Se întâmplă ca oameni răi să dea cuiva otrava înălțării de sine: așa ne-a vărsat în fire otrava aducătoare de moarte a păcatului, vrăjmașul nostru, șarpele cel vechi. Dacă se întâmplă să se otrăvească, omul, chiar, dacă înainte era sănătos, ajunge în mare suferință: și firea noastră era curată, neprihănită, sfântă, bună dar când otrava vicleanului șarpe a pătruns în ea, a căzut în boală și nenorocire nevindecată. Aflându-se în om, otrava îi îmbolnăvește tot trupul: și otrava cea aducătoare de moarte a șarpelui ne-a îmbolnăvit toate puterile sufletești și trupești.
De aici iau naștere nu numai mândria, ci și semeața cugetare, disprețuirea aproapelui, osândirea, clevetirea, grăirea de rău, ocările, răzbunarea cu fapte și cu cuvântul, dorirea și căutarea cinstirilor, slavei omenești și laudelor.
De aici iau naștere amăgirea, viclenia, șiretenia, minciuna și fățărnicia.
De aici iau naștere faptele și cuvintele de rușine.
De aici iau naștere mâncatul și băutul peste măsură și grija ospețelor.
Așa se face că oamenii născocesc schimbării în îmbrăcăminte, în zidirea și împodobirea caselor, precum și celelalte deșertăciuni.
Toate acestea și cele asemenea lor sunt de la cugetarea trupească și de la otrava aducătoare de moarte a șarpelui, care este semănată în inima omenească.
Otrava dinăuntrul omului îl chinuie pe acesta, și cu timpul îi face suferința de neîndurat: și otrava șarpelui, care este ascunsă în suflet, chinuie foarte sufletul și îi pricinuiește felurite dureri.
Uită-te ce face în om mândria! Cum îl chinuie!
Câte mijloace născoceşte pentru a dobândi cinste, slava și lauda în această lume, și, odată ce le-a dobândit, cu câtă osteneală și grijă își păzește această comoară!
Cât de nemulțumită este atunci când cineva o disprețuiește!
Cât o doare atunci, cât se tulbură, cum cârtește și se îndârjește când e lipsită de cinstiri, încât mulți chiar își pun capăt zilelor!
Sfântul Tihon din Zadonsk, Cum să biruim mândria, Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, Editura Sofia – 2010