M-a întrebat un prieten zilele trecute de ce să se facă și de ce să nu se facă tuturor oamenilor minuni de către Hristos – Care este Adevărul personal -, de către Maica Domnului, de către Sfinți și alți mijlocitori și rugători. De ce un om să fie vindecat de cancer, iar altul să se opărească, să-l doară și să sufere trupește mereu…? Dorește așa ceva Ιubitorul de oameni Dumnezeu?
Mai întâi de toate, Dumnezeu nu se face sâcâietor/stânjenitor și nu este „complexat” ca noi.
Există o clipă, şi încă una foarte demnă de luat în seamă, care se evidenţiază cu multă putere în cursul vieţii noastre, când cineva începe să trăiască într-adevăr creştineşte, în clipa in care încep să se vădească în el trăsăturile deosebite ale vieţii creştine.
Viaţa creştină înseamnă râvnă şi tăria de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu printr-o lucrare neîncetată de împlinire a preasfintei Sale voinţe, potrivit credinţei în Domnul nostru Iisus Hristos, şi cu ajutorul harului lui Dumnezeu, spre slava preasfântului Său nume.
Una dintre cele mai obişnuite obiecţiuni care se face împotriva religiei este că religia e „înapoiată”, „retrogradă”. Această învinuire vrea să spună că în vreme ce toate progresează şi se modernizează, religia nu vrea să meargă deloc în pas cu timpul; ci ea se îndărătniceşte să rămână fixată în aceleaşi forme de expresie, care erau cu multe veacuri înapoi.
De data aceasta ne vom ocupa cu o latură a chestiunii şi vom spune că obiecţiunea de mai sus, departe de a fi o jignire, este o laudă. E foarte bine că religia e „înapoiată”.
Grupul Byzantion – Terirem, Glas 3, de Hurmuz Hartofilax. Formaţia de muzică psalticã BYZANTION s-a format în anul 1997 pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceeal „Sf. Vasile cel Mare„ din Iaşi. Numele iniţial al formaţiei era „BASILEUS” întrucât aceasta era denumirea corului şcolii.
Dupã absolvirea cursurilor liceeale, grupul de tineri teologi pasionaţi de aceastã muzicã înãlţãtoare, a primit numele de Byzantion, aceastã denumire fiind datã de cãtre P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Să zugrăveşti sufletul omului în cuvinte este o încercare unică. Sufletul omului este cea mai discutată componentă a fiinţei umane din istoria umanităţii. A scrie un roman despre suflet este o cufundare în abisul ontologic al fiinţei.
În Fraţii Karmazov Feodor Mihailovici Dostoievski a încercat acest lucru. Forarea în adâncurile fiinţei umane este un act de curaj unic. Numai un om curajos se poate privi obiectiv. Analizarea sufletului este greu de cuantificat, este o cufundare în eres metafizic. Pentru a putea vorbi de sufletele altor oameni trebuie să te scufunzi în interiorul tău.
„Eu nu sunt nici grec, nici rus, eu sunt athonit”.
„Am purtat sutana, șaizeci de ani, dar de fiecare dată când mă întâlnesc cu un creștin ortodox sau cu oricare altă persoană, îmi plec capul, jos, în fața lui”.
„Teologia este conținutul rugăciunilor noastre”.
Fără purificare de patimi, creștinismul e o utopie.
Lucrarea Bisericii tocmai aceasta este: să ne purifice și să ne vindece de patimi. Dacă creștinii participă la slujbele bisericești fără a se purifica de patimi (mai ales că, așa cum se știe, aceste slujbe sunt îndreptate tocmai spre o astfel de purificare), înseamnă că ei nu trăiesc cu adevărat în Biserică; fără purificare de patimi, creștinismul e o utopie. În consecință, putem vorbi despre religie numai după ce ne-am curățit de patimi sau numai atunci când ne străduim să ne curățim de ele.
„Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei,3, 2) ne vesteşte Sfântul Ioan Botezătorul când îşi începe predica în pustie şi „Pocăiţi-vă căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei, 4, 17) este şi începutul predicii Mântuitorului Hristos după botez şi ispitirea din deşert pentru a ne demonstra că un început de viaţă nouă nu este posibil fără căinţă pentru răutăţile trecute.
Şi, pentru a desăvârşi porunca de mai sus, Mântuitorul Hristos, arătându-se apostolilor, după înviere, le zice:„Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute” (Ioan, 20, 23).
