Sufletul se hrăneşte cu cuvântul lui Dumnezeu, îndeosebi cu studiul Noului Testament şi al Psaltirii. Evanghelia şi Epistolele Apostolilor trebuie să le citim în picioare, în faţa sfintelor icoane, pe când Psalmii se pot citi şi stând jos. Din studiul Sfintei Scripturi, mintea se luminează şi se bucură.
Trebuie să ne îndeletnicim mintea să se hrănească cu legea Domnului, încât prin călăuzirea ei să ne conducem în viaţă.
Care este nădejdea cea mai nestrămutată, fără greșeală și vrednică de crezământ a creștinului celui adevărat? Nădejdea vieții veșnice și a răsplății veșnice. La împlinirea ei au ajuns toți cei care s-au nevoit întru adevăr după duhul Bisericii și al tuturor sfinților.
Din ce pricină este uimitoare această rugăciune? Am amintit: Îl numești pe Iisus Domn, iar apoi spui: „miluiește-mă”. Adică te smerești. Cine vrea să fie miluit? Un cerșetor. Te faci cerșetor, te smerești? L-ai omorât pe diavol. Smerenia este opusul lui.
„Domnul îndreaptă pe cei gârboviţi, Domnul înţelepţeşte orbii, Domnul iubeşte pe cei drepţi. Domnul păzeşte pe cei străini; pe orfani şi pe văduvă va sprijini şi calea păcătoşilor o va pierde.” (Ps. 145, 8-9)
Avem frică de moarte. Cel dintâi eu. Și spunem: „Mă tem de moarte, mă tem să plec…” Dar de ce te temi? Hristos a spus să nu ne temem de moartea trupească, ci de cea sufletească. De ce te temi să pleci din această viață? Te temi pentru că nu ai mărturia conștiinței că ești în regulă. Ceva nu e în regulă. Faptul că te temi înseamnă că nu ești într-o relație bună cu Dumnezeu. Îndreaptă relația cu Dumnezeu, orânduiește-ți o bună legătură cu El și nu te vei mai teme.
Până şi prin faptul că venind obosiţi de la muncă, fără să apucăm să ne fi odihnit, am ajutat aproapelui nostru să spele vasele, am slujit lui Dumnezeu Însuşi, am împlinit porunca privitoare la dragoste ‒ şi a împlini această poruncă este cel mai uşor atunci când omul nu este singur, atunci când el are o familie, sau atunci când trăieşte în mănăstire, pentru că mănăstirea este şi ea o mare familie, unde stareţul e părinte, iar monahii sunt fraţi.
Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi lovesc chiar în inima sănătății. Postul, și îndeobşte viaţa ascetică sunt cel mai bun mijloc de a păstra sănătatea şi de a o face să înflorească. Neamţul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vieţii, unde ridică în slăvi și viața ascetică. Cei ce ridică în slăvi ştiinţa trebuie să asculte de el, iar noi avem alţi dascăli, mai de seamă decât acest neamţ.
Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Ca Dumnezeu desăvârșit, El cuprinde toate cu dragoste, dragostea Sa nesfârșită. Ca Om desăvârșit, este iubitor cu fiecare suflet ce se apropie de El. Nouă, totuși, această dragoste a lui Dumnezeu ni se pare cumva îndepărtată, ni se pare că Dumnezeu este foarte departe de noi.
Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în slava cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău.
Toată durerea suferită de orice om, de la Adam până la sfârşitul veacului, toate, toate, fără alegere le-a simţit Domnul într-Însul. De aceea, ocările, ispitele, hulirile, greutăţile, austerităţile, toate greutăţile şi muncile oamenilor au chinuit sufletul lui Iisus. Ba încă mai grozav decât cele ce le-a pătimit.
Lupta pe care o ducem e să ne eliberăm inima de patimi, de păcate, de tot ce ne îndepărtează de Dumnezeu. Poate fi și un lucru foarte mic. De aceea și iubirea de arginți, nu se măsoară prin câți bani ai, ci cum îi ai și cum îi folosești. Poți să ai un euro și să fii zgârcit și poți să ai un milion și să fii liber. Nu se măsoară ca număr, ci ca inimă…
Iisus înseamnă „Dumnezeu mântuieşte”, nume ce poartă în sine vocaţia pentru care a venit în lume. Este un nume care ne mântuieşte, ori de câte ori îl rostim. În tradiţia isihastă, monastică, şi nu numai, sunt foarte mulţi oameni care s-au îndeletnicit cu rugăciunea lui Iisus, cu rostirea permanentă a numelui lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Pentru că numele lui Iisus, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, este cel care ne aduce linişte minţii noastre, ne aduce mântuire.
Ce trebuinţă ai, omule, să cauţi cărţi multe, care să te povăţuiască pe tine spre folos şi să întrebi pe toţi dascălii, zicând: „Spuneţi-mi, cum mă voi mântui?”. Iată, toate cărţile cele învăţătoare în două cuvinte încap, adică: întru frica lui Dumnezeu şi întru a avea pe Domnul înaintea ochilor, totdeauna. Să iei aminte la tine însuţi, precum se cade, şi vei înţelege toate poruncile lui Dumnezeu şi să le ţii pe ele.
„… Maria – parafrazez puţin – dacă a ales partea cea bună, aceasta nu se va lua de la ea. Epoca în care trăim este tocmai o epocă în care partea cea bună se tot smulge de la noi. Am învăţat de la „înţelepţii” acestei lumi că Dumnezeu nu există. Am fost sub un regim care a interzis pe Dumnezeu sub o formă sau alta, Dumnezeu şi adevărata cinstire a lui Dumnezeu, este prigonită, este interzisă în lumea întreagă.
Aș vrea să vorbesc cu voi astăzi și pe o altă temă. Nu demult ne-a vizitat un preot rus. Și într-o discuție între patru ochi m-a întrebat:
Când ai o soţie care nu se roagă, nu merge niciodată la biserică, atunci trebuie să te îngrijorezi. Şi dacă nici tu nu te rogi, atunci tuturor le va fi frică de voi.
Lucrarea pocăinței trebuie să fie lucrătoare, adică să nu fie neputincioasă și slabă, încât să nu fie în stare să producă o lucrare vrednică de numirea ei. Ci ea trebuie să fie atât de puternică, încât să stăpânească inima, ca să n-o lase să fie biruită (ca să nu zic, nici să le simtă deloc), de pofta trupului și dulceața păcatului, care intră înlăuntru odată cu năvălirile vrăjmașului.