Într-o zi, i-am mărturisit Părintelui:
‒ Părinte, mă enervez foarte repede.
‒ Bun lucru e mânia!
Crezând că glumeşte, l-am întrerupt:
Dăruieşte-te lui Hristos cu forţă, cu nerv!
Pr. Porfirie Kavsokalivitul
Când te rogi pentru cineva, îl copleșești cu iubire
Când aveţi o iubire mare, iar această iubire vă mişcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâuriţi, îl călăuziţi spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat şi vouă, şi aceluia. Dar trebuie să murim pentru noi înşine. Aţi înţeles?
Vieţuiţi în Hristos şi veţi fi fericiţi în El
Vom pleca. Aici nu vom rămâne pentru totdeauna şi trebuie neapărat să ne pregătim. Asta-i tot. Secretul este în ce chip, atunci când ne pregătim, suntem fericiţi. Nu ne este teamă.
Păcatele noastre se vor vădi acolo sus. Nu mai este cu putinţă să spui: „Eu am făcut câte o mie de metanii în fiecare seară”, şi să nădăjduieşti în ele. Metaniile s-au făcut, scopul însă este cum Dumnezeu le va pune la socoteală.
Creştinul nu trăieşte „în nori” ci surprinde realitatea şi o trăieşte
În Sfântul Munte, la chilia mea, uşa are o clanţă veche. Trebuie apăsată bine ca să se deschidă uşa, şi atunci face un zgomot foarte puternic. De fiecare dată când venea cineva, făcea „craaaac!”. Se auzea zgomotul la o sută de metri. Nu puteau deschide fără să facă gălăgie. Deşi era uşor, şi le arătam, şi încercau şi ei, iarăşi făceau zgomot.
Îl ispitim pe Dumnezeu când cerem ceva, dar viaţa noastră nu este potrivită cu voia Lui
Spune înţeleptul Solomon că Hristos „Se lasă găsit celor ce nu-L ispitesc pe El” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 2). „Ispititorii” lui Dumnezeu sunt cei ce se îndoiesc, ezită sau, încă şi mai rău, se împotrivesc atotputerniciei şi atotînţelepciunii Lui. Sufletul nostru nu trebuie să se împotrivească, zicând „de ce a făcut Dumnezeu asta aşa, de ce pe cealaltă altfel, nu putea să facă altcumva?”.
Creştinul trebuie să se ferească de sentimentul superiorităţii pentru virtuţile sale
Mi-a zis Bătrânul într-o zi:
– Creştinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superiorităţii pentru virtuţile sale, cât şi de cel al inferiorităţii pentru păcătoşenia lui. Una este complexul de inferioritate şi cu totul altceva e smerenia; una este pocăinţa şi cu totul altceva, melancolia.
Nu vorbesc nimănui despre Hristos dacă nu mi se cere!
Trebuie ca omul însuşi să vrea să împlinească ceva. Îmi amintesc iar vorbele Părintelui Porfirie: „Măi, eu nu vorbesc nimănui despre Hristos fără să mi se ceară!”. N-o spunea în mod egoist, ci din respect pentru libertatea altora. „Eu mă rog pentru ei, le fac şi minuni, dar nu le vorbesc. Vreau ca ei să-şi deschidă singuri sufletul şi să-mi ceară ei înşişi să le vorbesc.”
Fără Sfânta Liturghie, fără Hristos, cum să ne ducem viața de zi cu zi?
Dar, Părinte, trebuie toți să se împărtășească?
Măi, n-am spus eu asta, Domnul a spus-o, n-ai auzit? „Beți dintru acesta TOȚI”! Bineînțeles, nu cei care sunt opriți. Mai sunt și care nu au dezlegare de la duhovnic. Dar, altfel, fără Sfânta Liturghie, fără Hristos, cum să ne ducem viața de zi cu zi?
Să vă dăruiţi din inimă lui Hristos
Saturaţia este nenorocire pentru monah. Eu, ce să vă spun, despre asta nu ştiu. Mă desfătam de slujbe. Nu mă strâmtoram pe sine-mi, nu ştiam să fac ceva de corvoadă. Dimpotrivă, dacă este cu putinţă, să aud în fiecare zi aceleaşi, azi şi mâine şi poimâine. Tot aceleaşi; dar asta are valoare. Nu mă satur să le rostesc întreaga zi. Şi cred că toate astea ne folosesc mult. Au atâta suc, încât răcoresc sufletul şi-l hrănesc. Aşa şi voi, să vă dăruiţi din inimă lui Hristos.
