– Părinte, care gând este mai drept: cel în care nu mă simt vrednic de Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie sau dorinţa inimii de a mă curăţi Hristos de patimi?
Nu cred că sunt concurente cele două. Insist asupra cercetării de sine. S-ar putea să rostim cu uşurinţă aceste lucruri şi să nu pătrundem înlăuntrul nostru, în adâncul nostru şi să simţim ce este acolo. V-am mai spus, probabil, şi altă dată: am făcut o experienţă cu studenţii la Sfântul Munte, cu stagii mai lungi acolo, de unde au învățat ei să se împărtăşească frecvent. Ne-am întors la facultate şi făceam slujba într-o dimineaţă, pe la 5, şi vreo doi-trei au primit de acolo rânduială şi se împărtăşeau de fiecare dată. Şi era o stânjeneală că ceilalţi nu se împărtăşeau, ei se împărtăşeau, s-au pornit discuţiile şi am zis: “Foarte important e cu ce gând vă împărtăşiţi voi. Ce ziceţi despre voi şi despre ceilalţi atunci când vă împărtăşiţi.” De obicei, ar trebui ca analiza asta s-o mărturiseşti părintelui duhovnic şi părintele să-ţi spună dacă faci asta sau faci asta, să nu te întemeiezi în hotărârea ta proprie de a face un lucru.
Dar eu m-aş bucura să fie şi unul şi altul, şi gândul că eşti nevrednic şi gândul că te curăţeşte Dumnezeu. Cred că, dacă merge cineva cu credinţă la Împărtăşanie, să-l curăţească Dumnezeu de greşeli şi de patimi, este foarte frumos. De asemeni, la fel de frumos este să spună cineva: “Doamne, sunt nevrednic! Dar râvnesc.” Eu pe toţi cei care se spovedesc la mine îi întreb: “Vrei să te împărtăşeşti?” Ca să fie o dorinţă!
Slavă Domnului, apropo de subtitlul conferinţei din seara aceasta, cât e darul lui Dumnezeu şi cât e efortul propriu, Dumnezeu lucrează şi să ne lăsăm un pic pe mâna Lui. Este acum această recuperare a unei frecvenţe mai mari la Sfânta Împărtăşanie, care nu e de la oameni, e de la Dumnezeu. Şi se arată în aceea că se împărtăşesc mult copiii. Dar e un dar mare. Important este să ştii de ce te împărtăşeşti. E un dar al lui Dumnezeu, e o mişcare a lui Dumnezeu. După cum ne-a ţinut Dumnezeu departe de Sfântul Potir ani de zile, zeci de ani de zile, ca neam, ne-a ţinut departe tot bunul Dumnezeu. Eu ştiu în sat la mine oameni curaţi, sfinţi, nu ca noi, care nu se împărtăşeau decât la Paşti şi la Crăciun, şi după 50-60 de ani, până atunci nu-i împărtăşea nimeni; dar nimeni nu zicea nimic, nu se văitau. Îi împărtăşea Dumnezeu altfel. Şi acum, iată, ne aduce Dumnezeu, slavă Domnului, spre Sfânta Împărtăşanie mai mult.
Pr. Constantin Coman, Conferința „Pocăința – dar al lui Dumnezeu și efort personal,” 28 Noiembrie 2017