Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, și de cea la dreapta, adică spre nevoințele din cale-afară de aspre, și să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împarateasca, adică pe calea vieții cu măsură, a nevoinței cu măsură.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepților e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia plutește cu bine.
Această patimă se dezvoltă în om înaintea patimii iubirii trupeşti, când omul este încă destul de tânăr.
Există două feluri de dragoste de sine. Una este slava deşartă, care se leagă de înfrumuseţarea trupului şi dorinţa de a avea haine scumpe, iar cealaltă îi afectează pe cei cunoscuţi pentru virtuţile lor şi ea este însoţită de ipocrizie şi de îngâmfare.
Noi toți suntem oameni și nu se poate ca marea vieții să nu scoată la suprafață lucrurile rele și ca mizeria să nu dea pe afară și astfel să se curețe adâncurile unei stihii întregi.
Tu însă să fii numai cu Hristos, unicul Adevăr și unica Iubire, căci cu El totul este minunat, totul pe înțeles, totul aste curat și liniștitor.
Mitropolitul Bartolomeu Anania – Despre corupție (luare și dare de mită) și birocrație. Predică rostită în ziua pomenirii Sfinților Trei Ierarhi, Cluj-Napoca 30 ianuarie 2005.
Dacă îi educăm pe tinerii noștri în frunte cu profesorii lor în acest duh al corectitudinii atunci vom avea șansa să credem că din generație în generație moralitatea poporului nostru de care are atâta nevoie se va redresa, se va îmbunătăți (ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania)
Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul al 4-lea:
Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.
Când se simţea mai bine, Valeriu (Gafencu) vorbea frumos şi cu însufleţire, oprindu-se cu precădere la tema lui preferată: curăţirea lăuntrică şi unirea cu Hristos. Spunea:
– Prin Botez am primit harul curăţitor, iar prin ungerea cu Sfântul Mir ne-am împodobit cu toate darurile Duhului Sfânt, dar această binecuvântată stare lăuntrică a rămas nelucrătoare în noi, fiindcă suntem creştini numai cu numele.
Fiecare se îmbracă aşa cum îi spune gândul. Au devenit cu desăvârşire ciudaţi. Au înnebunit! Puţini sunt oameni adunaţi, modeşti, fie bărbaţi, femei sau copii. Mai ales femeile sunt într-un hal de nespus.
Astăzi când am coborât în oraş am văzut una cu o cordelă atât de lată, ca un pansament, cu nişte cizme până sus şi o fustă scurtă. Mi-am spus: Aşa este moda!. Altele merg cu nişte tocuri foarte subţiri.
Condacul 1
Sosit-a astăzi bucurie şi mângâiere tuturor drept-credincioşilor creştini la prăznuirea dumnezeiescului Ierarh şi Mucenic Ignatie, pe care din copilărie Mântuitorul în preasfintele Sale braţe L-a luat şi L-a purtat şi a cărui fericită inimă sălaş Cuvântului s-a arătat. Pe acesta toţi cu evlavie cinstindu-l, aşa să strigăm: Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!
Părintele Arhimandrit Ioanichie Balan – Mărturisiri duhovnicești despre Biserică, Credință, Neam și Țară.
Interviu realizat de Sorin Dumitrescu (anul 1994); Autor: Fundația Anastasia.
Formaţia de muzică psalticã BYZANTION s-a format în anul 1997 pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceeal „ Sf. Vasile cel Mare „ din Iaşi. Numele iniţial al formaţiei era „BASILEUS” întrucât aceasta era denumirea corului şcolii.
Dupã absolvirea cursurilor liceeale, grupul de tineri teologi pasionaţi de aceastã muzicã înãlţãtoare, a primit numele de Byzantion, aceastã denumire fiind datã de cãtre P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
L-am întrebat pe părintele Adrian:
– Vreți să mergeți la Ierusalim? Dar la Sfântul Munte? La Lavra Pecerska?
– Nu. Aș vrea să am aici bucuria și viața lui Hristos, împlinind poruncile Lui aici, și atunci am în mine și Ierusalimul și Sfântul Munte… Iar în Sfânta Liturghie trăim ca și la Ierusalim, ca și la Sfântul Munte, aceeași viață a lui Hristos…
Trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, să nu ne batjocorim, într-un cuvânt.
– Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat.
Aţi auzit cum se fericesc cei ce se nevoiesc şi cum se văicăresc cei ce se lenevesc? Acestea toate le cugetă şi te sârguieşte ca să te mântuieşti.
Să nu iei aminte la cei ce se lenevesc şi se desfătează, căci ca iarba degrab se vor usca. Să nu iubeşti veacul acesta, că îi împiedică pe cei ce-l iubesc şi puţină vreme îi veseleşte, dar îi va trimite goi în veacul acela.
“Ia aminte, frate, că, pe nevoitori, vrăjmaşul îi luptă în felurite chipuri.
Astfel dar, înainte de a fi săvârşită fărădelegea, o micşorează în ochii acestora foarte. Şi mai cu seamă pofta desfătării trupeşti într-atât de măruntă o arată înainte de a se înfăptui, încât aproape că îi pare fratelui cu nimic deosebindu-se de a vărsa pe pământ un pahar cu apă rece.
Condac 1
Pe gura cea de miere curgatoare a cuvintelor dumnezeiestii intelepciuni, pe predicatorul cel inflacarat al pocaintei, tezaurul adancii umilinte celei izvoratoare de nesecate lacrimi si surpatorul invataturilor inselatoare, pe sfantul Efrem sa-l laudam si ca unui mare luminator sa-i cantam: Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efreme, trambita de foc a pocaintei!
Aşa cum lui Luca şi Cleopa le ardea inima când Domnul mergea împreună cu ei pe cale [Le 24,32], aşa şi acum multor monahi inima le arde de iubire pentru Domnul, şi în duh smerit şi în iubire sufletul lor se alipeşte de Unul Dumnezeu.
Dar sufletul monahului împătimit după bani sau lucruri sau îndeobşte după orice lucru pământesc nu poate iubi pe Dumnezeu cum trebuie, pentru că mintea lui e împărţită între Dumnezeu şi lucruri, iar Domnul a spus că nu putem sluji la doi domni [Mt 6, 24]. Tot aşa şi cu mirenii: mintea lor e ocupată de cele pământeşti şi nu pot iubi pe Dumnezeu aşa cum îl iubesc monahii.
Părintele Adrian Făgețeanu (n. 16 noiembrie 1912, Deleni (Cernăuți) – m. 27 septembrie 2011, București) a fost un important părinte duhovnicesc în Biserica Ortodoxă Română, membru al mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din București și deținut politic în timpul regimului politic comunist din România.
A trecut la Domnul la 27 septembrie 2011 la spitalul ”Dr. Marius Nasta” din București, la vârsta venerabilă de 99 de ani. A fost înmormântat sâmbătă, 1 octombrie 2011, în cimitirul Mănăstirii Lainici.