Hristos Se naşte! Cu adevărat Se naşte! Dumnezeu Se naşte, Dumnezeu-Omul Se naşte. Dumnezeu desăvârşit în om desăvârşit. Prima dată pe pământ S-a arătat om nou, S-a arătat om desăvârşit, S-a arătat om deplin.
Ce fel de om S-a arătat în Hristos, Dumnezeu-Omul? Om desăvârşit, om deplin, om în toată desăvârşirea; adevărat, singurul adevărat, singurul Om Adevărat – acesta este Hristos, Omul îndumnezeit. A venit în această lume pământească, S-a coborât, S-a făcut Om îndumnezeit, pentru ca să ne arate nouă în chipul Său ce este adevăratul om, ce este omul desăvârşit. Şi a arătat aceasta în modul cel mai desăvârşit. Cum? Aşa cum în trup omenesc S-a arătat om desăvârşit. Căci întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii, se spune în Sfânta Scriptură (Coloseni 2, 9). Da, toată plinătatea Omului.
Fără El si până la El, omul nu era deloc fiinţă desăvârşită, omul era fiinţă nedesăvârşită, neîmplinită. Prin El omul a obţinut pentru prima dată desăvârşirea sa cea mai deplină, a realizat ţelul său dumnezeiesc în această lume, s-a împlinit întru El; mai întâi întru El, apoi în toţi ucenicii Care L-au urmat pe deplin sincere, conştiincioşi. Pentru prima dată s-au împlinit cuvintele evanghelice că Domnul a întemeiat Biserica în această lume, a dăruit-o Apostolilor, Prorocilor, Evangheliştilor, învăţătorilor, Făcătorilor de minuni, spre zidirea trupului lui Hristos, care este Biserica Sa – până vom ajunge toţii oameni desăvârşiţi (Efeseni 4,11-13).
Şi cum este acest om desăvârşit la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Efeseni 4,13)? Iată, acesta este omul desăvârşit care s-a arătat în chipul Domnului Hristos, Dumnezeu-Omul. Astfel este întru El, alături de El, şi prin El omul, de fapt fiecare dintre noi este chemat să devină – ce? Dumnezeu-om după har. Ceea ce este Domnul Hristos după natură, ca Dumnezeu-Om desăvârşit, aceea trebuie să devină fiecare dintre noi în Biserica lui Hristos, să devină dumnezeu-om după har, ca astfel să se desăvârşească, pentru a atinge ţelul dumnezeiesc al fiinţării şi al vieţuirii sale în această lume. Astfel Domnul îl reprezintă pe om şi desăvârşirea acestuia. Ceea ce este valabil, oare, şi pentru destinul omenesc? Adevărul omenesc dacă nu se sfârşeşte în Dumnezeu-Omul, nu este deplin. Atâta timp cât nu se desăvârşeşte în El, adevărul omului se dezintegrează în sine însuşi, decade, şi omul nu are niciun folos din aceasta. Oare este adevăr în om fără Domnul Hristos? Se ofileşte şi nimic nu rămâne din el. Însă dacă omul trăieşte în Trupul Omului îndumnezeit, al Bisericii Sale, adevărul său se dezvoltă treptat, sporeşte în Adevăr dumnezeiesc şi devine Adevăr dumnezeiesc – Adevărul Veşnic al desăvârşirii dumnezeieşti. Astfel ştim pentru ce a dăruit Dumnezeu omului adevărul: ca el să devină desăvârşit şi să se desăvârşească întru el desăvârşirea dumnezeiască şi împlinirea dumnezeiască. Şi ce se întâmplă cu dreptatea omenească? Aşa cum dreptatea omului dacă nu se săvârşeşte în Hristos -Dumnezeu-Omul -, în Dreptatea Sa dumnezeiască, îndată piere, îndată dispare, atacul din toate părţile prin minciunile acestei lumi, prin minciunile care roiesc din inima întunecată a fiecărui demon şi a fiecărui om care se lasă stăpânit de el. Atunci dreptatea omenească moare şi dispare cu totul. Ea trăieşte veşnic, trăieşte dumnezeieşte numai dacă se uneşte cu Dreptatea lui Hristos, dacă devine Dreptatea dumnezeiască, Dreptatea evanghelică, toată de la Dumnezeu şi după Dumnezeu.
