În societatea de astăzi circulă o seamă de cuvinte care au mare trecere, mare prestigiu: ştiinţă, progres, cultură, civilizaţie, spirit modern, luminile ceasului… Aceste cuvinte constituie tot bagajul religios şi filosofic al contemporanilor noştri. Ele sunt sonore ca nişte tobe. Dar, cercetate mai de aproape, te convingi că nu dovedesc aproape nimic.
Când e vorba de credinţa religioasă creştină, nu de puţine ori se aude acest cuvânt sforăitor şi vag: „Astăzi nu mai e loc pentru credinţă. Trebuie de mers la pas cu vremea”…
Să examinăm puţin spusa aceasta. Unii adoră din cale afară vremea actuală şi o găsesc perfectă. Alţii o detestă prea mult. Unde-i adevărul?
Ca de obicei, la mijloc!
Trebuie de mers la pas cu vremea. Da, fără îndoială. Trebuie de încurajat şi de aprobat ceea ce este bun în ea. Fiindcă, incontestabil, vremea noastră are multe lucruri bune şi de folos. Ea promovează anumite idei numite moderne, şi care, departe de a fi rele, sunt vrednice de toată lauda. Aşa, de pildă, idei moderne sunt: egalitatea tuturor înaintea legilor, accesibilitatea tuturor la toate funcţiile, simpatia pentru clasa celor de jos, pentru cei ce sufăr, pentru muncitori, sentimentul demnităţii persoanei omeneşti şi altele. Toate acestea sunt bune şi trebuie aprobate, izvorând în cea mai mare parte din paginile Evangheliilor.
Afară de aceasta, vremea noastră a realizat progrese ştiinţifice şi materiale care sunt foarte bune. Noi avem azi maşini cu vapori, electricitatea, telefonul, telegraful, radiofonia, industriile, minunatele realizări în tehnică, în medicină, în artă.
Sunt rele acestea? Câtuşi de puţin! Că sunt oameni care abuzează de acest progres şi-l prefac în unealtă de corupţie şi nimicire asta nu vorbeşte împotriva progresului ca atare, ci, împotriva omului care e capabil de bine şi de rău, de virtute şi de viciu, de eroism şi de fapte scelerate.
Prin urmare, de mers la pas cu vremea în tot ce are ea nobil şi frumos. Dar pe de altă parte, nu trebuie deloc să aprobăm şi să încurajăm ceea ce este rău în societatea contemporană.
În vremea noastră se observă o tendință de insubordonare. Tot ce însemnează tradiţie, autoritate este discutat şi contestat. Acasă copiii nu mai vor să suporte „jugul” părintesc. La şcoală tineretul se vrea „emancipat”. În societate sunt puse la îndoială toate principiile, toate adevărurile. Lumea ar vrea să modifice, să slăbească Crezul, Decalogul, legile morale. Ba se merge mai departe: se contestă până şi autoritatea lui Dumnezeu. Fiindcă astăzi nu numai „cel nebun” nu vrea să creadă în Dumnezeu, ca pe vremea lui David, ci ateismul este apanagiul multor creiere zise „luminate”.
Astăzi banul e dumnezeul zilei. Ce să mai vorbim de corupţia care prinde rădăcini tot mai puternice, de concepţia „modernă” despre amorul liber, de valul de stricăciune ce se desprinde dintr-o anumită literatură şi artă?
Punem întrebarea: poate fi îngăduit cuiva să se asocieze cu principiile de insubordine şi de imoralitate ale timpului prezent? Evident că nu!
Noi mergem la pas cu vremea în ceea ce are ea lăudabil. Dar când o anumită tendință ameninţă să clatine temeliile de susţinere ale societăţii noastre creştine, atunci nu mai putem fi „moderni”.
Deci, concluzia ce se desprinde din cele de mai sus este că noi avem două datorii faţă de vremea în care trăim: s-o iubim şi s-o îmbunătăţim.
Să iubim vremea de astăzi în ceea ce are ea bun. Trebuie s-o iubim, fiindcă e vremea noastră, e veacul în care trăim. Noi nu trăim în Evul Mediu, ci în veacul XX (XXI), şi trebuie să-l iubim. Pe de altă parte însă trebuie să îmbunătăţim vremea noastră. Creştinilor din vremea sa Fericitul Augustin le-a zis: „Aud spunându-se că vremurile sunt rele. Să fim mai buni şi ele se vor ameliora!”
Aşa să ne spunem şi noi! Mai ales noi, creştinii, să fim, mai întâi, mai credincioşi, mai mult ai lui Hristos şi vremea noastră se va ameliora.
PR. PROF. DR. ŞTEFAN SLEVOACĂ
[Bucovina, an III, 1943, nr. 707,10 octombrie,p. 4]