Când mă aflu lângă Dumnezeu, de ce să mă tem?

Există un tip de singurătate – singurătatea firească – care nu este patologică, ci creativă, plină de viaţă şi de har. Ea este ilustrată de despărţirea firească de lume, despărţire pe care o instituie monahii. Este vorba despre un fel de rugăciune căreia ar trebui să-i consacrăm toţi mult timp. Trebuie să fim în stare să ne retragem din mulţimile zgomotoase care sunt atât de superficiale, surse de atâta distragere şi atât de contra-productive – într-o repliere care oferă sănătate, frumuseţe şi bine.

Continuare …

Domnul nu ne lasă singuri în luptă, pentru că El cunoaște neputința naturii noastre omenești

Corespunzător învierii lui Hristos care s-a petrecut a treia zi după moartea pe Cruce, se va săvârși cândva și învierea trupească a întregii omeniri. Asta pentru că Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat a cuprins în sine tot neamul omenesc prin scularea Sa, asemenea lui Adam care a cuprins în sine, odinioară, toată omenirea căzută în stricăciune. Moartea trupească, chiar dacă acționează deocamdată, de data aceasta este călcată în picioare de Domnul și este disprețuită de ucenicii lui Hristos. Creștinii, după Crucea și învierea lui Hristos, supunându-se morții trupești, trec deja cu sufletele lor de la moarte la viață și la bucuria petrecerii împreună cu Hristos.
Dumnezeu îi învie din moartea duhovnicească pe cei ce cred în Hristos încă în viața de acum.Ca semn al acestei învieri slujește harul Sfântului Duh, pe care îl dă sufletului oricărui creștin, ca și cum i-ar da un alt suflet.

Continuare …

Viaţa pământească este timpul care ni se dă pentru a ne forma pentru nemurire

Deseori avem impresia că ştim tot ce se poate şti, sau, cel puţin, principalul, despre noi înşine şi despre lume. De fapt, dacă privim cu atenţie în jurul nostru, ne dăm seama repede că ştim foarte puţin. Cu atât mai mult atunci când, depăşind cunoştinţele de ordin general-uman, încercăm să pătrundem tainele Revelaţiei dumnezeieşti. Cu toţii ştim că în corpul omului se află inima. Că ea pune în mişcare sângele către toate părţile organismului şi că prin aceasta întreţine corpul. Ştim că în cap se află creierul, din care «provin» gândurile, dar nu ştim unde se află sufletul omului. Toată lumea ştie şi constată că există anumite stări pe care le numim «sufleteşti».

Continuare …

Diavolul ne împiedică să spunem rugăciunea, ca să ne poată înrobi mai uşor

Diavolul ne împiedică să spunem rugăciunea, ca să ne poată înrobi mai uşor. Ne aduce nepăsarea, grijile lumeşti, mii de piedici, cu unicul scop ca să ne împiedice să facem rugăciunea. Aşa cum s-a arătat din multe evenimente întâmplate, demonii se înfricoşează de Numele lui Hristos. Ei înşişi au mărturisit, prin gura oamenilor, că sunt arşi, când aceştia se roagă.

Continuare …

Diavolul turbează atunci când cineva se roagă

În momentul când te așezi la rugăciune, diavolul te atacă și după primele cuvinte, după primele scurte rugăciuni pe care le faci, îți pune în minte tot felul de gânduri neimportante, lumești. Până și curiozitatea de a ști cât e ceasul lucrează în mintea ta sau curiozitatea de a ști dacă afară e soare sau nor. Toate acestea lucrează ca niște acțiuni nevinovate, dar ele strică glasul rugăciunii din inima noastră.

Continuare …

Să nu îți faci griji, ci să îți pui încrederea în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu

Iubiți rugăciunea. Să vă îndreptați continuu mintea la Dumnezeu… Pentru a nu trăi în întuneric,Aapăsați „întrerupătorul” rugăciunii, ca să vină lumina divină în sufletul vostru. În adâncul sinelui vostru va străluci Hristos… Când mintea omului se pregătește pentru rugăciune, într-o miime de secundă vine harul divin. Atunci omul se umple de har și vede totul cu alți ochi.
Toate se aranjează cu ajutorul rugăciunii. Dar trebuie să ai dragoste, să ai căldură în rugăciune.

