După căderea protopărinţilor noştri din Rai oamenii au petrecut după poftele trupului, făcând voile trupului şi ale simţurilor: după dumnezeul acestei lumi, după stăpânitorul puterilor văzduhului, adică duhul care lucrează acum în fii neascultării… (Efeseni 2. 1-3). Despre duhul lumesc, Sfântul Simeon Metafrastul spune că: După căderea lui Adam din Rai, cugetele omului s-au făcut pământeşti şi tind în jos, iar cugetul omului care în Rai era simplu şi bun s-a amestecat cu cugetul trupesc al păcatului.

Prin Sfânta Scriptură se face auzită chemarea: ”Fiule, dă-mi inima ta!”. Inima omului o cere Dumnezeu, ca omul să trăiască şi  să respire prin voinţa Lui. Însă nici măcar în mijlocul celor care se numesc credincioşi nu domneşte, din păcate, voia lui Dumnezeu, ci voia fiecăruia în parte. Aici lucrurile devin tragice, pentru că, deşi oamenii cunosc cuvântul lui Dumnezeu, îi dau chip după măsurile lor.
Aşa-zişii ”bătrâni” duhovniceşti taie şi cos după cum le convine fiilor lor duhovniceşti, numai şi  numai să nu îi piardă şi să fie numiţi ei duhovnici buni şi sfinţi, lăsând de-o parte îndatorirea de a-i călăuzi pe aceia pe care Dumnezeu i-a încredinţat lor spre mântuire.

Continuare …