Pocăinţa ne sfinţeşte
Nu există lucru mai înalt decât cea ce se cheamă pocăinţă şi spovedanie. Această taină este darul iubirii lui Dumnezeu către om. În acest chip desăvârşit se izbăveşte omul de rău. Mergem, ne spovedim, simţim împăcarea cu Dumnezeu, vine bucuria înlăuntrul nostru, pleacă vinovăţia. În Ortodoxie nu există piedică de netrecut.
Să fim smeriți, dar să nu vorbim despre smerenie
Creștinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superiorității pentru virtuțile sale, cât și de cel al inferiorității pentu păcătoșenia lui.
Una este complexul de inferioritate și cu totul altceva e smerenia; una este pocăința și cu totul altceva, melancolia.
Dacă noi uităm, Domnul nu uită niciodată
De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că El cunoaşte toate ale vieţii noastre şi voieşte totdeauna binele, de ce să nu arătăm încredere? Să ne rugăm simplu şi lin, fără patimă şi constrângere.
„Să-L iubim pe Hristos cât putem de mult. Cine iubeşte pe Hristos acela evită păcatul”
Cele duhovniceşti nu se dobândesc fără suferinţă. Ar trebui să adaug că, desigur, Bătrânul nu ţintea să dobândească vreun dar. Nicidecum. Dorea să câştige numai iubirea lui Hristos, nimic altceva. Scopul monahului – şi, în general, al oricărui creştin – nu este dobândirea de daruri de la Dumnezeu, ci numai iubirea Lui, ieşirea din autosuficienţă, comuniunea iubitoare cu El. Acesta era şi scopul Bătrânului. Darurile lui Dumnezeu au urmat după aceea.
„Numai prin sfințenie se schimbă omul. Oricât de păcătos ar fi, tot se curăţă de rănile sufletului”
Unei mame cu nervii zdruncinaţi din cauza unor încercări grele Părintele i-a spus să se lupte pentru a se sfinţi. În acelaşi timp, i-a dat şi sfaturi practice pentru a-şi birui starea de melancolie: să alunge amintirile neplăcute şi temerile şi să-şi amintească numai evenimentele plăcute, să cultive mereu gânduri optimiste despre viitor, să asculte muzică bună, să facă plimbări, să meargă împreună cu prietenele ei creştine la Sfânta Liturghie, la Vecernii şi Privegheri şi să se roage cu nădejde lui Hristos.
Tot ceea ce omenește nu se poate realiza devine posibil cu harul lui Dumnezeu
Stresul este boala sufletului și nu depinde de lipsuri materiale. Este combătut prin încrederea în pronia lui Dumnezeu și prin lupta cea bună.
Toate cele neplăcute care rămân în sufletul vostru și provoacă stres pot să devină un pretext pentru adorarea lui Dumnezeu și să înceteze de a vă istovi. Aveți încredere în Dumnezeu. Nu spune Apostolul Pavel: „Întru toate suntem necăjiți, dar nu striviți?”.
În sufletul îndrăgostit de Hristos nu poate intra diavolul
Mulți spun că viața creștină este neplăcută și grea. Eu spun că este fericită și ușoară, dar pretinde două condiții: smerenie și dragoste.
Sufletul se îndrăgostește de Hristos atunci când cunoaște și împlinește poruncile Sale. Atunci când sufletul se îndrăgostește de Hristos, îi iubește și pe oameni, nu poate să îi urască.
„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” – pentru toate grijile voastre, pentru toate și pentru toți
Să vă orientați fiecare supărare spre cunoașterea lui Hristos, spre iubirea Sa, spre adorarea Sa. Și Hristos, Care așteaptă permanent cu dor să ne ajute, vă va da harul Său și puterea Sa și va transforma supărarea în bucurie, în dragoste față de frați, în adorare a Sa. Astfel va pleca întunericul.