Există multe cazuri. Uneori Dumnezeu îngăduie ceva ca să iasă altceva mai bun, iar alteori îngăduie aceasta ca o pedagogie. Unii sunt răsplătiţi, alţii plătesc. Nimic nu este fără rost. Să ştiţi că tot ceea ce îngăduie Dumnezeu, chiar şi oameni să fie ucişi, de pildă, este din iubire de oameni, pentru că Dumnezeu este milostiv. Proorocul Ilie câţi a junghiat? 300 de popi ai lui Baal. Când le-a spus: Rugaţi-vă şi mă voi ruga şi eu şi al cărui foc se va aprinde singur, Dumnezeul aceluia este adevărat, popii lui Baal au început să strige: Auzi-ne, dumnezeul nostru, Baal, auzi-ne! Dar nu era nici glas, nici auzire.
Atunci Proorocul Ilie le spune: Dumnezeul vostru are vreo îndeletnicire şi nu vă aude. Strigaţi mai tare! Aceia continuau să strige şi să-şi taie, aşa cum obişnuiau, trupurile lor cu cuţitele, ca să-i doară şi să strige mai tare, şi astfel să-i audă Baal. În cele din urmă, după ce n-au izbutit nimic, Proorocul Ilie a spus: Udaţi lemnele mele! Faceţi-o de trei ori! Atunci au aruncat apă o dată, de două ori, de trei ori. Lemnele s-au îmbibat cu apă, după care aceasta a început să curgă pe de lături. Atunci Proorocul Ilie s-a rugat şi îndată a căzut foc din cer, care a ars tot ce era pus pe jertfelnic spre jertfă, încă şi jertfelnicul împreună cu acelea. După aceea a spus: Prindeţi pe slujitorii lui Baal, pentru că atrag poporul la idolatrie, şi i-a înjunghiat pe toţi.
Mulţi spun: „Bine, dar cum a junghiat Proorocul Ilie atâţia?”. Dumnezeu nu este barbar şi nici Proorocul Ilie nu a fost barbar. Popii idolilor înşelaseră atât de multă lume, încât Proorocul Ilie ajunsese să spună: Am rămas singur! Până acolo a ajuns. Iar Proorocul Ilie a pus capăt martiriului lor, pentru că popii sufereau mai mult din pricina propriilor lor junghieri, decât de cuţitul Proorocului. Durerea pricinuită de tăierile lor era mai mare. Şi aceasta pentru că tot ceea ce îngăduie Dumnezeu este din iubire de oameni.
De ce, Părinte, în Vechiul Testament pedeapsa lui Dumnezeu era atât de imediată?
În Vechiul Testament numai acea limbă şi acea lege o înţelegeau oamenii. Acelaşi Dumnezeu era şi atunci, dar legea aceea era pentru oamenii aceia care nu înţelegeau altfel. Să nu vi se pară legea aceea aspră şi Evanghelia diferită. Era legea care a folosit acelei epoci. Legea aceea nu era barbară, ci neamul acela era barbar. Oamenii contemporani se poate să facă mai mari barbarii, dar cel puţin pot înţelege.
Acum se mişcă o candelă şi cât de mulţi oameni sunt mişcaţi! Dar atunci, vezi, câte a făcut Dumnezeu! A dat zece biciuiri lui Faraon, ca să scoată pe israeliteni din Egipt. Face uscat Marea Roşie, ca să treacă prin ea. Le dă nor ziua, ca să nu-i ardă soarele şi stâlp luminos noaptea, ca să-i conducă. Şi după atâtea fapte minunate au ajuns până acolo încât să ceară drept dumnezeu un viţel de aur! Astăzi oamenii nu ar spune niciodată că un viţel îi va duce în Pământul Făgăduinţei.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos, București, 2012.