………………………………………………………………………………………………………………………..Sursa: radiotrinitas.ro
Sfântul Nicolae Velimirovici – Preoţia în ortodoxie şi Preoţia la eretici
Ai auzit pe unii eretici spunând: „Toți creștinii sunt preoți, de aceea nu avem nevoie de preoți consacrați. Oricine care este botezat, a devenit preot prin botez. Prin urmare, toți creștinii, bărbați și femei, pot săvârși toate actele preoțești, pe care acum le săvârșesc anumiți preoți”.
Află că aceasta este o mare înșelăciune.
Sfântul Tihon din Zadonsk – Otrava ascunsă în om
Se întâmplă ca oameni răi să dea cuiva otrava înălțării de sine: așa ne-a vărsat în fire otrava aducătoare de moarte a păcatului, vrăjmașul nostru, șarpele cel vechi. Dacă se întâmplă să se otrăvească, omul, chiar, dacă înainte era sănătos, ajunge în mare suferință: și firea noastră era curată, neprihănită, sfântă, bună dar când otrava vicleanului șarpe a pătruns în ea, a căzut în boală și nenorocire nevindecată. Aflându-se în om, otrava îi îmbolnăvește tot trupul: și otrava cea aducătoare de moarte a șarpelui ne-a îmbolnăvit toate puterile sufletești și trupești.
Sfântul Epifanie şi judecata cea dreaptă
Mănăstirea Suruceni păstrează cu sfinţenie părticică din moaştele Sfântului Epifanie.
Era un oarecare diacon în episcopie, anume Sabin, având ca meşteşug scrierea cărţilor şi cu dreaptă viaţă era împodobit. Şi erau în episcopie călugări, ca la optzeci, iar Sabin era mai cuvios între toţi. Deci, pe acesta îl pusese Sfântul Epifanie judecător peste treburile bisericeşti. Iar odinioară, s-au judecat de către Sabin doi oameni: unul fiind bogat, iar altul sărac. Şi Sabin a cugetat să părtinească şi să ajute săracului, măcar că bogatul avea mai multă dreptate decât săracul.
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului
Bunătatea e o afirmare a călugăriei
Călugăria ortodoxă este o călugărie în anonimat. Toţi cei care se afirmă pe ei prin călugăria însăşi, nu ştiu ce-i lepădarea de sine şi nici ce este începutul cel bun. Există posibilitatea unei afirmări în călugărie şi prin calugărie; aceasta însă nu duce la desăvârşire, ci la înrăutăţire. Călugăria fără lepădare de sine, fără ascultare, fără smerenie nici nu există. Am putea spune că de fapt, călugăria încetează cu fiecare încălcare a voturilor monahale.
Doxologia Ortodoxă Glasul V
05. File de Pateric – Patericul Egiptean
Fă Rai din ce ai!
Cândva nu vom mai avea nevoie de cuvinte. Limbajul sufletului se înțelege peste tot în natură. Suntem ceea ce gândim (sănătoși, bolnavi, fericiți, nefericiți). Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul fiecăruia. Ele descarcă o anumită chimie în corp. Orice emoție negativă blochează celulele sistemului imunitar și ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore sau chiar ani. Stresul este moartea celulei. E drept că unele celule nervoase se refac printr-o gândire constructivă, optimistă, dar e nevoie de MUNCĂ personală. Orice boală trebuie tratată cu înțelegere, compasiune și nu cu revoltă, deoarece unele suferințe le primim ca lecții, iar altele au cauze spirituale (egoism, invidie, răzbunare, stres, frică etc).
De ce a fost invidiat Iisus?
Răbdarea răului, primirea umilinţei la care te supune lumea aceasta, au cea mai mare putere asupra răului. Chip desăvârşit de umilinţă ne-a dat Iisus pe Cruce. El, Fiul şi slava Tatălui, Dumnezeu adevărat, nu S-a împotrivit necredinţei lui Iuda, ci a primit toate vânzările lui. A primit să treacă prin cea din urmă umilire pe pământ, căci, ca un Dumnezeu, ştia ce putere are umilinţa, răbdând bătăi, scuipări în obraz, cununi de spini, piroanele şi răstignirea pe Cruce, iar peste suflet ‒ hulirea celor fărădelege. Toate acestea însă nu erau crucea cea mai grea. Pe aceasta o avea la spate. Dar avea Iisus o cruce mai grea, pe care era răstignit cu faţa: era neasemănata durere a milei Sale faţă de oameni. Crucea aceasta n-o simte decât omul care nu se mai sminteşte de om, ci, înţelegându-l, nesfârşit îl iartă şi îi stinge veninul cu roua cerului din sufletul său.
Rugăciunea cere experienţa unei libertăţi duhovniceşti
Rugăciunea cere experienţa unei libertăţi duhovniceşti pe care majoritatea oamenilor o ignoră. Primul semn de emancipare e renunţarea la a ne impune voinţa asupra celorlalţi. Cel de-al doilea e o eliberare lăuntrică de sub puterea pe care ceilalţi o au asupra noastră. Înfrânarea dorinţei de a domina e o etapă extrem de importantă, urmată îndeaproape de neplăcerea de a-l constrânge pe fratele nostru.
Mănăstirea Suruceni în Duminica a IV-a după Paşti – a Slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda
Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare.
Scăldătoarea şi acea apă, după părerea mea, semnifică poporul iudeilor. Pentru că Apocalipsa lui Ioan ne arată clar că oamenii sunt reprezentați în chipul apelor. Când multe ape s-au arătat lui Ioan şi el a întrebat ce sunt acestea, a primit răspunsul că aceştia sunt oameni (cf. Apoc 17, 15).
De aceea, acea apă care închipuie un popor era înconjurată de cele cinci cărţi ale lui Moise, ca de nişte pridvoare.
04. File de Pateric – Patericul Egiptean
Aducerea Cinstitelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae
Mănăstirea Suruceni păstrează cu sfinţenie o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae.
Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie şi a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpînind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici şi Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care după aceea s-a făcut monah, a fost năvălire a ismailitenilor contra stăpînirii greceşti de pe acea parte de mare, pentru că, începînd de la Herson, vrăjmaşii Crucii lui Hristos, au robit pămîntul creştin pînă la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile; iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbaţi, femei şi copii, i-au robit şi toate părţile acelea le-au luat în stăpînirea lor. Atunci şi cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaşte ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiaşi agareni.
Mitropolitul Antonie Plămădeală – Predică la Duminica a IV-a după Paşti – a Slăbănogului de la Vitezda
Textul Evangheliei de astăzi ne întoarce aproape de începutul activităţii Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ. Sfântul Evanghelist Ioan încheie capitolul 4 al Evangheliei sale, precizând că a doua minune a lui Iisus, săvârşită după întoarcerea din Iudeea în Galileea, a fost vindecarea fiului unui funcţionar imperial în Capernaum, pe care l-a vindecat de la distanţă. Cea dintâi minune săvârşită de Iisus a fost prefacerea apei în vin, la nunta din satul Cana, din provincia Galileea.
03. File de Pateric – Patericul Egiptean
Dumnezeul meu, te rog iarta-mă şi mă ajută
Părinte, până la ce punct ne ajută Dumnezeu în nevoinţa duhovnicească?
Până în punctul în care şi noi îl ajutăm pe Dumnezeu ca să ne ajute.