Despre vama imaginației zicea Părintele Cleopa: „Legea cea mai scurtă a rugăciunii este să nu-ți închipui nimic când te rogi. Că imaginațiile sunt de trei feluri: rele, bune și sfinte. Să nu primești nici un fel de imaginație. Că dacă te oprești la imaginație, nu poți intra cu mintea în inimă, în vremea rugăciunii.
Aceasta este prima stație. Sfântul Nil Ascetul zice în Filocalie: Fericită este mintea aceea care a ajuns să se roage lui Hristos, fără imaginație, fără formă! Mintea Mântuitorului n-a avut imaginație, spun toți sfinții teologi. Pentru că El era Noul Adam și a venit să restaureze pe vechiul Adam, exact cum a fost în Rai.
Adam, când a căzut, prin gândire a căzut. Ce i-a zis satana? Nu vei muri, ci vei fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Și, cum și-a închipuit el că va fi ca Dumnezeu, a căzut prin imaginație, din darurile date, și apoi a fost izgonit din Rai. De aceea, dumnezeieștii Părinți numesc imaginația „pod al demonilor”.
Nici un păcat nu trece de la minte la simțire (la inimă), dacă nu și-l închipuie întâi omul cu mintea.
Deci, în vremea rugăciunii, n-ai voie să-ți închipui nimic. Nici imaginații sfinte, nici pe Hristos pe Sfânta Cruce, nici pe scaunul Judecății. Nimic. Că toate imaginațiile sunt afară de inimă și dacă rămâi să te închini la acestea, nu te închini lui Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 780-781