Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este unul din cele 12 praznice împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care are loc în Duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paști), această zi fiind cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor.
În această zi creștinii sărbătoresc venirea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim ca împărat al cerului și al pământului, înainte de patimile și Învierea Sa.
Frati crestini, Am sa va spun cateva lucruri despre Lazar. Inainte de asta am sa subliniez ca in Ierusalim, catre sfarsitul vietii Sale pamantesti, Mantuitorul a savarsit trei minuni mari, amintite de sfantul evanghelist Ioan, care au indarjit foarte mult pe dusmanii lui Iisus Hristos impotriva Lui. Minunile au fost asa: vindecarea orbului din nastere, vindecarea slabanogului de la Vitezda si invierea lui Lazar. Vedeau ca acest Iisus, profet sau invatator, cum ii spuneau ei, face niste minuni mari si dumnezeiesti, dar vroiau sa-L tagaduiasca. Cautau toate mijloacele sa dovedeasca ca nu El le-a facut, sau daca le-a facut, le-a facut cu puterea celui rau, cu puterea lui Belzebut.
Isaac Sirul spune: „Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, însă mai bine este omului a se face curat pentru Dumnezeu. Mai bine este să fii gângav, dar știutor și încercat, decât să izvorăști învățătură ca un râu din agerimea minții tale. Mai de folos este pentru tine să te îngrijești a învia prin mișcarea gândurilor tale către cele Dumnezeiești, sufletul tău cel omorât de patimi, decât să învii morții.
Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: De veţi avea credinţă cât o grăunţă de muştar… Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că se usucă smochinul, că merge pe deasupra apelor, că vindeca şi învia morţi, totuşi nu aveau credinţa aceea trăitoare.
De obicei, în timpul slujbelor li se face rău celor care nu şi-au mărturisit păcatele. În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acţionează, dar sufletul pătat nu-l poate primi şi atunci omului i se face rău. Aceasta se întâmplă mai ales în timpul Cununiilor. Atunci, Biserica este goala, luminoasa, iar aerul, curat.
După ce începe Cununia, miresei i se face rău şi leşină… Însă cel care se va mărturisi cu inima curată şi va începe să se roage, va fi ajutat de harul Domnului să crească duhovniceşte.
Aşa cum soarele răsare în altă lume, la fel şi creştinul, prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos, a primit încredinţarea că după urmează un strălucitor răsărit de soare, urmează o nouă zi, o nouă viaţă. „A murit”, o să se spună şi despre mine şi despre tine într-o zi; în ziua pe care eu nu o cunosc, care nu ştiu când va sosi.
Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc. Mântuire îţi va fi ţie dacă, deşteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greşeşti, iar în altele iarăşi zideşti, dacă pierzi, risipeşti şi iarăşi aduni, apoi asemenea eşti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneşte şi cade şi, dacă face a doua oară aşa, acela este orb şi fără minte.
Află că-n acest război sunt două voinți în noi, una contrară alteia. Una a părții raționale și de aceea se numește ,,Raționalul” și voința superioară. Cealaltă a simțurilor și de aceea este numită ,,Sensibilă”, voința inferioară. Ultima de obicei mai este numită voința irațională, voința poftelor și a pasiunilor corporale. Cu voința superioară, rațională, dorim numai lucruri bune, iar cu cea inferioară, irațională, dorim numai lucruri rele.
Se ştie că monahismul în Biserica Ortodoxă are mai multe trepte: frate începător, rasofor, monah şi schimonah (schivnic). Fiecare treaptă are durata ei de timp în viaţa nevoitorului.
Cât timp este necesar să vieţuiască şi să se nevoiască un ostenitor într-o treaptă monahală se analizează de către conducerea mănăstirii, printr-o evaluare duhovnicească, de la caz la caz. Iar în ceea ce priveşte înaintarea în una din treptele monahismului, se ţine seama de sporirea duhovnicească a nevoitorului şi, la cerere, i se acordă dreptul de a fi primit într-o altă treaptă monahală.
Doamne și Stăpânul vieții mele! Duhul iubirii de stăpânire nu mi-l da mie!
