Sufletul creştinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare, să trăiască printre visări. Să zboare în nemărginire, în stele, în măreţiile lui Dumnezeu, în tăcere.
Când Domnul nu ne dă ceva ce noi Îi cerem cu insistenţă, se întâmplă două lucruri: ori nu ne dă spre binele nostru, ori nu ştim noi cum şi când să-I cerem! Şi nu e exclus, uneori, ca ambele aspecte să fie valabile în acelaşi timp!
Din Sfânta Scriptură aflăm totul. Să citiţi continuu Sfânta Scriptură, ca să aflaţi tainele luptei duhovniceşti.
Cel mai desăvârşit mod al rugăciunii este cel tăcut. Liniştea. „Să tacă tot trupul omenesc.” Acolo se săvârşeşte îndumnezeirea: în linişte, în tăcere, în taină. Acolo se săvârşeşte adevărata adorare. Însă, ca să trăiţi aceasta, trebuie să ajungeţi la măsuri… Atunci cuvintele se mistuie. Aduceţi-vă aminte: „Să tacă tot trupul omenesc.” Acest mod, al liniştii tăcute, este cel mai desăvârşit. Aşa te îndumnezeieşti. Pătrunzi în tainele lui Dumnezeu. Nu trebuie să vorbim noi mai mult. Să lăsăm harul să vorbească.
Auzisem din copilărie, pe plaiurile mele natale din Peloponez, că există un sfânt în Atena – părintele Porfirie: „Este nespus de mare! Te vede, te iubește, te citește și nu te ceartă.” Celor mai mulți dintre noi ne e teamă de sfaturile preoților, care par adesea prea aspre.
Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte, nu se mistuie pe sine.
Fără siluire în dobândirea rugăciunii!
Unei mame cu nervii zdruncinaţi din cauza unor încercări grele Părintele i-a spus să se lupte pentru a se sfinţi. În acelaşi timp, i-a dat şi sfaturi practice pentru a-şi birui starea de melancolie: să alunge amintirile neplăcute şi temerile şi să-şi amintească numai evenimentele plăcute, să cultive mereu gânduri optimiste despre viitor, să asculte muzică bună, să facă plimbări, să meargă împreună cu prietenele ei creştine la Sfânta Liturghie, la Vecernii şi Privegheri şi să se roage cu nădejde lui Hristos.
Odată, nu eram foarte sigur dacă adoptasem atitudinea cuvenită într-o anumită împrejurare şi i-am mărturisit aceasta Bătrânului:
Creștinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superiorității pentru virtuțile sale, cât și de cel al inferiorității pentu păcătoșenia lui.
Cea mai însemnată armă asupra diavolului este Cinstita Cruce, care îl înfricoșează. Crucea să fie făcută corect. Adică, cele trei degete anume de la mâna dreaptă să atingă fruntea, pântecele, umărul drept și, la urmă, umărul stâng, în forma crucii. Crucea se poate îmbina cu metaniile.
Într-o zi, în Vinerea Mare, mă aflam la slujbă. Biserica era plină de lume. Ce-am pățit! Citeam Evanghelia și, când am ajuns la „Eli, Eli, lama sabahtani?” adică: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 24, 46), n-am putut să mai sfârșesc. N-am mai spus „pentru ce M-ai părăsit?” Am fost cuprins de o cutremurare sfântă. Mi s-a tăiat glasul. Dinaintea mea aveam întreaga scenă tragică. Am văzut fața aceea. Am auzit acel glas. Îl vedeam pe Hristos foarte viu.
Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.
Nu ajungeţi sfinţi vânând răul. Lăsaţi răul. Să priviţi către Hristos, iar El vă va mântui. În loc să staţi în afara uşii şi să alungaţi răul, mai bine dispreţuiţi-l, nebăgându-l în seamă.
Gheronda era privighetoarea pustiei, care, prin viaţa sa, Îl lăuda pe Domnul pentru lumea pe care a creat-o şi Îi mulţumea pentru dragostea pe care ne-a dăruit-o.
Puterea rugăciunii e mare, foarte mare, mai ales când este făcută de către mulți frați. În rugăciune comună se unesc toți. Să-l simțim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Aceasta este viața noastră, bucuria noastră, comoara noastră. Toate sunt ușoare în Hristos.