Frica de Dumnezeu dă putere. Ea nu slăbănogește. Cu cât e mai mare frica de Dumnezeu în cineva, cu atât e mai prezent El în acela cu puterea Lui, care se răspândește din El. De aceea, cel plin de frica lui Dumnezeu e plin de puterea Lui. Căci în frica aceasta este trăirea prezenței covârșitoare a lui Dumnezeu.
Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi. Să nu deveniţi mici la suflet şi să nu vă tulburaţi! Cel Care cercetează cutele cele mai adânci ale sufletelor omeneşti cunoaşte şi poftele voastre şi are puterea să vă scape de ele, aşa cum doar El o ştie. Voi să cereţi de la Dumnezeu şi să nu vă pierdeţi curajul vostru! Să nu credeţi că, de vreme ce dorul vostru este sfânt, aveţi dreptul să vă răzvrătiţi, să nu bănuiţi că rugăciunile voastre nu sunt auzite.
Sfânta Liturghie, pentru tot creştinul, este locul unde se poate face un schimb de viaţă. Omul dă viaţa sa mică şi limitată şi o primeşte pe cea măreaţă şi nesfârşită a lui Dumnezeu. În Liturghie îi aducem Domnului o bucăţică de pâine şi un pic de vin, neînsemnate în ele însele. Ce le dă valoare este ceea ce punem noi în ele.
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruință și cu smerenie. Însuși Mântuitorul Hristos ne făgăduiește acest lucru, când zice: „Toate câte veți cere întru rugăciune, crezând, veți lua”. Și iarăși: „Cereți și se va da vouă”.
… Nu socotesc că mă aflu printre români, consider că mă aflu printre frații și surorile mele din România, pentru că nu există o Biserică Ortodoxă Română sau o Biserică Ortodoxă Greacă sau o Biserică Ortodoxă Rusă, ci există o singură Biserică, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, așa cum mărturisim în Crez.
Cât de multe comentarii se fac despre post, cum se ridică oamenii împotriva lui, spunând: „De ce ne trebuie postul, şi încă unul aşa sever, de vreme ce Însuşi Domnul zice că nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din inimă (vezi Matei 15, 11), iar Apostolul ne învaţă: cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă (Romani 14, 3) şi Ioan Gură de Aur, în ziua Sfintelor Paşti, îi cheamă la veselie pe toţi, şi pe cei ce au postit, şi pe cei ce nu au postit?”
Vindecă-mă, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă şi voi fi mântuit, căci Tu eşti lauda mea! (Ieremia 17, 14)
Când omul nu înfruntă duhovnicește suferința poate să se sălbăticească. Când o înfruntă însă duhovnicește, se liniștește și se mângâie dumnezeiește. Și după aceea boala devine praznic, pentru că se bucură, căci va fi socotit împreună cu mărturisitorii și mucenicii. Sfinții Mucenici uitau de suferință pentru că iubirea lor față de Hristos era mai mare decât suferința, și o pierdea pe aceasta.
Nu contează că este Postul Crăciunului sau Postul Paştelui, importanţa postului este cea care contează. Postul Crăciunului este pus mai mult pentru evenimentul acesta mare al Naşterii Mântuitorului, chenoza,eveniment extraordinar. Vă daţi dumneavoastră seama ce se petrece pe pământ când se naşte un Dumnezeu în chip omenesc?
Când va fi însă această dată, nimeni nu știe: „Nici îngerii din Cer, nici Fiul, ci numai Tatăl”, cum ne încredințează despre aceasta Însuși Mântuitorul Hristos în Sfânta Evanghelie (Matei 24, 36).
La Dumnezeu nu există ceva al nostru – o patimă, un păcat, o neputință, o greșeală, – care să-L împiedice să vină în viața noastră și să ni Se descopere. De ce? Pentru că lui Dumnezeu nimic nu-i poate opri purtarea de grijă, care să-I poată amâna prezența Sa. El va fi acolo, în mijlocul problemelor. Va fi în întunericul tău, în greșeala ta, ca să te mântuiască!
Ca o continuare la cuvântarea mea despre spovedanie, aş dori să spun în primul rând că spovedania este o întâlnire şi o împăcare.
Plasăm postul în spaţiul relaţiei noastre cu Dumnezeu, în spaţiul raportării noastre la Bunul Dumnezeu. Aş insista pe acest aspect, pentru că nu numai în ceea ce priveşte postul, dar şi în ceea ce priveşte viaţa noastră, ansamblul vieţii noastre liturgice bisericeşti şi creştineşti, trebuie să ne adâncim cu multa voinţă în conştientizarea raportării noastre personale la Dumnezeu. Eu şi bunul Dumnezeu.
– Gheronda, cum se face că, atunci când judec o maică pentru o oarecare greşeală de-a ei, peste puţin timp fac şi eu aceeaşi greşeală?