Ce este duhul iubirii de stăpânire? Este năzuința de a avea întâietate, de a stăpâni asupra altora, de a ocupa primul loc. Această năzuință spre întâietate l-a pierdut pe arhanghel – căpetenia tuturor îngerilor – și l-a făcut satana, l-a doborât din cer. Această năzuință spre stăpânire i-a pierdut pe Core, Datan și Aviron, care au pizmuit slava lui Moise atunci când acesta a dus poporul lui Israel prin pustie spre țara Canaanului – ei au vrut să-l dea jos și să pună mâna pe putere, și Domnul i-a pedepsit înfricoșător: pământul s-a deschis și i-a înghițit cu toate familiile lor.
Nu este de ajuns singură umilinţa şi sfărâmarea inimii, ceea ce la o vreme se face fără de adevărată pocăinţă, ca adică nu numai să-i fie jale şi să plângă pentru păcate, ci nici să nu se mai întoarcă la păcate, şi pentru cele făcute să sufere cuviincioasa osteneală. Pomeneşte Apostolul de Isav, fiul lui Isaac (Evr. 12, 17), cum că n-a aflat pocăinţa loc, măcar deşi cu lacrimi a căutat-o pe ea. Pentru ce lacrimile păcătosului celuia nu i s-au socotit întru pocăinţă şi neprimite i-au fost lui Dumnezeu, nici nu i-a iertat păcatele de care păcătosul acela a plâns?
„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” (Mat. 5:8)
1. Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere. Când inima e acoperită cu paiele păcatului, ea orbeşte şi nu poate vedea nimic. Când inima se curăţeşte deplin, ea vede lumea nevăzută în lumea văzută; vede lumea nevăzută aşa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevăzute, Îl vede pe Dumnezeu.
Preabunul, Preaînduratul, Preamilostivul şi Atotştiitorul Dumnezeu nu cere de la om cele ce sunt peste puterea lui. Aşadar, de la cel bolnav şi neputincios El nu cere post, privegheri, mătănii şi altele de acest fel, pentru a se putea împărtăşi cu Sfintele Taine, nici de la cel sărac nu pretinde milostenie, ci numai trei lucruri:
Omul cu frică de Dumnezeu nu nesocotește legea postului. Vă voi vorbi despre această problemă, căci diavolul cel viclean, care urăște tot binele, merge la fiecare creștin și, legându-l nevăzut cu nesârguința și lenea, îl silește să nesocotească sfântul post, care dă naștere atâtor bunătăți duhovnicești și care contribuie la mântuirea noastră. De aceea, vă rog să nu-l ascultați pe vrăjmașul mântuirii noastre, nici să vă supuneți patimii îmbuibării pântecelui și nici să vă întoarceți la obiceiul cel rău din trecut.
În înțelesul biblic, a cunoaște ceva înseamnă a avea o experiență concretă: a cunoaște suferința, păcatul, războiul, pacea, binele ori răul; înseamnă a fi angajat practic și real în asemenea stări, din experiența cărora se pot cunoaște în toată profunzimea lor.
A cunoaște pe cineva înseamnă a intra în relații personale cu el; aceste relații putând să ia multe forme și multe trepte, cu o gamă întreagă de sensuri.
De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „chiar de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
Iisus era chemat de durerea unui tată, ca să întoarcă la viaţă o copilă de 12 ani. Iisus iubea copiii, de aceea mergea la ei cu durerea iubirii. Totuşi o femeie bolnavă L-a mai zăbovit, ba, chiar L-a furat pe drum. Stăruim puţin asupra acestui furt, unic în viaţa lui Iisus. Oare de unde ştia femeia aceasta, că atingându-se, chiar pe furiş, de marginea hainei lui Iisus, se va tămădui? O ştia din credinţă şi femeia nu s-a înşelat. Deşi puterea de tămăduire era de natură spirituală, totuşi, bolnava a furat-o printr-o atingere materială. Sluga sutaşului este un caz de tămăduire de la distanţă, prin credinţă, adusă de două delegaţii şi e pur spirituală.