„Și dacă Hristos n-a înviat,
Zadarnică este atunci propovăduirea noastră,
Zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14)
Preasfinţiţi Ierarhi, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, dragi întru Hristos cel Înviat, fraţi şi surori,Creştinătatea ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte astăzi cu bucurie şi nădejde „Sărbătoarea sărbătorilor” – Învierea Domnului.
După începutul obișnuit… Condacele şi Icoasele
Condacul 1:
Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului, pe Tine, Împăratul cel nemuritor, văzându-Te răstignit pe Cruce, făptura toată s-a schimbat, Cerul s-a înspăimântat, temeliile pământului s-au clătinat. Iar noi, nevrednicii, închinăciune de mulţumire aducând patimilor Tale pentru noi, cu tâlharul strigăm Ţie:
„Şi pe cînd mîncau ei, Iisus, luînd pîinea şi mulţumind, a frînt şi a dat ucenicilor Săi, zicînd: „Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu”. Şi luînd paharul şi mulţumind, l-a dat lor zicînd: „Beţi dintru acesta toţi; acesta este sîngele Meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”
“Vai, cît de mare e orbirea vînzătorului! S-a împărtăşit cu tainele şi a rămas acelaşi; s-a desfătat de masa cea prea înfricoşătoare şi nu s-a schimbat. Evanghelistul Luca a arătat aceasta spunînd: „După pîine, a intrat în el satana (Luca 22, 3)”.
“Când mãritii ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de arginti bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavã Tie”.(Tropar)
Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: Spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani si Vânzarea si prinderea Domnului.
Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove îndeamnă slujitorii şi credincioşii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova, să vină în seara Sâmbetei Paştelui în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chişinău pentru a lua Lumină din Focul Haric care se aprinde în preajma măreţului Praznic în biserica Învierii din Ierusalim.
Îi aşteptăm pe toţi binecredincioşii creştini, ca pătrunşi de evlavie şi dragoste de Dumnezeu să ia din această neasemuită sfinţenie pentru întărire duhovnicească şi ferire de năpaste, dar şi pentru a mărturisi astfel marea minune a Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Inima curăţită prin dragoste şi pocăinţă
Astăzi am ascultat pericopa evanghelică despre cele petrecute în Miercurea Mare. Doar vorbind despre cumplita fărădelege ce nu are asemănare în toată istoria lumii şi simt că mă cuprinde tulburarea. Ce ar mai fi de adăugat? Nimic.
1. Este în firea minţii mânia împotriva patimilor. Căci dacă nu se mânie omul împotriva tuturor celor semănate de vrăjmaşul într-însul, nu va vedea nici curăţie întru sine.
Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrăjmaşii săi, zicând: „Necinstiţilor şi defăimaţilor, lipsiţi de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele“ (30, 1–2). Iar cel ce vrea să ajungă la mânia cea firească taie toate voile sale, până când întăreşte în sine voia cea după fire a minţii.
În pilda fecioarelor înţelepte şi a celor nebune, când cele nebune au rămas fără de untdelemn, cele înţelepte le-au spus: “Mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi.” (Matei 25:9).
Dar după ce au cumpărat, uşa cămării mireselor era deja închisă, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se tâlcuieşte ca fiind lipsa de fapte bune în vremea vieţii lor.
Bolnavi, L-au căutat pe Hristos, Maica Domnului împreună cu Iosif când Acesta a rămas la Ierusalim discutând în Templu cu bătrânii; şi l-au găsit numai după trei zile.
Cât de întristat trebuie să fi fost sufletul Maicii Domnului în aceste zile! Ea gândea întru sine: „Unde eşti Fiul meu prea iubit? Unde eşti scumpa mea Lumină? Unde eşti pântecele meu preaiubit?”
Patimile Mântuitorului în Săptămâna cea Mare
Patimirea lui Hristos a fost întreita în timpul vietii sale pamântesti si tot întreita este patimirea Lui si în cursul întregii istorii.
El a fost omorât ca “înselator” si “ateu” si la fel cu El si sutele de mii de urmasi ai Sai au fost chinuiti si omorâti în cursul veacurilor istoriei. Prin acest fapt Hristos a fost din nou chinuit si din nou omorât.
Mitropolitul Bartolomeu (Anania) (1921-2011) a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.
Absolvent al Seminarului Teologic Central din Bucuresti. Se inscrie la Facultatea de Medicina si la Conservator in Cluj, de unde este exmatriculat de noile autoritati comuniste. Ulterior, isi continua studiile de teologie la Academia Andreiana din Sibiu. Se calugareste in 1942, conduce greva studenteasca de la Cluj (1946) si este condamnat politic de autoritatile comuniste (1958-1964).
“Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul
tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar“
(Zah. 9, 9).
Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi.
Duhule Sfinte, Făcătorule de viaţă, Unul fiind din Sfânta Treime,
Tu eşti viaţa şi cuviinţa, frumuseţea tuturor făpturilor vii şi neînsufleţite,
Tu eşti culoarea şi mireasma plantelor,
Tu eşti respiraţia tuturor fiinţelor organice şi anorganice, fiindcă Tu pricinuieşti rodirea, hrănirea în plante, în arbori şi în arbuşti.
Condacul 1:
Alesule Împărat al Sionului de Sus, Blândule Biruitor şi Dreptule Izbăvitor, Cel ce întru cele de sus eşti purtat de Heruvimi şi cântat de Serafimi, Te vedem acum pe mânz de asin intrând in Ierusalim, la patima cea de voie. Pentru acesta ne închinăm coborârii Tale celei negrăite şi cu stâlpări şi ramuri de copaci, Te întâmpinăm în smerenie si cu pruncii Îti cântăm: Binecuvântat esti Cel ce vii intru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţa şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Mat. 11: 12).
Sila aceasta nu se reduce la înfrânare de la mâncare şi de la diferitele patimi, ci priveşte toate activităţile noastre lăuntrice şi exterioare.
Să lucrezi cu desăvârşire împotriva a tot ceea ce îşi doreşte trupul. Vrei să te întinzi mai confortabil? Sileşte-te pe tine însuţi a face opusul.
Pentru a nu te tulbura şi pentru a-ţi păstra duhul rugăciunii, încearcă să eviţi vizitele şi discuţiile. Mai presus de toate pune liniştea, şi să cugeţi adeseori la moarte.
Moartea este mult-dorită pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu, dar înfricoşătoare pentru cei care nu sunt pregătiţi.
Conform surselor documentare instituţia monahală de la Suruceni a fost fondată prin 1785 de ctitorul ei Casian Suruceanu, având susţinerea unor ţărani răzeşi din Suruceni şi a ieromonahului Iosif de Muntenegru, în apropierea satului Suruceni din actualul raion Ialoveni şi la o depărtare de cca 10 km de Chişinău.
Primele cărţi religioase din biblioteca mănăstirii Suruceni, dăruite de Casian Suruceanu, sunt un Antologhion (Bucureşti, 1777) şi un Penticostarion (Bucureşti, 1783). Biblioteca mănăstirii a fost completată în deceniile următoare cu alte cărţi iar în perioada 1941–1944 se atestau cca 123 de cărţi manuscrise şi tipărite.