O, oamenii se laudă în lumea aceasta cu dragostea, cu dragostea faţă de om, faţă de lucruri, în general cu toate categoriile de dragoste, însă dragostea omenească, dacă nu se desăvârşeşte în Dragostea lui Hristos – ce se alege din ea? Ea se transformă în gelozie obişnuită, se transformă în încăpăţânare, apoi în duşmănie. Această putere a dragostei, care este în firea omenească, dacă cu credinţa lui Hristos se uneşte, cu Domnul Hristos, ea creşte treptat, şi această dragoste devine Dragoste sfântă, Dragoste desăvârşită, Dragoste dumnezeiască, Dragostea lui Dumnezeu. Aceasta este singura Dragoste adevărată în această lume. Şi venind în această lume, devenind Dumnezeu-Om, Domnul Hristos a dăruit această dragoste desăvârşită şi de la noi cei care I-am urmat lui cere aceeaşi dragoste. Toate celelalte iubiri nu au valoare atâta timp cât nu se sfinţesc, cât nu se sfinţesc prin dragoste, prin Sfânta Dragoste dumnezeiască, dragostea lui Hristos.
Şi ce să spunem despre averile omeneşti? Deseori oamenii se laudă cu averile lor, cu proprietăţile lor, cu vredniciile lor. Ce este averea omenească în această lume? Ce avere poate supravieţui răului din această lume, răului care este cu totul de la diavol. Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu (Matei 19, 17), a spus Domnul Hristos, nimeni! Nimeni dintre oameni. Noi suntem oameni păcătoşi şi în aşa măsură amestecăm răul cu binele în noi înşine încât binele nostru niciodată nu este un bine autentic, binele nostru nu este niciodată Bine dumnezeiesc. Dacă ne predăm Domnului Hristos cu credinţă, cu rugăciune şi cu dragoste, El face să crească în noi binele, îl înmulţeşte, îl desăvârşeşte, şi abia după aceea binele nostru devine Bine desăvârşit, Bine dumnezeiesc, devine Binele lui Dumnezeu.
Şi ce să spunem despre viaţa noastră lumească? Ce este viata noastră lumească fără Domnul Hristos, atâta timp cât El nu S-a arătat în ea? Viaţa fără Dumnezeu nu este nimic altceva decât o moarte treptată şi necontenită, moarte chinuitoare, moarte înfiorătoare, de coşmar. Iar viaţa adevărată este Viaţa veşnică în Domnul Hristos! Dacă omul cu toate mijloacele sfinte pe care i le-a dat Biserica lui Hristos se umple înlăuntrul său de puteri dumnezeieşti, de viaţă dumnezeiască, viaţa sa se transformă treptat în viaţa lui Dumnezeu, în Viaţa veşnică. Omul devifle fiinţă veşnică.
Noi, în aceste zile sfinte şi măreţe, ne salutăm unul pe altul cu salutul dumnezeiesc de bucurie „Hristos Se naşte”. Ce spunem prin aceasta? Noi de fapt slăvim: „Adevărul veşnic Se naşte! Dreptatea veşnică Se naşte! Dragostea veşnică Se naşte! Binele veşnic Se naşte! Viaţa veşnică Se naşte!”. Căci Se naşte Dumnezeu, Se naşte Hristos – Dumnezeu-Omul în această lume. Iată, de aceea de la naşterea Domnului Hristos în această lume este o bucurie să fii om. De aceea de la naşterea Sa minunată şi de la arătarea Sa pe pământ ca om este aşa de plăcut să fii om! Este îngrozitor să fii om fără Hristos! De aceea Domnul Hristos arătându-Se pe pământ, născându-Se pe pământ ca Dumnezeu-Om, toată bucuria noastră, toată nădejdea noastră, toată viaţa noastră, sensul deplin al tuturor oamenilor lumii este El – Hristos, Dumnezeu-Omul! El este singurul Adevăr în toate universurile în care omul trăieşte şi se mişcă. Şi pe El şi Atotdumnezeirea Sa, Atotdesăvârşirea Iubitorului de oameni, a Dumnezeu-Omului o slăvim. Iată, acesta este Crăciunul, măreţul, minunatul şi strălucitorul Praznic.
De aceea, dacă ne salutăm unul pe altul cu urarea plină de bucurie de la Crăciun: „Hristos Se naşte!”, avem întotdeauna în inimă, în simţire, în sufletele noastre, acea bucurie că omul este chemat să devină desăvârşit, că în Sfânta Sa Biserică dumnezeiască, Hristos i-a dat toate mijloacele pentru aceasta.
De aceea, fie ca toate sufletele noastre, întreaga noastră minte, întreaga noastră conştiinţă, toată fiinţa noastră, pururea să-L slăvească deplin pe Minunatul Domn Hristos, Care atât de mult S-a smerit (Filipeni 2, 7), atâta dragoste ne-a arătat, S-a coborât la noi, oamenii, ca să ne ridice din iadul nostru în împărăţia Cerurilor şi ca să ne cheme la desăvârşire dumnezeiască. Lui fie slava şi lauda, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cuviosul Iustin de la Celie, Cuvinte despre veşnicie, Editura Egumeniţa, 2013