Astăzi, când toamna își lasă pașii pe pământ și frunzele cad una câte una, sufletul nostru este chemat să privească dincolo de schimbare — spre Lumina care nu apune niciodată.
Viața omului este asemenea acestui anotimp: uneori strălucitoare, alteori umbrită, dar mereu în mâinile lui Dumnezeu. În mijlocul grijilor, al încercărilor și al alergării de zi cu zi, Hristos ne cheamă la o oprire sfântă: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).
Această chemare este actuală în fiecare clipă. Liniștea inimii nu se găsește în reușite, în bunuri sau în recunoașterea lumii, ci în comuniunea cu Dumnezeu. Acolo unde este rugăciune, mulțumire și iertare, acolo se naște pacea — o pace pe care lumea nu o poate lua.
Să ne străduim, așadar, ca în fiecare zi, oricât de mică ar părea, să aprindem o flacără a credinței: printr-un cuvânt bun, o faptă milostivă, o rugăciune spusă din inimă. Chiar și cel mai mic gest făcut din dragoste pentru Hristos luminează lumea mai mult decât ne putem închipui.
Într-o lume grăbită și tulburată, noi suntem chemați să fim fiii luminii (Ioan 12, 36).
Să nu lăsăm flacăra să se stingă.
„Dumnezeu nu ne cere lucruri mari, ci inimă curată. Când inima e curată, toate celelalte se luminează.”
manastireasuruceni.md