Author Archives: admin

Canon de rugăciune către Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul

Troparul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Continuare …

Mitropolitul Bartolomeu Anania: Porcii (Predică la Duminica vindecării demonizatului din ţinutul Gadarei)

Dumnezeu poate să facă o minune cu cine crede El, cu cine vrea El. Credeți în minunea lui Dumnezeu, iubiții mei!
Să nu vă părăsească nici-o clipă speranța și optimismul, pentru că răul este agresiv, dar binele întotdeauna învinge. Prin biserica lui Iisus Hristos despre care Întemeietorul ei a spus că: „porțile iadului nu o vor birui”, porțile iadului, însemnând, tot ce ați luat, ce-avea răul mai agresiv și mai veninos. Fiți încredințați de puterea lui Dumnezeu. Învățați bine tot ceea ce trebuie să învățați. Spuneți-le și altora ceea ce ați învățat bine și ziditor de suflet. Rămâneți optimiști, încrezători în voi înșivă, în tăria și puternicia, și veșnicia neamului nostru.

Continuare …

„Dumnezeu a poruncit oamenilor să nu ucidă, ca să aibă pace şi fericire“

Părinte stareţ, în ce context vine porunca a VI-a a Decalogului?

Cele zece porunci i-au fost date lui Moise de către Dumnezeu, pe Muntele Sinai, ca parte a legământului dintre El şi poporul evreu: „«Deci, de veţi asculta glasul Meu şi de veţi păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veţi fi popor ales, că al Meu este tot pământul; Îmi veţi fi împărăţie preoţească şi neam sfânt!». Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel“ (Ieşirea 19, 5-6).

Continuare …

De ce îngăduie Dumnezeu să se întâmple nenorociri?

Există multe cazuri. Uneori Dumnezeu îngăduie ceva ca să iasă altceva mai bun, iar alteori îngăduie aceasta ca o pedagogie. Unii sunt răsplătiţi, alţii plătesc. Nimic nu este fără rost. Să ştiţi că tot ceea ce îngăduie Dumnezeu, chiar şi oameni să fie ucişi, de pildă, este din iubire de oameni, pentru că Dumnezeu este milostiv. Proorocul Ilie câţi a junghiat? 300 de popi ai lui Baal. Când le-a spus: Rugaţi-vă şi mă voi ruga şi eu şi al cărui foc se va aprinde singur, Dumnezeul aceluia este adevărat, popii lui Baal au început să strige: Auzi-ne, dumnezeul nostru, Baal, auzi-ne! Dar nu era nici glas, nici auzire.

Continuare …

Sfaturi pentru o căsătorie reușită

Căci comuniune perfectă de viaţă, după mine, există acolo unde nu mai sunt proprietari, contradicţiile de păreri au dispărut, iar orice tulburare şi contestare şi ceartă au fost îndepărtate, şi unde toate sunt comune: inimile, cugetele, trupurile şi acelea prin care se hrănesc şi se îngrijesc trupurile, comun este Dumnezeu, comun este tot ceea ce duce spre pietate, comună este mântuirea, comune sunt luptele, comune sunt ostenelile, comune sunt coroanele, unde mulţi formează unul şi unul nu este singur, ci în mai mulţi.

Continuare …

Sf. Porfirie Kavsokalivitul: Ocrotirea peste măsură lasă copiii necopţi

Un lucru care îi vatămă pe copii este ocrotirea peste măsură, adică grija exagerată, frământarea şi neliniştea părinţilor. Ascultaţi o întâmplare.
O mamă mi se văita că pruncul ei de cinci ani nu o ascultă. Îi spuneam “Tu greşeşti”, dar nu pricepea. Odată am mers cu această mamă, cu maşina ei, într-o plimbare spre mare. Ajungând, copilul i-a scăpat din mână şi a alergat către mare. Era acolo un val de nisip care cobora abrupt în mare.

