinţă, dându-ne şi nouă tăria iubirii de Dumnezeu.