Maică, cum putem a ști dacă cineva este un prieten adevărat?
Pentru a spune dacă un om este prietenul nostru trebuie să-l punem la încercare. Trebuie să vezi dacă are jertfelnicie. Nu în ceea ce te privește, ci în general, pentru toată lumea. Dacă constați că această persoană este lipsită de jertfelnicie, că este egocentrică și că se grijește doar de sine, vei înțelege că această persoană nu poate fi prietenul tău.
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare (Efes. 4, 25).
Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul (Ps. 5, 6).
Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug (Ps. 33,12).
Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ (Ps. 139,11).
Cum au ajuns astăzi oamenii să se închine la nimic și să spună că acest nimic a creat totul, și că Dumnezeu nu există? Mai jos regele Solomon, cel care a primit înțelepciune mai mult decât toți oamenii pe pământ, ne arată cum au început oamenii să se-nchine stelelor, cerului, focului și apoi pietrei, lemnului și până la urmă să-și omoare copiii aducându-i ardere de tot pe altare.
Închinarea la idoli fără nume e începutul, motivația și sfârșitul oricărui rău. Ateismul susținut de teoriile mincinoase ale evoluționismului e tot idolatrie. Iată textul:
Noi, creştinii ortodocși, preamărim Naşterea Fiului lui Dumnezeu prin colindele străbune, pe care le-am moştenit de la moşii şi strămoşii noştri. Ele revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de Dumnezeu, întăresc credința ortodoxă, aduc pace şi bucurie dumnezeiască. Colindele sunt punţi între generaţiile trecutului şi ale prezentului şi exprimă legătura noastră cu Hristos prin mărturia Sfinţilor Apostoli, fapt exprimat foarte frumos prin cuvintele: „Azi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi bun”.
Hrănitor S-a născut, Cel mai bogat, ca să-i hrănească pe cei flămânzi, nu cu pământ, ci cu cer – cu trupul Său ceresc şi cu sângele Său de foc. Iubitor de oameni S-a născut, Cel mai mare, ca să-i strângă la pieptul Său şi să îi învieze prin dragoste pe orfanii Săi cei nenumăraţi, ce îndelung au mers din mormântul vieţii în mormântul morţii. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne! (Condacul 1)
„Iar când a venit plinirea vremii,
Dumnezeu a trimis pe Fiul Său,
născut din femeie, născut sub Lege,
ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere,
ca să dobândim înfierea.”
„Minunează-te că, fiind Fiu al Dumnezeului Celui fără de început, a primit să audă spunându-I-se Fiu al lui David, pentru ca pe tine să te facă fiu al lui Dumnezeu… Că Fiul lui Dumnezeu nu s-ar fi smerit în zadar, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe pe noi. Pentru că S-a născut din femeie, Se aseamănă cu noi. Dar pentru că nu S-a născut din voinţa trupului, ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus de noi.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
Aceste afirmații despre nesfârșirea muncilor iadului sunt luate din cunoscuta teorie matematică despre infinit. De această teorie ne folosim adesea pentru a lămuri cât se poate de corect și de exact legăturile dintre făpturi și Făcător. Nici o știință, afară de matematică, nu e în stare să dea o atare explicație. Matematica, numai ea, dovedind că infinitul este de neajuns, pune în relațiile corecte cu el toate numerele, adică toate felurile făpturilor. Universul este număr, și toate părțile lui alcătuitoare sunt numere. Cel neinițiat în tainele matematicii nu poate nicidecum să încapă ideea că toate numerele, oricât de diferite între ele, sunt absolut egale față de infinit.
„Împărtășindu-ne cu Dumnezeu, avem puterea de a continua, de a trăi poate chiar ceea ce cerem în Liturghie, „ziua întreagă, desăvârșită, sfântă, fără de păcat”. Fără Dumnezeu, nimic nu se poate face; că și Mântuitorul a spus: „Rămâneți în Mine, ca altoiul în viță, că fără de Mine nu puteți face nimic”, altfel, ar fi ca și cum ai tăia o cracă dintr-un trunchi, și se veștejește.” (Pr. Rafail Noica)
Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
În întreg demersul cunoaşterii Universului de către om, poate cel mai greu de explicat între toate fenomenele şi procesele existente în natură nu este structura lumii în care trăim sau puterile create care mişcă fenomenele ei, ci potrivirea tuturor acestora cu raţiunea omului.
Necesitatea regalității
Cărțile Judecătorilor și I Regi (sau I Samuel, după textul ebraic) prezintă situația socio-politică și religioasă a poporului evreu după moartea lui Iosua. Moartea urmașului lui Moise lasă în Israel un vid de autoritate. Perioada judecătorilor este recunoscută ca fiind o perioadă extrem de tulbure în istoria lui Israel. Datorită neascultării, poporul a fost lăsat de Dumnezeu să se descurce singur în fața năvălirilor popoarelor învecinate (Judecătorii 2, 11-15).
Isaac Newton este bine cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință care a trăit vreodată. Mai puțin cunoscută este credința sa profundă în Dumnezeu și convingerea lui că cercetarea științifică conduce la o mai mare cunoaștere a lui Dumnezeu, Creatorul universului.
Luaţi-vă familia la munte, la plajă, în deşert sau în alte locuri unde frumuseţile naturii vorbesc, în chipuri de neuitat, despre ordinea şi armonia divină. Citiţi poezii emoţionante, pline de sensibilitate şi despre frumuseţile naturii, despre artă, despre insecte şi animale, însoţite de ilustraţii minunate.
Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născându-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, cu osârdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor.
Troparul, glasul al 1-lea
Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!