Sfinţenia: să liturghiseşti după Sfânta Liturghie. Să prăznuieşti după praznic. Să lucrezi după lucru. Părintele Porfirie lucra de mână multe ore în pustia de la Kavsokalivia. Totodată lucra şi cu mintea, rostind tainic cuvintele rugăciunii şi capitole întregi din Noul Testament. După lucrarea de toată ziua, lucra şi noaptea în chilia lui, cu rugăciune, cu metanii şi cântări ale Bisericii noastre. Din păcate, astăzi suntem leneşi şi în timpul lucrului şi după aceea – ne întindem pe canapea, uitându-ne la televizor ceasuri întregi. Trăim în trândăvia noastră, care naşte cugete, supărări, căutarea plăcerilor trecătoare.

Continuare …

Cea mai însemnată armă asupra diavolului este Cinstita Cruce, care îl înfricoşează. Crucea să fie însă făcută corect. Adică cele trei degete anume de la mâna dreaptă să atingă fruntea, pântecele, umărul drept şi, la urmă, umărul stâng, în forma crucii. Crucea se poate îmbina cu metaniile.
Părtăşia cu Hristos, atunci când se lucrează simplu, lin, fără siluire, îl face pe diavol să fugă. Satana nu pleacă prin siluire, prin constrângere. Se îndepărtează prin blândeţe şi rugăciune.

Continuare …

Omul vindecat, sănătos duhovniceşte, primeşte iluminare de la Duhul Sfânt şi dacă Dumnezeu doreşte, şi îndumnezeire, tot de la harul dumnezeiesc. Omul sănătos duhovniceşte este cel care se află în stadiul iluminării, adică are rugăciunea neîncetată care în forma cea mai deplină a ei este auto-lucrătoare. Adică omul nu mai se roagă, depunând efort personal, ci „aude” înlăuntrul lui rugăciunea pe care o face Duhul Sfânt „strigând: Avva Părinte” (Gal. 4,9).

Continuare …

Să aveţi neîncetat pomenirea lui Dumnezeu. Astfel mintea voastră va dobândi tărie. Tăria minţii vine din trezvie. Trezvia este dragostea pentru Dumnezeu. Este să ai întotdeauna în mintea şi în inima ta pe Hristos, chiar şi când te îndeletniceşti cu alte treburi. Este nevoie de dragoste către Hristos, de ardoare….
Dacă trăiţi în har, răul nu vă va lovi. Dacă nu trăiţi cele dumnezeieşti, răul vă va înconjura, vă va cuprinde moleşeala şi vă veţi chinui. Dacă vedeţi moleşeală, omul nu este bine sufleteşte.

Continuare …

Este trebuinţă de vrere, iar Dumnezeu este gata să Se sălăşluiască înlăuntrul nostru. Bate la uşă şi noi le facem pe toate, precum scrie în Apocalipsa lui Ioan. Se preschimbă cugetarea noastră, scapă de răutate, devine mai bună, mai sfântă, mai ageră.

Continuare …

La ora patru bătură clopotele. După ce Bătrânul Dimas auzi clopotele, făcu câteva metanii şi încetă să se mai roage. Se aşeză pe bordura din pronaos şi apoi sosi Macarudas, aşa era alintat Macarie. Era un monah iute în mişcări şi dulce la vorbă. Era ca un îngeraş. Cât de frumos aprindea candelele! Cât de frumos aprindea policandrul! Cât de frumos le stingea, una câte una. Cât de frumos făcea metăniile! Cerea iertare în stânga şi-n dreapta, pentru ca să ia cărţile şi să purceadă la ascultarea de canonarh. Doamne, cât îl iubeam! Era vrednic, căci avea harul lui Dumnezeu.

Continuare …

Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subţirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor şi ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putinţa de a spori mult în viaţa cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu şi nu vor să-L întristeze. Au de străbătut o primejdie. Dacă nu îi predau cu încredere lui Hristos viaţa lor, este cu putinţă ca duhul viclean să-şi tragă foloase din delicateţea lor şi să-i arunce în întristare şi deznădejde.

Continuare …

Niciun ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovnicești. Sunt mulți care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovnicești o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Dar se folosește mult și trupul, nu se îmbolnăvește. Vin multe bunătăți.

Continuare …