Condac 1:
Ca pe o podoabă a mucenicilor și apărător fierbinte al dreptei credințe, te lăudăm pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul înșelăciunii idolești. Iar tu, ca cel ce ești mijlocitorul nostru către Dumnezeu, de înșelăciunea vrăjmașului ne izbăvește pe noi, care-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
– Care este cel mai de seama lucru în viața duhovnicească?
– Cel mai însemnat lucru este, cred, paza păcii inimii. Să nu vă tulburati sub nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniștea, tăcerea, liniștirea. Vălmășagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu). Mintea noastră, dar, se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălășlui Dumnezeu Cel Unul.
Doar prin asceza credinţei se poate începe tratamentul unui suflet bolnav de patimi. O dată ce credinţa începe să se sălăşluiască într-un om, patimile încep să fie dezrădăcinate din sufletul său. Dar „până când sufletul nu se îmbată de credinţa în Dumnezeu, până ce nu simte forţa credinţei”, nu se poate vindeca nici de patimi şi nici nu poate birui lumea materială. Există şi o parte negativă spre asceza credinţei, eliberarea de lanţurile materiei, dar şi o latură pozitivă, unirea cu Dumnezeu.
Îngâmfarea – această săgeată diavolească fină – răneşte în ascuns inima şi sămânţa ei este semănată în taină, astfel încât încetul cu încetul se dezvoltă în tine fariseul, iar apoi te dedai cu totul mândriei şi acesta este domeniul diavolului.
Luaţi seama, mai ales, să nu se strecoare în voi gândul hoţoman că trăiţi mai bine şi mai atent decât ceilalţi; el este atât de primejdios, încât, sălăşluindu-se ca bobul de mac în inimă, nici nu vezi cum creşte, până când ajunge la fariseul matur şi se dedă cu totul mândriei şi aşa mai departe. Iar înaintea lui Dumnezeu este mai bun un păcătos care se căieşte decât un drept care se mândreşte.
Troparul Sfintei Mare Mucenițe Marina
Mielușeaua Ta, Iisuse, Marina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine cântându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și mă împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Părintele Sofian Boghiu (n. 7 octombrie 1912, Cuconeștii Vechi, județul Bălți; d. 14 septembrie 2002, Mănăstirea Antim) a fost un mare duhovnic ortodox și pictor bisericesc român.
Iată ce spunea un alt mare părinte duhovnicesc, Arhimandritul Ioanichie Balan, în 1997, despre părintele Sofian:
Un pictor francez a zugrăvit odată un prea frumos tablou intitulat „Valea Plângerilor”. Tabloul înfăţişează în culori vii suferinţa omenească. Într-o vale împrejmuită de stânci pustii se află o mulţime mare de oameni înlăcrimaţi, bolnavi, amărâţi: bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, regi încoronaţi şi robi în lanţuri. Toţi au întipărite pe faţă durerea, necazul, suferinţa. Dar iată, între nenorociţii aceştia stă un bărbat îmbrăcat în veşmânt alb, cu o cruce pe umeri. Este Iisus. El face semn mulţimii să-L urmeze. Toate privirile sunt îndreptate spre cruce şi spre drumul strâmt şi pietros spre care arată Mântuitorul…
Supărarea vine din autoapreciere, datorită căreia oamenii socotesc și simt că merită multe; de aceea, când cineva îndrăznește să nu le acorde cele cuvenite, se enervează și pun la cale răzbunarea. Bine faceți că nu îngăduiți aceste sentimente, dar nu este bine că le lăsați uneori să zăbovească mult timp în voi. În câteva zile vrăjmașul stârnește în voi furtuna răzbunării.
Străduiți-vă să faceți astfel încât, nici o clipă nelăsând să treacă, să vă apucați și să vă nimiciți autoaprecierea.