Continuare …

Ultima minune săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos este legământul final al Dumnezeului-Om cu oamenii

Vindecarea lui Malhus a fost ultima minune pe care a făcut-o Domnul înainte de moartea Sa pe Cruce. Doar Evanghelistul Luca relatează despre ea, în timp ce ceilalţi evanghelişti descriu mai detaliat doar situaţia în care s-a petrecut acest eveniment.
Minunea s-a săvârşit în cumplita noapte a agoniei din Ghetsimani şi a prinderii Mântuitorului Iisus Hristos de către duşmanii Săi.
La această naraţiune, Evanghelistul Ioan adaugă că cel care l-a lovit pe slugă era Simon Petru şi că numele acesteia era Malhus.

Continuare …

Simplitate şi bunătate. Asta-i totul, pentru a dobândi harul dumnezeiesc

Lucrarea duhovnicească pe care o faceţi în adâncul sufletului vostru să fie tainică, să nu fie simţită nu doar de ceilalţi, dar nici de voi înşivă. Tot ceea ce face şinele vostru cel bun să nu fie cunoscut de către cel rău. Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Stânga este şinele vostru cel potrivnic care, atunci când prinde de veste, le va strica pe toate. Potrivnicul este şinele nostru cel rău – îi spunem aşa din nobleţe. Nou este şinele nostru cel în Hristos, iar celălalt este cel vechi. E nevoie de meşteşug, ca să nu prindă de veste cel vechi. E nevoie de meşteşug şi, întâi de toate, de harul lui Dumnezeu.

Continuare …

Smerenia este de cea mai mare însemnătate, pentru că mândria împiedică dragostea

Inima este locul unde se cultivă împărtășirea lui Dumnezeu cu omul, și acolo Duhul lui Dumnezeu Se descoperă, lucrează și Se roagă. Deschiderea inimii prin rugăciune vindecă persoana omului. Mintea omului se adună înlăuntru și se unește cu inima. Astfel, inima se lărgește spre a cuprinde toată plinătatea dragostei lui Hristos. Îmi place acest cuvânt: „se lărgește”; este de la Sfântul Pavel (2 Corinteni 6, 11-13). El îi îndeamnă pe corinteni: „Lărgiți și voi inimile voastre!”

Continuare …

„Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne…” Duminica a treia din Postul Mare la Mănăstirea Suruceni

Jertfa Dumnezeului-Om pe cruce a fost, pentru întreaga omenire şi pentru fiecare om în parte, expresia dragostei Sale neasemănate şi pline de măreţie. Ne-a arătat pe faţă cât de mult ne iubeşte, nu prin simple vorbe frumoase, ci îmbrăţişându-ne cu mâinile Sale însângerate. Ne-a adunat şi ne-a unit cu înţelegere în adâncimile îmbrăţişării Sale de nesecată îndurare. Spânzurat pe cruce, era ca un înger al păcii, smereniei şi dragostei, legănându-se între cer şi pământ. A sfinţit cerul, văzduhul şi pământul cu preacuratul Său sânge cu care l-a adăpat. (Monahul Moise Aghioritul)

Continuare …

Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere și de întărire, semn de biruință asupra morții și a diavolului..

Crucea este semn omenesc și dumnezeiesc. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură și de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinței și al morții. Dar, de când Hristos S-a răstignit pe dânsa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruință, de bucurie și de viață. De aceea, Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viață și înviere este pentru poporul Tău…” (Vecernia duminicii, glas 7).

Continuare …

Este firesc să ne simțim rușinați atunci când ne dezvelim rănile, dar trebuie să biruim această rușine

Nu trebuie să ne fie rușine, sau mai bine zis, trebuie să ne învingem rușinea păcatului și să-l vădim. Atunci când ne dezvăluim rănile lăuntrice părintelui și îndrumătorului nostru duhovnicesc, să privim, să gândim și să ne comportăm exact ca un răufăcător. Sfântul Ioan Scărarul ne îndeamnă: „Când te mărturisești, consideră-te ca un criminal și poartă-te ca atare în gesturi, în înfățișare și în felul tău de a gândi. Ține-ți ochii plecați spre pământ și, dacă se poate, udă cu lacrimile tale picioarele judecătorului și medicului, ca și pe ale lui Hristos”.

Continuare …