Ai auzit pe unii eretici spunând: „Toți creștinii sunt preoți, de aceea nu avem nevoie de preoți consacrați. Oricine care este botezat, a devenit preot prin botez. Prin urmare, toți creștinii, bărbați și femei, pot săvârși toate actele preoțești, pe care acum le săvârșesc anumiți preoți”.
Află că aceasta este o mare înșelăciune.
Altfel am putea spune, de asemenea, și că toți creștinii sunt apostoli. Noi știm însă că Domnul a ales anumiți oameni ca să fie Apostoli, și aceștia, au hirotonit mai întâi diaconi, după aceea preoți și episcopi, întâistătătorii Bisericii (Fapte 6, 6; 14, 23; I Timotei 3, 4, 14; 5, 17, 22; Tit 1, 5). Despre acest lucru se poate citi limpede în Faptele Apostolilor și în Epistolele pauline.
Dar și Sfântul Apostol Iacob susține că proestoșilor, adică preoților, Biserica le-a dat puterea să săvârșească cele sfinte. Astfel, citim în epistola lui următoarele: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului” (Iacob 5, 14).
Așa cum vezi, chiar din vremea Sfinților Apostoli ai lui Dumnezeu a apărut această tagmă a Bisericii, întâistătătorii întăriți de Duhul Sfânt, pentru a săvârși Tainele lui Dumnezeu și pentru a-l îndrepta pe poporul botezat spre mântuire. Slavă lui Dumnezeu că este așa!
Pentru că dacă Pronia lui Dumnezeu n-ar fi hotărât așa, fiecare ar fi putut să proclame pe sine preot, ar fi apărut de la început haosul în mijlocul creștinismului. Și haosul s-ar fi menținut atât în credință, cât și în rânduiala bisericească. Și într-un astfel de haos, corabia Bisericii ar fi putut pluti nouăsprezece secole ca pe nouăsprezece oceane cuprinse de furtună?
Dar și după Legea Vechiului Testament, omul n-ar fi putut deveni preot, dacă nu era ales și consacrat. Și atunci au apărut revoltați care s-au ridicat împotriva preoților aleși, cei care, împotriva Legii, și-au însușit dreptul de a săvârși ritualurile sfinte. Astfel, citim despre Core, Datan și Abiron că s-au ridicat împotriva lui Moise și a lui Aron, strigând: „Adunându-se aceștia împotriva lui Moise și Aron, le-au zis: destul! Toată obștea și toți cei ce o alcătuiesc sunt sfinți și Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiți voi mai presus de adunarea Domnului?” (Numerii, 16, 3).
Și Dumnezeu s-a mâniat împotriva lor și i-a pedepsit cumplit: „Și cum a încetat el să spună toate cuvintele acestea, s-a desfăcut pământul sub aceia. Și și-a deschis pământul gura sa și i-a înghițit pe ei și casele lor, pe toți oamenii Core și toată averea. Și s-au pogorât ei, cu toate câte aveau de vii în locuința morților, i-a acoperit pământul și au pierit din mijlocul obștii” (Numerii, 16, 31-33).
Așadar, este vădit și din cele două Testamente că nu este voia lui Dumnezeu ca toți credincioșii să fie în același timp și preoți. Există însă o vrednicie mai presus decât preoția, care se oferă tuturor crdincioșilor și pe care toți, dacă vor, pot s-o dobândească. Este vorba despre sfințenie.
Apostolii îi numeau sfinți pe toți creștinii adevărați. Sfinții sunt consemnați în calendar, în cartea vieții veșnice. Mulți agricultori și meșteșugari n-au întâmpinat piedici de a fi trecuți în calendar ca sfinți, cu toate că nu erau clerici în Biserica de pe pământ.
Iarăși, pe unii eretici sau desfrânați nu i-a ajutat deloc demnitatea preoțească să nu cadă în chinurile veșnice ale iadului.
Sursa: www.catehetica.ro