
Sfinții eliberați de limitele trupești și de dependența biologică, continuă a se afla printre noi, însoțindu-ne pașii prin viață.


Sfinții eliberați de limitele trupești și de dependența biologică, continuă a se afla printre noi, însoțindu-ne pașii prin viață.

Mulți Sfinți ai vremurilor noastre, de la Sfântul Gheorghe (Karlslidis), Sfântul Iacov (Țalikis), Cuviosul Paisie, Cuviosul Porfirie, Sfântul Iosif Isihastul și până la părintele Efrem din Arizona, au absolvit doar câteva clase. Iar noi, care am studiat zeci de ani, ajungem tot la un părinte simplu și îi spunem: „Părinte, roagă-te pentru mine! Pune un cuvânt bun pentru sufletul meu, ca să mă mântuiesc!”

Era o fată care dorea să se căsătorească, dar nu-și găsea partea. Spunându-i bunicii ei, aceasta i-a dat o icoană cu Sfântul Apostol Anania și i-a zis: „Ia această icoană și să te rogi 40 de zile la sfântul acesta, dar să știi că sfântul acesta este cam glumeț și mai face câteodată și unele minuni hazlii”.

Comuniunea cu sfinţii se face şi se trăieşte în Duhul Sfânt. Noi, fiind încă începători pe Cale, nu prea ştim nici când şi cum lucrează Duhul Sfânt şi nici când şi cum îl alungăm. El vine când ne rugăm, când Il chemăm şi Se sălăşluieşte în duhul nostru. Dar noi nici la aceasta nu prea avem acces din cauza norilor groşi din văzduhul psihismului, încă plin de amintiri, temeri, sentimente, resentimente, griji şi dorinţe nu tocmai duhovniceşti.

Sunt căsătorit de zece ani. Ne-am unit din dragoste, iar pe soția mea, Sofia, am iubit-o din tot sufletul. Este un om cu inimă bună, blândă, răbdătoare și foarte credincioasă. La insistența ei, ne-am cununat în biserică. Pentru mine, la acea vreme, nu părea un lucru atât de important, dar n-am putut să-i refuz dorința. Cu timpul, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi băieți minunați.

Pentru mulţi, un sfânt este doar un nume din calendar sau pe care-l aud la câte o slujbă. Puţini sunt sfinţii despre care se cunosc anumite detalii, din viaţa sau din învăţătura lor. Întâlnirea cu sfintele lor moaşte stârneşte în noi o sfântă curiozitate.