Trebuie să ne înzestrăm sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu, căci cuvântul lui Dumnezeu,după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, este pâinea îngerilor cu care se hrănesc sufletele flămânde de Dumnezeu.
Să ne înzestrăm sufletul şi cu citirea Noului Testament şi a P
saltirii, stând în picioare, ca să se producă luminarea minţii. Trebuie să ne înzestrăm sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel încât mintea să „se scalde” parcă în Legea Domnului, conform căreia omul trebuie să trăiască.
Când omul îşi va înzestra sufletul său cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci va înţelege şi va face diferenţă între bine şi rău. Citirea cuvântului lui Dumnezeu trebuie să se producă în tăcere şi izolare, ca toată mintea cititorului să se adâncească în adevărul scrierilor sfinte şi să primească de la Dumnezeu acea căldură ce în izolare provoacă lacrimi şi cu care omul se încălzeşte şi se umple cu daruri duhovniceşti, desfată mintea şi sufletul mai mult decât cu orice cuvânt.

Sfântul Serafim de Sarov, sfantulserafimdesarov.wordpress.com/

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.