Continuare …

Monahismul – Armata de Geniu a Creştinismului

Monahismul, potrivit învățăturii Părintelui Sofronie Saharov, nu este o născocire omenească. El constituie un imperativ categoric al duhului pentru cel care se atinge de focul iubirii lui Hristos, iubire care se jertfește pe sine pentru ca ceilalți să trăiască și își primește moartea ei. Monahismul este plin de recunoștința omului la jertfa lui Hristos și în esență nu este altceva decât împlinirea cuvântului Mântuitorului: „Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tată, și pe mamă, și pe femeie, și pe fiu, și pe fiică, și pe frați, și pe surori, până și viața sa, nu poate fi ucenic al Meu” (Luc.14, 26), iar ,,cel ce-și pierde viața pentru Mine, acela o va mântui” (Luc. 9, 24).

Continuare …

Nu e de ajuns să crezi, mai trebuie și să faci voia lui Dumnezeu

Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: „Fiule Tit, mustră-i cu asprime (pe creştini), ca să fie sănătoşi în credinţă” (Tit 1, 13). Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă niciun folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevărată ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu. Nu spune Apostolul Iacov (capitolul 2, 19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?

Continuare …

Importanţa rugăciunii de dimineaţă

Pentru a trăi un mod de viaţă ortodox este important să ne începem ziua în pace. Nu poţi avea o zi liniştită dacă îţi începi ziua în grabă, mănânci în grabă, te enervezi la semafor. Dimineaţa poate fi foarte încărcată, mai ales dacă aveţi copii mici pe care îi pregătiţi pentru şcoală şi grădiniţă, dar este foarte important să vă programaţi timpul astfel încât să includeţi şi rugăciunea de dimineaţă.

Continuare …

Părintele Stăniloaie – Esența Creștinismului

Un Dumnezeu etern, un Dumnezeu din veci, care este izvorul existenței, care este paza , care n-a primit existența de la altcineva nici din nimic trebuie să fie nu o singură persoană, ci să fie o persoană care iubește o altă persoană. Și care este iubirea mai curată decât aceea dintre tată și un fiu? Există un Tată și există un Fiu, un Tată care nu iubește cum nu iubește nici un tată pământesc și un Fiu care răspunde la iubirea Tatălui cum nu răspunde nici un fiu pământesc.

Continuare …

Cuviosul Paisie Aghioritul: Stresul și alimentele falsificate aduc boli

– Părinte, de ce s-a înmulţit atât de mult cancerul?

– Cernobâl etc. Vezi ce au făcut? De acolo este. Unele ca acestea fac oamenii… Ce lume chinuită există. În care epocă au mai fost atât de mulţi bolnavi? În vechime oamenii nu erau aşa. Acum în fiecare scrisoare pe care o deschid citesc fie despre cancer, fie despre boală psihică, fie despre comoție cerebrală, fie despre familii destrămate. Mai demult rar exista cancer. Vezi, atunci era o viață firească. Altceva este ceea ce îngăduia Dumnezeu.

Continuare …

Aminteşte-ţi de nedreptăţile tale!

Pentru liniştirea sufletelor voastre, găsesc de cuviinţa să vă amintesc cuvintele evanghelice ale Domnului însuşi: „Dacă cineva te va lovi peste obrazul stâng, întoarce-l şi pe cel drept”. Adică, atunci când suntem mustraţi şi învinuiţi de cele pentru care nu suntem vinovaţi, trebuie să ne îndreptăm gândurile noastre spre acele situații în care am fost vinovaţi înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Şi pentru a primi iertarea greşelilor noastre trebuie să iertăm nedreptăţile şi supărările făcute nouă de către cei din jurul nostru, ţinând minte cuvintele Domnului Care spune:

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei şi către Sfânta Muceniţă Zenovia, sora sa

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei şi al Sfintei Muceniţe Zenovia, sora sa, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Continuare …

În afară de Dumnezeu nu există adevăr

Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul… Am avut revelația că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevarul este unul singur, fiind transcendent în esență, sediul lui nu e nici în stiință, nici în filozofie, nici în artă.

Continuare …