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei şi al Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Să zugrăveşti sufletul omului în cuvinte este o încercare unică. Sufletul omului este cea mai discutată componentă a fiinţei umane din istoria umanităţii. A scrie un roman despre suflet este o cufundare în abisul ontologic al fiinţei.
În Fraţii Karmazov Feodor Mihailovici Dostoievski a încercat acest lucru. Forarea în adâncurile fiinţei umane este un act de curaj unic. Numai un om curajos se poate privi obiectiv. Analizarea sufletului este greu de cuantificat, este o cufundare în eres metafizic. Pentru a putea vorbi de sufletele altor oameni trebuie să te scufunzi în interiorul tău.
“De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu” (Ioan 8, 43)
„Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi auzi cuvântul Meu”. Nu ignor, zice, că nu puteţi înţelege vorbirea sau învăţătura Mea, dar vă spun vouă cauza acestui fapt şi vă voi arăta clar ceea ce vă împiedică. Le spune „nu puteţi,” dând pe faţă neputinţa lor de a săvârşi deplin binele, fiindcă erau stăpâniţi de patimile lor. Căci iubirea de plăceri slăbeşte mintea şi întăreşte pornirea neînfrânată spre rău, mărgineşte tăria inimii, o face lipsită de bărbăţie şi prea puţin îndrăzneaţă în puterea de dobândire a virtuţii.
În literatura bisericească, prin cărţile tipărite sau articole şi predici publicate, părintele profesor Ştefan Slevoacă a constituit un reper al luminii învăţătoreşti în Biserică. A fost apreciat pretutindeni pentru vocaţia sa de bun predicator, dar mai ales pentru râvna şi dragostea slujirii sale, ca profesor, dar şi ca liturghisitor la sfântul altar.
Părintele Slevoacă se încadrează în lista predicatorilor secolului al XX-lea, înscris cu multă cinste în bibliografia omiletică românească. Născut la începutul secolului al XX-lea, care a cuprins cele mai dificile perioade privind misiunea creştină, părintele Slevoacă demonstrează că slujirea devotată pentru Dumnezeu şi Biserică nu poate fi nicidecum învinsă, ci ea reuşeşte să dăinuie.
Să zugrăveşti sufletul omului în cuvinte este o încercare unică. Sufletul omului este cea mai discutată componentă a fiinţei umane din istoria umanităţii. A scrie un roman despre suflet este o cufundare în abisul ontologic al fiinţei.
În Fraţii Karmazov Feodor Mihailovici Dostoievski a încercat acest lucru. Forarea în adâncurile fiinţei umane este un act de curaj unic. Numai un om curajos se poate privi obiectiv. Analizarea sufletului este greu de cuantificat, este o cufundare în eres metafizic. Pentru a putea vorbi de sufletele altor oameni trebuie să te scufunzi în interiorul tău.
De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (Matei 6, 22)
Iubiţi credincioşi,
Auzim pe Mîntuitorul zicînd: Dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cît mai mult? (Matei 6, 23). Să înţelegem că această lumină este mintea noastră, căci după mulţi Sfinţi Părinţi mintea este ochiul sufletului. Cînd mintea noastră se va întuneca de păcate, atunci toată aşezarea şi simţurile trupului vor fi întunecate. Căci dacă mintea noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare şi povăţuire la toată fapta bună, va fi întunecată de cele rele, atunci cu cît mai întunecate vor fi poftele trupului nostru, care pururea şi prea lesne se pleacă la păcate.
Nu plângi gândindu-te că ai pierdut Raiul?
Nu te cutremură mâhnirea adusă lui Dumnezeu?
Nu te înfioară Iadul?
Nu cauţi să-ţi dobândeşti starea pierdută?
Se mai poate ?
Da! Trebuie numai să vrei …
Părinte, fumatul este patimă, este păcat?
Păi, prima dată dacă fumezi o ţigară, e păcat, iar dacă fumezi mai multe, e patimă. De ce? Pentru că e o practică nejustificată în existenţa umană. Nu-i ca şi când ai mânca. Este o treabă în plus şi nu poţi fi şi cu Dumnezeu şi cu fumatul.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
Cele de sus căutând…
Arătatu-te-ai stea luminoasă în lume şi ai vestit pe Soarele Hristos prin strălucirile tale, purtătorule de chinuri, Sfinţite Mucenice Teodot. Pentru aceasta roagă-te neîncetat lui Hristos, pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei, glasul al 4-lea: