Sfinții părinți ai Bisericii afirmă că postul este întru totul duhovnicesc. Abstinența de la mâncărurile de toate felurile și grase nu are decât un singur scop: întărirea sufletului pentru a rezista în războiul dus de trup (împotriva poftelor și a patimilor), spre a se arăta biruitor și a primi de la Dumnezeu, Dătătorul Legii, cununa neveștejită a biruinței.
Sfântul Vasile cel Mare definește postul ca înstrăinare de rele, spunând:
„Binele postului nu izvorăște de pe urma înfrânării de la mâncăruri numai; pentru că adevăratul post înseamnă alungarea și înfierarea relelor; dezleagă orice legătură ai cu nedreptatea; renunță la a-ți întrista aproapele; iartă-i datoriile (pe care le are față de tine); nu posti numai în împrejurări grele și când te afli în dușmănie cu aproapele; nu mănânci carne, dar îți mănânci de viu fratele; te abții de la vin, dar nu și de la injurii; te aștepți să te împărtășești, dar îți petreci timpul prin tribunale”; și iarăși: „Postul înseamnă înfrânarea limbii, stăpânirea mâniei, îndepărtarea de pofte, calomnie, minciună, jurăminte strâmbe, întru acestea, așadar, este postirea cea bună.”
Isidor Pelusiotul remarcă: „Postul de la mâncăruri nu aduce niciun folos celor care nu postesc cu toate simțurile: pentru că nevoitorul se înfrânează de la toate.”
Iar Sfântul Chiril al Alexandriei constată: „Adevăratul mod de a posti înseamnă putința de a săvârși lucruri cu adevărat mari, care nu se află în faptul de a nu-ți hrăni mintea cu plăceri desfrânate… ” Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune despre post: „Postul este o harismă dumnezeiască, este hrana îngerilor, prietenul fecioarelor, sporul în cele ale casei; postul este apărătorul celor ce se pocăiesc, însoțitorul rugăciunii, începutul bogăției, mângâierea celor săraci, ajutorul celor în necazuri; postul alungă somnul și aduce cântarea de imnuri, postul este apa care ne răcorește, pregătindu-ne să bem din izvorul nemuririi.”
Sfântul Grigorie de Nyssa afirmă despre post acestea: „Postul este pacea de obște atât a sufletului cât și a trupului, viața lipsită de tulburare, vițuirea în statornicie, viața bine-plăcută lui Dumnezeu și care întristează vrăjmașul.”
Și Sfântul Vasile cel Mare mărturisește: „Postul păzește pruncii, aduce cumpătare tânărului, îl face vrednic de respect pe cel aflat la vârsta senectuții. Pentru că bătrânețile împodobite de post sunt mult mai vrednice de cinste. Pentru femei este cea mai potrivită podoabă, pentru cei în floarea vârstei este frâu, este pavăza celor nuntiți și păzitoarea fecioriei.” Și iarăși: „Postul este asemănarea cu îngerii, el este cel care ne sălășluiește în același cort cu drepții și cumpătarea de care viața are trebuință.”
Iar Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Postul este urmarea viețuirii îngerești, izvor al cumpătării, începutul înfrânării, nimicirea iubirii de plăceri.”
Sfântul Ioan Gură de Aur zice despre post următoarele: „Postul, dacă n-o are alături pe sora lui, milostenia, nu urcă la cer; pentru că nu alcătuiește împreună cu ea doar o pereche, ci un întreg atelaj.”
Severian remarcă: „Postul are două aripi, rugăciunea și milostenia, fără de care nu este cu putință să se pună în mișcare.”
Sfântul Vasile cel Mare afirmă despre puterea postului: „Postul naște profeți, îi întărește mai mult pe cei puternici, îi înțepețește pe legiuitori, este pavăza cea bună a sufletului, însoțitorul cel sigur al lui, armă a celor ce vor să fie desăvârșiți, exersare a atleților; postirea învinge ispitele, pregătește calea evlaviei, pășind alături de trezvie, obârșie a cumpătării; în războaie săvârșește fapte de bărbăție, iar în vremurile de pace aduce liniștire. Postul trimite rugăciunea la ceruri, fiind asemenea unei aripi pe calea spe înălțimi; postul este maica sănătății, dascăl al tinerilor, podoabă a vârstnicilor, bunul însoțitor al celor aflați în călătorii, tovarășul sigur al celor ce locuiesc împreună.”
Simeon Matrafastul spune: „Postul este un mare bun: nimicește (vindecând) rănile păcătoșilor; înmoaie și domolește aprinderile patimilor trupești; este țarina cea bună care dă rodul veseliei și prietenul plin de îndrăzneală împotriva vrăjmașilor.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, povățuind despre post, spune: „Să iubim postul, pentru că este maica cumpătării și izvorul a toată iubirea de înțelepciune.”
În cel de-al doilea cuvânt despre post, Sfântul Ioan Gurpă de Aur afirmă: „Iubite, să nu respingi postul – maica virtuților, rădăcina celor bune, izvorul cumpătării, paznicul evlaviei, însoțitorul sfinților, împreună-locuitorul îngerilor, dușmanul diavolului, prietenul Duhului; prin mijlocirea postirii, plăcerile fug de noi, demonii se retrag, mânia slăbește, pofta este mortificată, virtuțile prind viață și strălucesc în noi; prin post patimile se domolesc și tulburarea plăcerillor se astâmpără, iar mintea plutește întru seninătate, străbătând cu bine furtunile iernii răutății și conducându-și corabia la limanul virtuții cu ajutorul ei. Ce este postul, dacă nu încununarea nevoințelor, înfăptuitorul răsplăților și cale de mântuire? Postul ne mută de la sclavie la libertate, ne întoarce din robie în patrie; postul vindecă rănile sufletului; înnoiește sufletul stricat de păcate, dă sufletului vigoare, îmbărbătează cugetul, zămislește frica de Dumnezeu, supune patimile, aduce cugetelor liniștire. În zilele de post plăcerile se sting și virtuțile înfloresc, frumusețea cumpătării se arată preacurată și trupul urmează sufletul, ajungând duhovnicesc și mai presus de fire. Bucura-te de post și nu te înstrista, așa cum fățarnicii își smolesc fețele spre a fi văzuți de oameni, pierzându-și răsplata pentru postire. Pentru că acesta este cuvântul Mântuitorului: „Atunci când postești, unge-ți capul tău, spală-ți fața întru faceri de bine, stălucește în virtuți, ca să-Mi arăți numai Mie, Cel care văd cele ascunse, că postești”. Și iarăși: Postul pune demonii pe fugă și nimicește tirania diavolului, mai ales că are însoțitoare rugăciunea; postul și rugăciunea l-au înălțat la cer pe Ilie, iar pe niniviteni i-a izbăvit de moarte; postul l-a păzit nevătămat pe Daniel de fața leilor; postul l-a învrednicit pe Moise de slava cea mai presus de vedere, iar pe Elisei l-a arătat ca mai mare între profeți.”
Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012, p. 392-396