Știința singură nu ajunge pentru viaţa omenească, fiindcă nu poate răspunde la întrebările de căpetenie ale vieţii noastre şi fiindcă ea nu ne poate ajuta cu nimic în dramatica luptă împotriva puterilor răului. Astăzi completăm gândurile noastre în această ordine de idei şi zicem că ştiinţa nu e suficientă pentru noi fiindcă nu ne poate face fericiţi. Fiinţa omenească năzuieşte pe pământ să ajungă fericirea, în această tendinţă ea întâmpină obstacole, greutăţi. Cel dintâi obstacol în calea noastră după fericire este păcatul. Toţi oamenii suntem păcătoşi. Acest adevăr n-are lipsă de argumentare. Şi tot fără prea multe dovezi putem vedea că păcatul este o forţă tulburătoare, un tiran chinuitor.

Continuare …

Cele mai multe din adevărurile pe care le propovăduieşte religia noastră sunt de natură tainică. Noi vorbim despre un Dumnezeu, dar nu-L putem arăta cu degetul. Vorbim de un suflet nemuritor, însă sufle-tul nu poate fi pipăit. Noi vestim o viaţă veşnică, însă aceasta nu-i „controlabilă”, deoarece începe abia dincolo de mormânt. Pe temeiul descoperirii dumnezeiești, Biserica învaţă aceste adevăruri şi zice lumii: „Credeţi! Credeţi și vă veți mântui”. Dar oamenii de astăzi nu prea vreau să creadă. Mândri de rezultatele ştiinţei, beţi de cuceririle la care a ajuns tehnica, lăudându-se cu invenţiile, cu maşinăriile şi fabricile lor, ei nu vreau să ştie de această lume nevăzută pe care o afirmă religia.

Continuare …

Una dintre cele mai obişnuite obiecţiuni care se face împotriva religiei este că religia e „înapoiată”, „retrogradă”. Această învinuire vrea să spună că în vreme ce toate progresează şi se modernizează, religia nu vrea să meargă deloc în pas cu timpul; ci ea se îndărătniceşte să rămână fixată în aceleaşi forme de expresie, care erau cu multe veacuri înapoi.

De data aceasta ne vom ocupa cu o latură a chestiunii şi vom spune că obiecţiunea de mai sus, departe de a fi o jignire, este o laudă. E foarte bine că religia e „înapoiată”.

Continuare …

„Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei,3, 2) ne vesteşte Sfântul Ioan Botezătorul când îşi începe predica în pustie şi „Pocăiţi-vă căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei, 4, 17) este şi începutul predicii Mântuitorului Hristos după botez şi ispitirea din deşert pentru a ne demonstra că un început de viaţă nouă nu este posibil fără căinţă pentru răutăţile trecute.

Şi, pentru a desăvârşi porunca de mai sus, Mântuitorul Hristos, arătându-se apostolilor, după înviere, le zice:„Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute” (Ioan, 20, 23).

Continuare …