Filmul Mitropolitului Ilarion (Alfeev) – (Человек перед Богом. Фильм 02. Икона.) Omul în faţa lui Dumnezeu. Icoana / (subtitrat în română)
Documentar din ciclul „Omul în faţa lui Dumnezeu” realizat de Studioul de filme „Neofit”, TV Cultura, anul producerii 2011.
Nici că poate exista un cuvânt mai frumos despre umilință și sensul ei în buna înțelegere a lucrurilor, în profunzimea trăirii creștine, decât cel al filosofului creștin Ernest Bernea. De prisos fiind deci orice comentariu vă lăsăm în compania acestei extraordinare cugetări:
Oamenii, oamenii bogați în cunoștințe, se cred în genere centrul lumii, se cred în stare de a stăpâni până în sferele cele mai îndepărtate. O lipsă de măsură caracterizează omul modern.
Nu există nimic mai tragic și nimic mai trist ca neamul omenesc înhămat la jugul apăsător al timpului și al spațiului. Trage după sine timpul fără să cunoască nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia. Trage după sine spațiul, dar nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia nu le cunoaște. Absența scopului îl conduce, așadar, în captivitatea absurdului! Absența scopului rivalizează cu absurdul dar tragicul câstigă întotdeauna.
Teme-te de Dumnezeu şi te fereşte de tot răul” (Pilde 3, 7). Hotarul postirii tale să fie următorul: la sfârşitul lui, în tine să se sălăşluiască frica de Dumnezeu şi să se înrădăcineze hotărârea nestrămutată de a te feri de tot răul, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să pierzi totul, chiar şi viaţa. Pentru aceasta, nu te mărgini numai la rânduiala cea din afară a postirii, ci ocupă-te de tine cu deosebită luare aminte, intră în tine însuţi şi priveşte chipul gândurilor tale: oare conglăsuieşte el întru totul cu nemincinosul cuvânt al lui Dumnezeu?
Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă Marie, duhul tău.
Un film documentar realizat de TVR Cultural despre Nicolae Steinhardt (29 iulie 1912 – 30 martie 1989), scriitor, publicist, critic literar şi jurist român, originar din Pantelimon, judeţul Ilfov.
De origine evreiască, s-a convertit la religia creştină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, îşi va lua numele de fratele Nicolae, şi se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituţional.
De vreme ce eu, păcătosul, am văzut prea bine că această lume este deşartă şi degrab trecătoare, m-am uitat în urma mea şi am văzut moartea stând lângă mine…
Și am zis sufletului meu: «Suflete, suflete, până ce eşti viu, pocăieşte-te, că trecând din lumea aceasta, nu vei mai avea vreme de pocăinţă…». Și iarăşi m-am uitat spre răsărit şi am văzut o lumină strălucind şi către mine aşa grăind: «Eu sunt Arhanghelul Mihail şi sunt trimis la tine, suflete».
„Părintele Paisie era foarte nevoitor, dar nimeni nu ştia taina vieţii lui, nici cum se ruga ziua şi noaptea, nici cât şi cum dormea. Cea mai mare parte din timpul zilei şi al nopţii o dăruia lui Dumnezeu, spovedind lumea care venea din toate părţile ţării şi de toate nivelele şi vârstele.
În medie spovedea 30-50 de oameni pe zi, iar în posturi şi sărbători, peste 100 pe zi, stând între 4 şi uneori 15 ore pe zi, la care se adăugau alte ore pentru rugăciuni de tot felul, dezlegări şi sfaturi duhovniceşti.
Mulți păcătuiesc şi nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înţelept. Dar cine este în stare de o nevoinţă asemenea lui?
„Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască. Dar numai pe unul singur, ca nimeni să nu nădăjduiască prea mult în milostivirea Sa.” (Fericitul Augustin)
– Cum putem să ne întărim, Părinte, în vremurile grele ce trăim? Ce trebuie să facem? Generația tinerilor ce trebuie să facă?
– Am răspuns: RUGĂCIUNE. “Cere și ți se va da, bate și ți se va deschide, caută…” Nu? Dacă nu ceri, Dumnezeu nu-ți dă nici mântuirea. Mântuitorul nu face dictatură. Numai cel ce vrea să se mântuiască se va mântui. Cine se roagă, cine cere: “Doamne, ajută-mă, Doamne, curățește-mă, Doamne, întărește-mă… Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, Slavă Ție! Ridica-voi ochii mei la Cer, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul”.
Sã slujim trupului numai în cele necesare; sufletului, însã, sã-i dãm ce-i mai bun, spre a-l slobozi, cu ajutorul filosofiei, ca dintr-o închisoare, de legãtura cu patimile trupului, ca sã facem în același timp și trupul stãpân peste patimi. Stomacului sã-i slujim numai în cele de trebuințã, sã nu-i dãm mâncãrile cele mai plãcute, cum fac cei care cautã bucãtari și oameni pentru servit la masã, cei care cautã oameni, care rãscolesc pãmântul și marea, ca și cum ar plãti bir unui stãpân neîndurãtor. Vrednici de milã sunt unii ca aceștia din pricina îndeletnicirii lor; nu suferã mai puțin decât cei chinuiți în iad, care scarmãnã lânã ca sã întreținã focul, sau carã apã cu ciurul și o varsã într-un vas gãurit, așa cã muncile lor nu mai au sfârșit.
„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” (Gal. 4:6)
1. De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci al cerurilor– mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că suntem neam ales, şi că Tatăl nostru e însuşi Împăratul cerurilor şi pământului.
Lăsați-vă casa nemăturată, necurățită, neaerisită, timp de un an! Oare nu va deveni ea o adevărată cocină? Și acum socotiți ce a devenit sufletul aceluia care nu un an, ci douăzeci, patruzeci, șaizeci sau șaptezeci de ani nu și-a curățit sufletul prin spovedanie!
Oiceiul ce rezultă dintr-o repetare continuă a păcatului devine în sufletul omului o stare „firească”, prinzând atâta putere încât nimeni nu mai este în stare să-i reziste: puterea lui a copleşit până şi legea naturală. Prin urmare, atunci când în noi împărăţeşte un viciu, noi ne predăm lui devenindu-i robi. Voinţa liberă şi-a pierdut definitiv independenţa.
Credinţa e un risc al raţiunii. Dar nicidecum o anulare ci dimpotrivă, o iluminare a ei. E o absolutizare a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia, în modul divin al existenţei. Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte.
Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi lumina cunoştinţei. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult mai prescurtată, cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă, ci numai dacă şi-a împins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa.
Gustați și vedeți ce bun este Domnul, Aliluia.
Chinonic alcătuit de Ioannis Kladas (+inc. sec XV), scurtat de Petros Lambadarios (+1778), iar pe românește potrivit de Anton Pann (+1854). Grupul Nectarie Protopsaltul, condus de Valentin Gheorghe, în concert la catedrala mitropolitană din Iași, mai 2003.
„A trăi înseamnă să nu fii mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţii să fii respectuos. Pentru mireni (creştinii din lume), rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine.“
„Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.“