Troparul Sfinţilor 10 Mucenici din Creta, glasul al 3-lea:
Creta cea mult minunată să o cinstim, că a înflorit flori cinstite, pe mărgăritarele lui Hristos, stâlpările mucenicilor. Că zece sunt la număr, fericiţii şi toată mulţimea demonilor au ruşinat. Pentru aceasta şi cununi au luat mucenicii lui Hristos, cei cu sufletul răbdător.
Să înţelegem că, după cum spune Ava Dorotei, unii au părţi bune ascunse care înaintea lui Dumnezeu sunt mai de preţ decât întreaga noastră viaţă. Omul poate vedea doar ce se vede, pe când Domnul priveşte înseşi adâncurile inimii. Cuviosul Macarie Egipteanul, văzând un om care păcătuia, şi-a zis: „Cu toate că a păcătuit, va putea să se pocăiască, dar dacă tu vei păcătui, nu vei putea să te pocăieşti”- şi printr-o asemenea cugetare s-a pus pe sine mai prejos decât cel ce păcătuia. Iată cum se pricepeau Sfinţii Părinţi din vechime să se smerească şi să se înfrâneze de la judecare şi osândire.
Ce însemnătate are în toate aceste rugăciuni cuvântul „miluiește-mă” sau „milostiv fii mie”?
Arată recunoaşterea de către om a stării sale de pierzare; arată simţirea acelei mile, acelei păreri de rău pentru noi înşine, pe care ne-a poruncit Domnul să le simţim şi pe care le simt foarte puţini oameni; arată lepădarea de vrednicia proprie; arată cererea milei Dumnezeieşti, fără de care nu are nădejde de mântuire cel pierdut.
Apucă-te de o rugăciune mică şi scurtă şi săvârşeşte-o mereu şi în timpul lucrului şi în timpul liber şi când umbli şi când şezi, neîncetat. La început ai să te trudeşti când ai să spui această rugăciune, dar mai târziu ea se va spune singură. E de ajuns numai să te apuci şi să te osteneşti fără întrerupere. Această rugăciune este: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“. În acest timp, luarea aminte nu trebuie s-o ţii în cap şi nici asupra dumitale, ci în inimă, acolo înlăuntru, în dreptul sânului stâng. Când te vei deprinde, atunci prin această deprindere, vei izgoni tot ce tulbură şi vei aduce pacea în suflet.
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Ultima duminică dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului este Duminica Sfinţilor Părinţi după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos, în care Biserica a rânduit să se citească Evanghelia de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei 1, 1-25, unde se prezintă genealogia Mântuitorului sau Cartea neamurilor lui Iisus. Ea cuprinde o pedagogie şi o înţelepciune divină care împreună exprimă: aşteptarea cu speranţă a Mântuitorului de-a lungul generaţiilor şi pregătirea în credinţă a oamenilor pentru venirea Domnului Iisus Hristos.
Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh,
nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)
Întrucît cu mila lui Dumnezeu sîntem în ajunul prea luminatului praznic al Naşterii Domnului, ne-am gîndit să vorbim astăzi despre naşterea noastră cea duhovnicească. Fără de aceasta nici un creştin nu poate să se mîntuiască, după cuvîntul Mîntuitorului care zice: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindcă, ce este născut din trup, trup este, şi ce este născut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat este rodul păntecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre.
Oamenii se tem că, dacă apără Ortodoxia, au necazuri: sunt daţi afară de la serviciu, sunt văzuţi ca nişte ciudaţi – le e frică că pierd, pur şi simplu, locul pe care-l au. Ce să facă oamenii? Cum să biruie această teamă? Pentru adevăr trebuie să şi mori, nu numai să-ţi pierzi serviciul.
Dar, dacă nu e vorba de adevăr, ci este vorba de o intervenţie oarecare, de un examen oarecare, atunci apără-te pentru locul ăla.
Credinţa este cea dintâi şi principala armă în lupta cu patimile, fiindcă credinţa este lumina minţii care alungă întunericul patimilor, precum şi tăria minţii care alungă boala din suflet. Credinţa poartă în sine însăşi nu numai propriul său principiu şi substanţă, dar şi principiul şi substanţa tuturor celorlalte virtuţi – desfăşurându-se una din cealaltă şi încercuindu-se una pe alta precum inelele unui copac. Dacă se poate spune despre credinţă că are un limbaj, acel limbaj este rugăciunea.
Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei.
Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului.
Toată fericirea și toată nefericirea mea stă în gândurile și în pornirile inimii. Dacă gândurile și pornirile inimii îmi sunt de acord cu adevărul dumnezeiesc sau cu voința lui Dumnezeu, atunci sunt liniștit, plin de lumină duhovnicească, de bucurie, de fericire. Dacă nu, sunt neliniștit, sufletul îmi este cuprins de o beznă nepătrunsă, de apăsare și de urât. Dacă gândurilor și pornirilor mincinoase, potrivnice lui Dumnezeu, le iau locul altele, adevărate, plăcute lui Dumnezeu, atunci mă simt din nou împăcat și fericit.
Troparul Sfântului Ioan de Kronstadt, glasul 1:
Toată grija cea lumească lepădând, cu un glas să lăudăm pe cel ce este lumină călăuzitoare pământului Rusiei şi lumii întregi, pe preotul Ioan, bunul păstor, care ne-a arătat nouă strălucitorul chip al vieţuirii în Hristos, şi pe pământ fiind, de duhul rugăciunii s-a aprins, şi de la Domnul îndoit dar de tămăduire a dobândit. Cu ale lui sfinte rugăciuni, întru credinţă să ne întărească pe noi Hristos, şi fii neclintiţi ai Bisericii să ne arate, spre mântuirea sufletelor noastre!
Aduceţi-vă aminte cum aţi întâmpinat mulţi dintre voi anul cel nou, şi acum judecaţi singuri, cu sânge rece, dacă seamană asta cu ceva cât de cât creştinesc! Să jucaţi carţi până la miezul nopţii ori să pălăvrăgiţi despre toate fleacurile, iar la miezul nopţii, la hotarul dintre anul vechi şi anul cel nou, să luaţi paharele şi să vă învârtiţi – ce înseamnă asta? Ce noimă e aici?
Iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va. (I Corinteni 13, 8)
Apropierea Anului Nou ne poartă de obicei gândul către scurtimea a tot ce este pământesc. Cred totuşi că acest moment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce „niciodată nu se trece”.
Condacul 1
Iubitorului de rugăciune şi de viaţă sihăstrească, înţeleptului povăţuitor pe calea mântuirii, celui ce este laudă sihaştrilor şi bucuria credincioşilor, cu dragoste să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!
Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale…
Astăzi, în miez de iarnă fără zăpadă, la un sfârșit de an civil, am poposit la mănăstirea Suruceni – un loc de suflet și reculegere duhovnicească pentru mulți creștini din țărișoara noastră.