
– Părinte, ce loc are logica în viaţa duhovnicească?
– Care logică? Cea lumească? Această logică nu are niciun loc în viaţa duhovnicească. Intră prin fereastră îngerii, sfinţii, îi vezi, vorbeşti cu ei, pleacă… Dacă încerci să le explici pe acestea cu logica, nu reuşeşti nimic. În epoca noastră în care s-au înmulţit cunoştinţele, încrederea numai în raţiune a zguduit, din nefericire, credinţa din temelii şi a umplut sufletele de semne de întrebare şi de îndoieli. De aceea suntem lipsiţi de minuni, pentru că minunea se trăieşte şi nu se explică prin logică.

















