Hristos S-a botezat pentru a ţine Legea şi pentru a aduce harul Său în apă, în toată zidirea şi în om. În acest fel, El a dat fiecărui om puterea de a dobândi harul înfierii, care este Teofania (arătarea lui Dumnezeu) propriei noastre vieţi.
Această arătare a lui Dumnezeu a fost începutul cunoaşterii de Dumnezeu. Deoarece cunoaşterea de Dumnezeu este un fapt existenţial, ea duce la mântuire.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008
În Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai aratat Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție!
Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Bartolomeu Valeriu Anania la Epifania sau Botezul Domnului, rostit la vârsta de 84 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Condacul 1
Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoșat și tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat și toată făptura s-a bucurat. La păcătoși și la vameși ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulțumire Îți cântăm: Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!
Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul 1:
În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.
– Mănăstirile se confruntă acum cu problema tinerilor care vor să intre în viaţa monahală. Unii dintre ei au studii, alţii nu. Credeţi că ar fi mai bine ca aceştia din urmă să fie primiţi în mănăstire, apoi trimişi să urmeze o şcoală teologică, sau, dimpotrivă, să poată intra în mănăstire după ce au absolvit-o?
– Sunt aici trei categorii de tineri. Unii vin la mănăstire pentru vocaţia pe care o au şi se înduhovnicesc cu rugăciunea. Alţii sunt apţi pentru nişte studii, o şcoală, iar alţii au înclinaţii spre o meserie, au îndemânare manuală.
1. Zis-a maica Singlitichia: luptă şi osteneală multă este celor ce se apropie de Dumnezeu la început şi după aceea bucurie negrăită. Că precum cei ce vor să aţâţe foc, întâi se afumă şi lăcrimează şi aşa dovedesc lucru ce-l caută. Pentru că se zicea: Dumnezeul nostru este foc mistuitor1(Evr. XII, 29.). Aşa trebuie şi noi cu noi: să aţâţăm focul cu lacrimi şi cu osteneli.
2. Zis-a iarăşi: trebuie noi cei ce am ales cinul acesta, să ţinem curăţenia cea desăvârşită.
Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfinţeniei şi ai ajuns desăvârşit în virtute, şi pentru aceasta ai câştigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viaţă, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăinţa cea binecuvântată.
Tu, care cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputinţele noastre nenumărate, boli trupeşti şi sufleteşti, cu mult mai mult poţi acum să ne ajuţi şi să ne izbăveşti de toate greutăţile.
Adevărat, ce este mai rău decât un beţiv care umblă împletecindu-se de colo până colo şi devine pentru cei neînţelepţi pricină de hulire a darurilor lui Dumnezeu?
Adevărat, nimic nu este mai îndrăgit de diavol ca îmbuibarea pântecelui cu multă mâncare şi băutură şi, în general, ca desfătările materiale, care-l preschimbă pe om în porc sau în ceva şi mai rău. Căci porcul, măgarul, câinele şi toate animalele necuvântătoare nu mănâncă şi nu beau niciodată mai mult decât au nevoie, iar omul cuvântător, cel cinstit cu chipul lui Dumnezeu, devine necuvântător, depăşind măsura.
De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?
Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.
Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.
„Răul este o boală a sufletului”, de unde se îmbolnăvesc toate organele înţelegerii. Răul îşi are percepţiile sale, patimile, iar „patimile sunt bolile sufletului”.
Răul şi patimile nu sunt lucruri fireşti pentru suflet; ele reprezintă accidente supărătoare şi nedorite, un adaos nefiresc al sufletului.
In viata sunt momente, clipe, cand in inima se aprinde recunostinta, si daca am avea puterea sa o pastram, treptat, zi cu zi, intamplare cu intamplare, aceasta recunostinta ar putea creste intr-o mare, adanca bucurie duhovniceasca. Insa noi nu putem apara recunostinta si bucuria noastra de raceala vietii, de dureri si de lucruri cu mult mai putin importante decat suferinta: de iritare, suparari si, pana la urma, pur si simplu de uitare.
Astfel, in memoria noastra ramane multa amaraciune si suferinta, iar bucuria paleste si se stinge…
Din păcate, vechile împreună-vorbiri părinteşti de Dumnezeu insuflate au ajuns rare; citirea Vieţilor Sfinţilor Părinţi a fost părăsită aproape cu totul, ba chiar şi cu însăşi Sfânta Evanghelie ne îndeletnicim prea puţin, din pricina răcelii noastre faţă de lucrarea mântuirii, şi pentru aceasta vom da răspuns la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos.
Deşi maica noastră, Biserica, ne propovăduieşte zi de zi câte o pericopă, ba chiar şi două, din Sfânta Evanghelie, cât de ades nu reuşim să ascultăm acest dulce glas evanghelicesc!
Dobândește pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate de la sine să le ofere celorlalți lumina necesară luminării rațiunii.
Această pace, ca pe o comoară neprețuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moștenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : „și pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să vă păzească inimile și cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4,7)
„Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte…
Denumire originală: Paisie Aghioritul (Паисий Святогорец)
Partea I. Nasterea. Copilăria. Tineretea. Anul aparitiei: 2012. Genul: Documentar. Tara aparitiei: Rusia. Regizor: Alexandr Cuprin
Continuare Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul – (Partea I – film rusesc subtitrat)
Denumire originală: Paisie Aghioritul (Паисий Святогорец). Partea II. Inceputul caii monahale.
– Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa?
– Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dumnezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugăciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască care îl vesteşte pe celălalt.