Noi facem mișcări spasmodice, pentru că nu vrem să facem ceea ce trebuie, adică să ne încredințăm lui Hristos în fapt, nu doar cu cuvântul. Nu doar să vrem și să dorim să ne încredințăm, ci să o facem în faptă.
Te-ai încredințat lui Dumnezeu și peste puțin timp iarăși, și peste puțin iarăși! În permanență iese din tine material neprelucrat, pe care mai înainte nu l-ai văzut, de aceea te încredințezi din nou lui Dumnezeu. Dar pentru că nu suntem dispuși să facem aceasta, deși vrem să fim creștini, să părem creștini, ne prefacem, falsificăm un comportament care nu are nici o legătură cu virtutea creștină.
Poate unii, auzind aceste cuvinte, vor deznădăjdui. Total greșit, de vreme ce pe toate le face Dumnezeu și nicidecum noi. Dacă-mi este îngăduit să spun, singurul lucru pe care-l are de făcut omul este ,,să taie bucata de pepene care se află deasupra apei”.
Tai-o și arunc-o. Pepenele se va ridica singur puțin mai sus. Dar dacă încerci să-l ridici cu totul, nu vei găsi nici o cale. Așadar, taie ceea ce se află deasupra apei. În ziua următoare taie și bucata cealaltă care a ieșit din apă. Câte puțin în fiecare zi ne vom dărui cu încredere lui Dumnezeu.
Aceasta înseamnă tăierea pepenelui. Dacă astăzi simțim nevoia să dăruim lui Dumnezeu acea parte pe care o simțim, pe care o cunoaștem, mâine vom simți nevoia să facem la fel. În ziua următoare vom face la fel, și în ziua cealaltă la fel.
Arhim. Simeon Kraiopolous – Sufletul Meu, Temnița Mea – Editura Bizantină – 2009