– Spuneaţi mai devreme că cel mai mare rău astăzi este că omul nu se mai poate ruga, că rămâne despărţit de Dumnezeu.
– Acesta e lucrul cel mai grav pe care-l facem. Omul, încărcat de la televizor, nu se mai poate ruga; împrăştiat fiind, nu se mai poate ruga, pierde lucrul cel mai sfânt.Şi spune Mântuitorul: „Rugaţi-vă neîncetat!”
Rugăciunea necontenită însemnează menţinerea permanentă a legăturii cu Dumnezeu. Aşa trebuie să fie, şi aşa este, pentru că eu mă găsesc în prezenţa Lui permanent. Nu pot să stau cu Dumnezeu şi eu să mă uit în altă parte, să nu mă uit la El – asta e lipsă de respect. Pentru că Dumnezeu este permanent prezent, atunci rugaţi-vă necontenit. Să fim permanent în legătură cu Dumnezeu! Aşa cum nu putem trăi fără respiraţie, să nu lăsăm rugăciunea. Că nu poţi să trăieşti fără respiraţie, ne-a dat nouă Dumnezeu necesitatea asta. De aceea spun Sfinţii Părinţi că învăţăm uitându-ne la lucruri, văzând cum se petrec lucrurile, uitându-ne la rosturile lucrurilor, învăţăm modurile virtuţilor, învăţăm cum să fim virtuoşi.
Uite, ne-a lăsat Dumnezeu nevoia de aer. Dar de ce l-a făcut pe om cu nevoia de aer, de respiraţie? Pentru că, uite, îngerii nu au nevoie de respiraţie. Ei nu au nevoie de aer, nu trăiesc cu aer. Dumnezeu a lăsat necesitatea aceasta, a unei acţiuni fără de care omul nu poate trăi fiindcă moare imediat, ca să înţeleagă că există şi altceva. Nu numai trupului, ci şi sufletului, dacă îi lipseşte ceva, moare, nu poate trăi. Este nevoie de această legătură cu Dumnezeu, pentru că dacă omul nu păstrează legătura cu Dumnezeu permanent, moare. De aceea, rugaţi-vă necontenit şi fiţi permanent în legătură cu Dumnezeu, şi, precum zice Sfântul Grigorie Teologul, „sa respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul”. Pentru aceasta spune şi Sfantul Ioan Gură-de-Aur: „Nu rugăciuni lungi, ci scurte şi dese, ca sa umbli tot timpul cu rugăciunea, pentru ca să fii permanent în legătură cu Dumnezeu”.
Fragment extras din Interviul realizat de “Familia ortodoxa” cu Părintele Petroniu Tănase, Revista “Familia ortodoxă”, nr. 3 (26) /2011