„Lăsând la o parte supărarea pentru cele ce ne lipsesc, să ne învățăm a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru cele ce avem.”
Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc.
Sfântul Sinod, sub președinția Sanctității Sale, s-a întrunit în ședință ordinară astăzi, marți, 13 ianuarie 2015, pentru a dezbate temele înscrise pe ordinea de zi. În timpul ei, Sfântul Sinod : a) aprobând, în unanimitate, referatul Comisiei Canonice, a înscris în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe monahul Paisie Aghioritul și b) la propunerea Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, prin vot canonic, a ales, în unanimitate, pe Preacuviosul Arhimandrit Irineu Avramidis, slujitor în Paris, Episcop-Vicar al Înaltpreasfințitului Emanuil, Mitropolitul Franței, cu titulatura strălucitei Episcopii de altădată Regius.
A ierta este în esenţă un atribut dumnezeiesc (iertarea omenească apărând în consecinţă ca încă o probă a prezenţei suflului divin în făptură).
Singur Hristos poate, ca dintr-o ştersătură de burete, curăţa o întreagă tablă neagră plină de păcate, poate albi pelicula pe care s-au înregistrat toate faptele şi gândurile rele ale unei vieţi omeneşti. Străduindu-ne a ierta şi învăţându-ne a practica şi iertarea sub formele ei mai subtile (pe cei cărora le-am greşit noi, pe noi înşine după ce ne-am căit cu adevărat), ne apropiem de înţelegerea iertării divine.
Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii aruncă scântei, faţa ni se schimonoseşte de mânie şi devine respingătoare pentru toţi cei care ne văd; mişcările devin dizgraţioase, bruşte, mâinile şi picioarele tind să înhaţe, tind să lovească; limba revarsă neînfrânată hule asupra celui ce ne jigneşte.
Oare aşa Se purta Hristos când îl huleau, când îl vorbeau de rău, când îl jigneau?
Grăirea în deșert înseamnă cuvântul de prisos, adică nefolositor și zadarnic.
Cel care grăiește în zadar este un om needucat, cu un comportament necizelat și un caracter deplorabil; este preocupat de lucruri neimportante și mărunte, iar cuvintele îi sunt lipsite de înțelepciune; vorbește nepotrivit și face greșeli, spune vorbe goale și nu-i pasă de [timpul] aproapelui sau când se pune pe vorbă; nu există nici cântar, nici măsură pentru cuvintele sale și nici rigoare în spusele lui; este flecar și guraliv și vorbește necugetat și prostește.
Jucăria influențează foarte serios psihicul copilului și dezvoltarea personalității acestuia. Pentru el jucăria este ceva viu și adevărat. Fiind pasionat de jucărie, copilul se identifică adesea cu aceasta, cu „trăsăturile” și cu esența ascunsă a ei.
Este periculos dacă acest lucru se produce în jocul cu un erou negativ. Pericolul constă în faptul că tot ceea ce este pierdut, în joc, de către copil, se regăsește reflectat în viața reală.
Câte gânduri frumoase sunt în legătură cu această rugăciune și cu aceste cuvinte: “Tatăl nostru”… ”Un ticălos, un pătimaș spune „Tată” lui Dumnezeu – cum îndrăznește să spună așa ceva?! Dacă un fiu rătăcit nu îndrăznește să spună “tată”, sau tatăl se leapădă de fiul acesta rătăcit, e o despărțire, o prăpastie între tată și fiul care nu trăiește după dorința tatălui; atunci cum lui Dumnezeu îi putem spune „Tată”, noi care trăim o viață străină de Dumnezeu?!
Troparul Sfinţilor Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei şaptezeci, glasul al 3-lea:
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
De obicei, înainte de Vecernia unei sărbători sau a Duminicii încetează orice lucrare. Este mai binesă se lucreze mai mult în ziua de mai înainte de ajun, atunci când se poate rândui aceasta, și să nu se lucreze după Vecernia ajunului.
Altceva este să facă cineva într-o sărbătoare sau duminică un lucru uşor, după amiaza, atunci cand este mare nevoie, dar şi acesta cu mare grijă. Mai demult şi ţăranii care erau la ogoarele lor, de îndată ce auzeau clopotul de Vecernie, îşi făceau Cruce şi încetau munca.
Dumnezeu ne așteaptă să-I cerem ajutorul, să-L chemăm să reverse peste noi și în viața noastră harul milostivirii și al bunătăților Sale.
Ce însemnătate are în toate aceste rugăciuni cuvântul „miluiește-mă” sau „milostiv fii mie”?
Troparul Sfinţilor 20.000 de Mucenici din Nicomidia, glasul al 2-lea:
Purtătorilor de biruinţă ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângiurile voastre şi sfinte sunt locaşurile care au primit trupurile voastre. Că în locul de chinuri pe vrăjmaşi i-aţi biruit şi cu îndrăzneală pe Hristos L-aţi propovăduit. Pe Dânsul, ca pe un Bun, rugaţi-L pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
La început a fost Cuvântul. Fără El nu există nimic din ceea ce este. Noi facem în fiecare zi experienţa dureroasă a unei vieţi mizerabile în trupul nostru. Cu toate acestea, suntem creaţi după chipul lui Hristos, al Celui absolut. Dacă fiinţa a fost creată pentru Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a creat viaţa. El n-a creat moartea. Scopul nostru este viaţa cu Hristos-Dumnezeu, nemurirea.
Deschideţi inimile voastre pentru ca Sfântul Duh să scrie în ele chipul lui Hristos. Atunci, puţin câte puţin, veţi deveni în stare să purtaţi în voi bucuria şi durerea profundă, moartea şi învierea.
“Nu mă voi strădui să vă pătrund de această bucurie prin cuvintele mele: ea este dincolo de orişice cuvânt. Lucrarea săvârşită de Domnul, Cel ce S-a născut azi, îl priveşte pe fiecare dintre noi.
Cei ce intră în părtăşie cu El capătă de la El libertate, vindecare, pace; stăpânesc toate acestea şi gustă dulceaţa lor. Celor care ştiu acest lucru din experienţă n-ai de ce să le spui „Bucuraţi-vă”, căci ei nu pot să nu se bucure; iar celor care n-o ştiu, degeaba le spui „bucuraţi-vă”, fiindcă ei nu pot să se bucure.
Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci. (Condacul Nașterii Domnului)
„Firea noastră cea slăbănogită, într-adevăr, avea nevoie de doctor, omul căzut de istoveală aştepta pe Cel ce-i va întinde mâna, cel ce-şi pierduse viaţa aştepta pe Dătătorul ei” (Sfântul Grigorie de Nyssa)
IUBIȚI FRAȚI ȘI SURORI ÎNTRU HRISTOS,
Dragostea lui Dumnezeu s-a revărsat cu putere asupra lumii prin naşterea lui Iisus Hristos la Betleem şi de atunci ea nu încetează a îmbrăţişa pe tot omul.
„Eu, Lumină am venit în lume,
ca tot cel ce crede în Mine
să nu rămână în întuneric” (Ioan 12, 46)
Preasfințiți ierarhi, Preacinstit cler slujitor,
întru Hristos râvnitori monahi şi monahii, Drept-măritori credincioși!
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, am ajuns şi în acest an, la marele praznic care a înnoit legile firii – Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.