Cumpătarea este o virtute de mare valoare morală. Ea este o abţinere nu de la cele interzise ci de la cele permise, facându-se deci în scopul îndreptării. Abţinerea de la cele interzise nu este cumpătare, ci este respect faţă de lege…
Cumpătarea este un ghid de îndreptare, alcătuit spre eliberarea de patimile care au robit trupul, spre liniştirea instinctelor şi a impulsurilor păcătoase, spre curăţirea minţii şi pacificarea inimii. Cumpătarea îl împodobeşte pe cel ce o cultivă cu toate bunurile decenţei, si ale modestiei şi îmbracă caracterul său cu Strălucitoarea aură a harului ei…
Pentru a putea înțelege care este misiunea mănăstirii în lume și cum se lucrează ea, avem nevoie să vedem ce înseamnă monahii și mănăstirile în Biserică, ce înțelegem prin lume și care este relația dintre monahi și poporul lui Dumnezeu din lume.
În limba română folosim pentru viețuitorii mănăstirilor trei termeni: monahi, respectiv monahii, călugări, respectiv călugărițe, și părinți, respectiv maici.
Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos; cum să nu cred că după moarte mă aşteaptă pacea veşnică în Hristos, liniştea de după lupta cu vrăjmaşii de pe pământ?
Şi aici îmi este greu fără Hristos, mă chinui. Cum să nu cred că şi dincolo îmi va fi mai greu şi mai chinuitor fără El, dacă mă va îndepărta pentru totdeauna de la faţa Sa? Starea sufletelor noastre aici preînchipuie viitorul. Acesta va fi o prelungire a stării noastre lăuntrice de acum, dar într-o formă schimbată, pe o altă treaptă. Pentru cei drepţi schimbarea va însemna plenitudinea slavei veşnice, pentru păcătoşi, plenitudinea chinurilor veşnice.
7 Cuvinte este povestea unui om care a petrecut 21 de ani în închisoare, trecând prin experiențe la limită: reeducarea de la Pitești, cavoul din Jilava, jocul cu moartea din Aiud. În anii de triumf comunist din România îndrăznește să rostească 7 Cuvinte către tineri, un îndemn la un zbor eliberator din sclavia materiei.
Peste 30 de oameni depun mărturie despre viața Părintelui Gheorghe Calciu într-un documentar artistic căruia nu-i lipsesc verva, sensibilitatea și umorul.
„Fii smerit, fă ascultare, supune-te şi te vei mântui”, spune Preacuviosul Varsanufie. Şi nu cârti niciodată: „Ce este aceasta şi la ce foloseşte?” etc.
Dar fii smerit şi supus, mai ales faţă de avva al tău, care se roagă lui Dumnezeu pentru tine şi căruia îi este încredinţată mântuirea sufletului tău. Cine doreşte să fie ucenicul lui Hristos, acela nu are nici o putere asupra sa şi nu poate să facă nimic de la sine”, spune acelaşi povăţuitor. Fiindcă cine face ceva după cugetul său nu este bineplăcut lui Dumnezeu, chiar dacă pare a fi bine. Dacă cineva cunoaşte cele necesare pentru sufletul său mai bine decât avva, atunci de ce se mai numeşte ucenicul aceluia?
Cu toţii, să luăm aminte că trebuie să ajutăm la oprirea acestei crime. Când cineva se afla într-o asemenea situaţie şi are de gând să facă avort, pe loc să luăm o poziţie dură, dar şi sfătuitoare.
De obicei, femeia care face avort nu vede şi nu ştie ce s-a întâmplat din punct de vedere medical în trupul ei. La cea mai mică dificultate – este şi la modă – merge la medic şi face avort de parcă ar trebui să lepede un câine sau un pisoi. Să o convingem să-şi schimbe părerea, să o povăţuim, spunându-i că este cea mai mare crimă.
Într-una din ultimele predici pe care le-a ţinut, ieromonahul Serafim a spus simplu şi cu voce scăzută ceea ce spusese şi înainte de nenumărate ori: Fiţi buni unii cu alţii. Zâmbiţi şi fiţi veseli. Purtaţi-vă sarcinile unii altora de dragul lui Hristos. (…)
În aceste predici am văzut o inimă atât de caldă şi iubitoare cum nu cred că veţi întâlni undeva în această lume rece, respectiv o minte neîntinată şi pătrunzătoare care nu şi-a tras seva din această lume întunecată, ci din har. Nevoiţi-vă un pic mai mult, ne îndemna el. Purtaţi-vă crucile fără să cârtiţi.
Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumerire, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!”
Domnul Cel Milostiv nu vrea ca sufletul nostru să se cufunde în zăpăceala care vine de la vrăjmaşul şi ne insuflă ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem.