Cum, după ce am pierdut pacea interioară, o recâştigăm?
Diavolul se va strădui întotdeauna să ne aducă într-o stare de anxietate, de tulburare interioară, pentru ca să ne despartă de Dumnezeu
Archives
Să ne privim întreaga viaţă ca pe un suiş către veşnicie, nu ca pe un declin treptat spre moarte
Există rugăciuni pentru cei care urmează să moară, de pregătire pentru această trecere spre cele veşnice. În primul rând, această pregătire constă în întoarcerea de la cele vremelnice la cele veşnice. Sfântul Serafim spunea înaintea morţii sale: „Trupeşte mă simt aproape de moarte, dar în duh sunt ca un nou-născut, simt toată noutatea şi prospeţimea unui început, nu a unui sfârşit”.
De-ai știi, omule, cât ești de sărac, ai pricepe cât ești de bogat!
Prima fericire este a sărăciei, și numai dacă trăim potrivit acestei Fericiri putem intra în Împărăția lui Dumnezeu. Această Fericire are două aspecte. Mai întâi, este vorba de faptul evident că nu posedăm nici un lucru pe care l-am putea păstra, fie că o vrem sau nu; aceasta presupune descoperirea faptului că sunt nimic și că nu am nimic – o sărăcie totală, fără leac și fără speranță. Existăm pentru că existența noastră a fost voită și pentru că am fost aduși la existență.
Iertarea este o minune
Intrebare: Vorbim despre Spovedanie şi apoi de împărtăşanie. Dar despre iertare? Iertarea este o minune, este ca şi cum ai fi botezat din nou. Ce responsabilitate! Trebuie să nu ne arătăm nevrednici de ea, primejduind-o…
Rugăciunea în Împărăție
Pentru a putea să te rogi trebuie să te afli în acea stare ce ar putea fi definită prin sintagma „Împărăția lui Dumnezeu”. Trebuie să recunoaștem că El este Dumnezeu, că El este Împăratul; trebuie să ne predăm Lui. Să fim cel puțini preocupați de voința Sa, chiar dacă încă nu suntem capabili să o împlinim.
Nu putem să ne pocăim mecanic, să ne împărtășim mecanic; trebuie să ne schimbăm lăuntric
Dumnezeu vine și ascultă, dar noi nu suntem întotdeauna capabili să primim ceea ce El ne dă. Există un loc minunat și totodată înfricoșător la Sfântul Simeon Noul Teolog, care spune că dacă cineva se apropie de Împărtășanie mecanic, fără o relație vie cu ceea ce face, fără pocăință, atunci Dumnezeu, Care nu dorește ca omul să fie ars în Împărtășirea Sfintelor Taine, cumva întoarce Pâinea în starea de pâine, iar omul primește pâine, e adevărat, sfințită, dar nu se împărtășește pe deplin din Taină. Aici trebuie să reflectăm.
Smerenia e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâna lui Dumnezeu
Să vorbeşti despre smerenie a fost totdeauna foarte dificil, întrucât cu adevărat poate vorbi despre smerenie doar cel ce s-a smerit. Câte ceva însă se poate spune, pentru a identifica o oarecare direcţie.
Spovedania – întoarcerea la Tată…
Unul dintre Părinţii primelor veacuri, nu îmi amintesc cine, a spus că deşi îl numim pe Dumnezeu Creatorul, Făcătorul nostru şi îl chemăm cu atâtea alte numiri care-L arată a fi într-o atât de mare măsură deasupra noastră, toate aceste numiri înseamnă de fapt mult mai puţin decât faptul de a-L numi „Tată” al nostru atunci când îl chemăm Tatăl nostru, fiindcă toate numele cu care îl numim pe Dumnezeu indică o separare şi o îndepărtare, uneori chiar o înstrăinare. Pe când cuvântul „Tată”, „Părinte”, arată o apropiere, o înrudire între El şi noi.
Adevărata luptă se dă în inimile oamenilor, între iubire și ură, între lumină și întuneric…
Adevărata luptă se dă în inimile oamenilor, între iubire și ură, între lumină și întuneric, între Dumnezeu și cel ce este ucigaș de oameni dintru început.
Atât de mult ni s-a dat de la Dumnezeu!
Atât de mult ni s-a dat de la Dumnezeu: ni s-a dat să-L cunoaștem pe El ca Dumnezeu — iar astăzi milioane de oameni sunt lipsiți de acest dar, nu doar pentru că Hristos Dumnezeu nu le-a fost propovăduit, ci și pentru că se face tot ce este cu putință, prin puteri omenești și cu ajutorul forțelor întunericului, pentru a smulge din sufletele oamenilor nu doar cunoașterea lui Dumnezeu, ci și însăși capacitatea de a-L mai putea percepe.
Sentimentul prezenţei lui Dumnezeu
Atunci când o mare bucurie, o mare durere ori tristeţe vine peste noi, nu o uităm curând, în cursul unei zile. Suferinţa pierderii cuiva drag, conştiinţa bucuriei, vestea care ne umple de bucurie nu ne părăsesc în timp ce îi ascultăm pe ceilalţi, lucrăm, citim, într-un cuvânt, în timp ce ne ducem viaţa în mod obişnuit.