Mitropolitul Antonie de Suroj: Să începem Noul An cu curaj!

Fiindcă un an îl urmează pe celălalt, vă vorbeam despre anul nou ce venea, asemănându-l cu o câmpie neprihănită și curată, care este acoperită cu zăpadă.

Și vă ceream să luați aminte la faptul că trebuie să mergeți cu responsabilitate pe acolo unde se întinde peisajul alb, care este încă feciorelnic, deoarece, potrivit cu modul în care vom merge, va exista fie un drum care-l va străbate, atunci când urmăm voia lui Dumnezeu, fie pași rătăcitori care nu vor face altceva, decât să murdărească albul zăpezii.

Continuare …

Sărbătoarea Naşterii Domnului după trup este maica tuturor sărbătorilor

Sărbătoarea Naşterii Domnului după trup este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Fără Naştere, nu ar fi fost Învierea, iar fără Înviere nu s-ar mai fi împlinit scopul Sfintei Întrupări.

Sărbătoarea Naşterii Domnului după trup este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Naşterea este urmată de toate celelalte sărbători împărăteşti, adică de Bobotează, de Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, de Patimi, de Cruce, de Învierea şi Înălţarea Domnului. Fără Naştere, nu ar fi fost Învierea, iar fără Înviere nu s-ar mai fi împlinit scopul Sfintei Întrupări.

Continuare …

Nu există om fără de păcat

Şi dacă-mi vei spune cum cutare este drept, este milostiv, este iubitor de oameni, sunt de acord. Nu se poate însă să nu fi făcut vreo greşeală. Ori va fi fost biruit de slava cea deşartă, ori de cârtire, ori de altceva.

Unul face milostenii, dar nu este curat. Altul este curat, dar nu face milostenii. Unul are o virtute, altul altă virtute. Fariseul postea, se ruga, nu nedreptăţea pe nimeni, ţinea legea. Însă era mândru.

Continuare …

Măsura înfrânării trebuie să fie aceea ca după masă să dorim să ne rugăm

Prin el însuşi omul este lipsit de puterea de a împlini poruncile lui Dumnezeu, de aceea s-a zis: “Cereţi şi vi se va da” [Mt 7, 7]. Dacă nu cerem, ne chinuim pe noi înşine şi ne lipsim de harul Duhlui Sfânt; fără har însă, sufletul se tulbură mult, pentru că nu înţelege voia lui Dumnezeu.

Pentru a avea harul, omul trebuie să fie înfrânat în toate: în mişcări, în cuvinte, în priviri, în gânduri, în hrană. Şi oricui se înfrânează îi vine în ajutor învăţătura din cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”.

Continuare …

Desfătarea este maica tuturor patimilor

Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune despre desfătare aceasta:

„Desfătarea este o fiară, o fiară primejdioasă și neâmblânzită; nici scorpionul și nici șarpele, dacă și-ar găsi sălaș în măruntaiele noastre, n-ar distruge și infesta totul, așa cum poate pofta desfătării să doboare și să piardă totul. Desfătarea este maica tuturor patimilor și a toată miasma. Ce rău face desfătarea? Îi face pe oameni mai răi decât porcii; căci porcul se tăvălește în noroi și se hrăneș­te cu murdării. Oamenii însă se desfată cu o masă mult mai respingătoare, scornind mii de fărădelegi și ticăloșii.”

Continuare …

Nu te mândri, când faci milostenie

Dintr-un orgoliu de stăpân sau, mai exact, dintr-o trufie de om cu bani, sau dintr-o inexplicabilă răutate, deseori nu-i “onorăm” nici măcar cu o vorbă pe cei ce se hrănesc de pe urma noastră, sau chiar îi tratăm cu ostilitate.

Aceasta, în loc să ne smerim înaintea lor, ca nişte slujitori ce le suntem, după cuvântul Domnului: “Care dintre voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru” (Matei 20, 26), ştiind că prin aceasta ne sporim şi darul datorat Stăpânului nostru, printr-o slujire sinceră, nefăţarnică, făcută Lui în persoana fraţilor Săi mai mici.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Continuare …

Un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ion fără Ioan…

Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales, un An Nou într’un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici. Nimic alarmant, dacă o astfel de petrecere în lanţ nu s’ar contura ca mod de viaţă al multora din tinerii noştri de azi, fără nici o apărare legiuită într’un mediu din ce în ce mai agresiv şi mai dizolvant. (Mitropolitul Bartolomeu Anania)

Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Bartolomeu Valeriu Anania la slujba de Te Deum oficiată la trecerea anilor (Anul Nou civil – 2001)

Continuare …

Mitropolitul Ierotei Vlachos: Praznicul Naşterii Domnului este un praznic teologic, drept care trebuie să-l prăznuim teologic

Praznicul Naşterii Domnului este un praznic teologic, precum sunt toate praznicele Bisericii noastre, iar nu sărbători lumeşti, drept care trebuie să îl şi prăznuim teologic. Atunci când vorbim despre teologie, nu înţelegem o cunoaştere intelectuală seacă, ci vorbim despre experienţa harului lui Dumnezeu.

Teologia este cunoaşterea lui Dumnezeu, care se realizează prin pocăinţă, prin rugăciune, prin Tainele Bisericii, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, prin vederea lui Dumnezeu.

Continuare …

În inima robului

„În inima robului” – versuri Valeriu Gafencu. (Interpretare: corul maicilor de la mănăstirea Diaconeşti)

Poezia „În inima robului” face parte din volumul „Imn morţilor”, care este o selecţie de poezii compuse în temniţele comuniste din secolul XX. Elita generaţiei interbelice a plătit cu sânge „îndrăzneala” de a fi iubit pe Hristos.

Continuare …

Pe cine să trecem la pomelnic?

Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca. Este mare pomană.

Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.

(Părintele Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 202 )

Rugul Aprins, ep. 7, „Florile de foc” ale Rugului Aprins

Intelectualii grupului de la Antim aveau o formaţie culturală dobândită la mijlocul perioadei interbelice, formaţie bazată fundamental pe aşa-numita presimţire a tradiţiei ortodoxe, trăită în credinţă şi deschisă totodată universalităţii culturii. Ei au creat o nouă tendinţă culturală plecând de la propriile căutări şi manifestări umane şi intelectuale.

Încheiem astăzi serialul dedicat Grupului de la Antim cu ultimul episod „Florile de foc” ale Rugului Aprins.

Continuare …

Hristos este măsura tuturor lucrurilor

În antichitate se spunea că „omul este măsura tuturor lucrurilor.” Hristos a venit şi a zis: „Eu sunt măsura tuturor lucrurilor.” Deci, măsura noastră este Hristos.

Vrem să-L recunoaştem pe Hristos ca măsură a tuturor lucrurilor? Eu nu vorbesc acum de aspectele mistice, de înalte trăiri, eu vorbesc de normalitatea vieţii. Şi o să spuneţi că normalitatea vieţii înseamnă sfinţenie.

Continuare …

Acatistul Sfântului Prooroc Daniel

Condacul 1

Vas ales al lui Dumnezeu şi sfeşnic al Luminii Celei neapropiate te-ai arătat lumii, Sfinte Proorocule Daniel, învrednicindu-te prin viaţa sfinţită a prooroci cele viitoare. Pentru aceasta, ca pe un iconom al tainelor dumnezeieşti şi organ al Duhului Sfânt, te cinstim pe tine, cântând: Aliluia!

Continuare …

Rugul Aprins, ep. 6, Duhovnicii Rugului Aprins

Rugul Aprins a aşezat destinele trăitorilor săi sub semnul vocaţiei monahale. Ne gândim la marii convertiţi: Sandu Tudor, devenit ieroschimonah, Andrei Scrima, devenit Arhimandrit, dar şi la părinţii slujitori în monahism, pentru care experienţa Rugului Aprins a fost o bogăţie în plus.Arhimandrit Benedict Ghiuş,

Arhimandrit Sofian Boghiu, Protosinghel Petroniu Tănase, Arhimandrit Arsenie Papacioc, Î.P.S. Antonie Plămădeală, Părintele Roman Braga. Pentru toţi aceştia, Rugul Aprins era o manifestare firească a năzuinţelor spirituale şi ale celei mai de seamă preocupări activităţi monahale, rugăciunea.

Continuare …

Cum ne furăm singuri Sărbătorile

Aud din ce în ce mai des o vorbă: nu mai sunt Sărbătorile cum erau altă dată. Nemulţumirile se referă la pierderea bucuriei de a sărbători, la lipsa de trăire autentică a Crăciunului, la diluarea atmosferei de sărbătoare sau la contextul social apăsător în care ne găsesc ele.

Dar de ce se întâmplă aceasta? Cine ne răpeşte această bucurie? Nu cumva noi înşine?!

Continuare …