Această patimă se dezvoltă în om înaintea patimii iubirii trupeşti, când omul este încă destul de tânăr.
Există două feluri de dragoste de sine. Una este slava deşartă, care se leagă de înfrumuseţarea trupului şi dorinţa de a avea haine scumpe, iar cealaltă îi afectează pe cei cunoscuţi pentru virtuţile lor şi ea este însoţită de ipocrizie şi de îngâmfare.
Noi toți suntem oameni și nu se poate ca marea vieții să nu scoată la suprafață lucrurile rele și ca mizeria să nu dea pe afară și astfel să se curețe adâncurile unei stihii întregi.
Tu însă să fii numai cu Hristos, unicul Adevăr și unica Iubire, căci cu El totul este minunat, totul pe înțeles, totul aste curat și liniștitor.
Aţi auzit cum se fericesc cei ce se nevoiesc şi cum se văicăresc cei ce se lenevesc? Acestea toate le cugetă şi te sârguieşte ca să te mântuieşti.
Să nu iei aminte la cei ce se lenevesc şi se desfătează, căci ca iarba degrab se vor usca. Să nu iubeşti veacul acesta, că îi împiedică pe cei ce-l iubesc şi puţină vreme îi veseleşte, dar îi va trimite goi în veacul acela.
“Ia aminte, frate, că, pe nevoitori, vrăjmaşul îi luptă în felurite chipuri.
Astfel dar, înainte de a fi săvârşită fărădelegea, o micşorează în ochii acestora foarte. Şi mai cu seamă pofta desfătării trupeşti într-atât de măruntă o arată înainte de a se înfăptui, încât aproape că îi pare fratelui cu nimic deosebindu-se de a vărsa pe pământ un pahar cu apă rece.
Aşa cum lui Luca şi Cleopa le ardea inima când Domnul mergea împreună cu ei pe cale [Le 24,32], aşa şi acum multor monahi inima le arde de iubire pentru Domnul, şi în duh smerit şi în iubire sufletul lor se alipeşte de Unul Dumnezeu.
Dar sufletul monahului împătimit după bani sau lucruri sau îndeobşte după orice lucru pământesc nu poate iubi pe Dumnezeu cum trebuie, pentru că mintea lui e împărţită între Dumnezeu şi lucruri, iar Domnul a spus că nu putem sluji la doi domni [Mt 6, 24]. Tot aşa şi cu mirenii: mintea lor e ocupată de cele pământeşti şi nu pot iubi pe Dumnezeu aşa cum îl iubesc monahii.
„Pocăinţa este spital ce curăţă păcatul, este dar ceresc, putere minunată care biruie, cu harul ei, şir de legi.
De aceea Hristos nu doboară pe desfrânat, nu alungă pe cel ce face adulter, nu întoarce spatele beţivului, nu Se îngretoşează de închinătorul la idoli, nu izgoneşte pe hulitor, nici pe îngâmfat, ci pe toţi îi schimbă. Pocăinţa este un cuptor în care păcatul se topeşte. Este de neapărată trebuinţă să cunoaştem mai întâi care este scopul lui Dumnezeu.
Să nu ne trudim să adunăm și să păzim la comori, în timp ce alții se amărăsc în sărăcie, ca să nu ne impute și să nu ne amenințe cu mâhnire dumnezeiescul Amos, cu aceste cuvinte: “Haideți acum, voi care ziceți: când va trece luna și vom vinde și Sâmbăta și vom deschide comorile”?
Săturarea aduce necumpătarea -, și traiul în moliciune pe paturi de fildeș și moleșirea cu cele mai de frunte miruri și îngrășarea cu viței de lapte din cirezi și iezi din turme și lovirea din palme la sunetul timpanelor și încă și mai mult convingerea că ceva din acestea este stătator și trainic.
Nu priviţi la ceea ce vi se întâmplă, ci la lumină, la Hristos, aşa precum pruncul priveşte către mama atunci când i se întâmplă ceva.
Să le vedeţi pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiţi şi să vă forţaţi. Întreaga voastră strădanie să fie să priviţi spre lumină, să cuceriţi lumina. Astfel, în loc să vă predaţi strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veţi preda slavoslovirii lui Dumnezeu.
Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu uşurinţă. El vede întristările, dar nădăjduieşte în Domnul, şi întristările trec.
Când Maica Domnului stătea la picioarele crucii, întristarea ei era necuprins de mare, pentru că ea îl iubea pe Fiul ei mai mult decât îşi poate închipui cineva. Şi noi ştim că cine iubeşte mult, acela şi suferă mult. După firea omenească, Maica Domnului n-ar fi putut îndura întristarea, dar ea s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt a întărit-o şi i-a dat puterea de a îndura această întristare.
Silește-te pe cât poți să iubești pe tot omul. Iar dacă nu poți încă, cel puțin să nu urăști pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta dacă nu vei disprețui lucrurile lumii.
Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăști pe el, ci blestemul și pe dracul care a pus la cale blestemul. Căci dacă urăști pe cel ce te-a blestemat, ai urât un om și ai călcat porunca. Și ceea ce a făcut acela cu cuvântul, tu faci cu fapta. Iar de păzești porunca, arată semnele dragostei; și de poți face ceva ajută-l, ca să-l izbavești de rău.
Îndreptăţirea pentru păcate ce nu are nevoie de născociri şi de multe vorbe, îndreptăţirea care este primită întotdeauna de Dumnezeu este pocăinţa.
De pocăinţă fuge orice păcat; nici un păcat nu poate ţine piept atotputernicei pocăinţe. Pocăinţa este virtute evanghelică, dar nepreţuit al lui Dumnezeu, cumpărat pentru noi cu preţul Sângelui Fiului lui Dumnezeu – cu acest preţ care răscumpără orice păcat al nostru.
Să nu fie auzul tău ascultând cu dulceaţă limba clevetitorului, nici limba ta grăind ceva împotriva aproapelui în auzul iubitorului de defăimare, ca să nu cazi din dumnnezeiasca dragoste şi străin să te afli de viaţa veşnică.
Nu primi (în suflet) batjocura ce se aduce împotriva părintelui tău şi nu-l invita la tine pe cel care îl necinsteşte pe dânsul, ca să nu se mânie Domnul pentru lucrurile tale şi să te piardă cu totul din pământul celor vii.
Tot binele ce-l avem și-l facem este al lui Dumnezeu și vine de la Dânsul.
De aceea suntem datori a-I mulțumi pentru orice nevoință, pentru orice biruință a noastră și pentru toate binefacerile vădite și ascunse, deobște și aparte, ce am primit din mâna milostivă, cum este scris – ” În toate multumiți, căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Iisus Hristos spre voi ” ( I Tes. 5, 18 ).
Să ne rugăm Domnului Dumnezeu pentru a trimite pacea şi mântuirea întregii lumi, pentru buna sporire a sfintelor noastre biserici şi pentru unirea tuturor [drept-credincioşilor] într-o singură turmă.
Nu vă deznădăjduiţi în necazuri şi nu vă clătinaţi în ispite. Fiţi fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe.
Ceea ce sunt petele pe față, aceea sunt păcatele în suflet. Ceea ce este oglinda pentru față și pentru cusururile ei, aceea este cuvântul care vădește sufletului păcatele lui.
Oglinda ne arată ceea ce avem pe față: daca sunt pete pe față, pe acelea le și arată. Păcatele ce sunt în suflet, pe acelea și cuvântul le vădește; iar pe cele ce nu se află în suflet, pe acelea nici cuvântul nu le vădește.
Ia aminte, frate, că, pe nevoitori, vrăjmaşul îi luptă în felurite chipuri.
Astfel dar, înainte de a fi săvârşită fărădelegea, o micşorează în ochii acestora foarte. Şi mai cu seamă pofta desfătării trupeşti într-atât de măruntă o arată înainte de a se înfăptui, încât aproape că îi pare fratelui cu nimic deosebindu-se de a vărsa pe pământ un pahar cu apă rece.
Teme-te de rău ca de foc. Nu îl lăsa să îţi atingă inima chiar dacă pare drept sau cinstit. Indiferent de circumstanţe, nu îl lăsa să intre în tine. Răul este întotdeauna rău.
Uneori răul se prezintă ca o strădanie spre slava lui Dumnezeu sau ca ceva cu intenţii bune către aproapele tău. Chiar în aceste cazuri, nu te încrede în această simţire.