Bolnavi, L-au căutat pe Hristos, Maica Domnului împreună cu Iosif când Acesta a rămas la Ierusalim discutând în Templu cu bătrânii; şi l-au găsit numai după trei zile.
Cât de întristat trebuie să fi fost sufletul Maicii Domnului în aceste zile! Ea gândea întru sine: „Unde eşti Fiul meu prea iubit? Unde eşti scumpa mea Lumină? Unde eşti pântecele meu preaiubit?”
Aşa trebuie să caute fiecare suflet pe Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei, până ce-L va găsi.
Sufletul care a cunoscut iubirea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt încearcă în ceasul morţii o anume frică atunci când îngerii îl duc spre Domnul, deoarece trăind în lume, se ştie vinovat de păcate. Dar când vede pe Domnul, se bucură de Faţa Lui milostivă şi blândă, căci după mulţimea blândeţii şi iubirii Lui, Domnul nu-şi mai aduce aminte de păcatele sale.
De la prima privire spre Domnul în suflet pătrunde iubirea Domnului, şi de la iubirea lui Dumnezeu şi dulceaţa Duhului Sfânt se preschimbă cu totul.
Părinţii noştri s-au mutat de pe pământ în cer. Ce fac ei acolo sus? Rămân în iubirea lui Dumnezeu şi văd frumuseţea Feţei Lui. Frumuseţea Domnului umple tot sufletul de bucurie şi iubire. Aceeaşi frumuseţe e cunoscută şi pe pământ dar numai în parte, căci trupul slăbănog nu poate purta iubirea desăvârşită. Pe pământ Domnul dă sufletului să o poarte numai pe cât o poate purta şi pe cât va voi să i-o dea mâna darnică a Domnului.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 206-207