Curățește-mă cu harul Tău, Milostive Părinte; șterge întinăciunile mele cu isopul Tău atotcurățitor și tămăduiește rănile mele, ca să dau mulțumită harului Tău!
Scoală-mă și mă întărește, Doamne!
Sfinții părinți ne învață
Omul mânat de cugetarea trupească nu poate nicicum să judece drept
Omul mânat de cugetarea trupească nu poate nicicum să judece drept – nici despre propria lui stare lăuntrică, nici despre starea aproapelui. El judecă despre sine însuși și despre ceilalți după felul în care se închipuie el însuși pe sine și după felul în care îi apar ceilalți pe dinafară, potrivit cugetării sale trupești – bineînțeles, greșit; și de aceea pe unul ca acesta l-a numit Cuvântul lui Dumnezeu, pe bună dreptate, fățarnic.
Bun lucru este conștiința și nu o răbdăm
Unii pretind că sunt gata să se facă mucenici, dar nu rabdă deloc nici cel mai mic cuvânt. Făgăduiesc să se facă mucenici cei care răsplătesc aproapelui fie bune, fie rele.
Bun lucru este conștiința și nu o răbdăm. Vizitiu al voințelor noastre este inima și nu ne supunem ei. Amenințăm să lovim, nevoind să fim loviți. Iar în contraziceri, înălțăm gândul.
Creştinul are datoria de a face tot ce-i stă în putinţă spre a-şi redobândi pacea inimii atunci când şi-o va pierde
Soldatul lui Hristos să se ferească cu toată puterea de tulburări şi supărări, dacă voieşte a lupta cu sorţi de izbândă împotriva vrăjmaşilor
După cum orice creştin are datoria de a face tot ce-i stă în putinţă spre a-şi redobândi pacea inimii atunci când şi-o va pierde, tot aşa să ştie că nu este nici drept, nici înţelept ca orice întâmplare de pe lumea aceasta, de care va avea parte, să-l lipsească de această pace sau să i-o tulbure. Într-adevăr, să ne întristăm din pricina păcatelor noastre, dar cu o durere împăcată, în chipul despre care am vorbit de multe ori până acum.
Să-ţi rânduieşti viaţa pe potriva cunoştinţelor pe care le ai
„De nu va prisosi mai mult dreptatea voastră decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veţi intra întru Împărăţia Cerurilor.”
Vai de omul care în inima sa este sătul şi mulţumit!
Vai de omul care în inima sa este sătul şi mulţumit! Când este flămând şi sărac, este cu mult mai bine. Cerşetorul, chiar de e ger cumplit, aleargă pe la ferestrele oamenilor şi cerşeşte. Oare s-ar mai duce el, dacă ar avea o bucată de pâine?
Tot războiul este spre a dobândi smerenia
La început, când omul vine spre a lucra Domnului, Domnul, cu harul Său, dă sufletului puterea de a râvni binele și totul îi este ușor și prielnic; iar când sufletul vede în sine acestea, necercat fiind, gândește: „Toată viața mea voi râvni așa”. Făcând astfel el se înalță mai presus de cei ce viețuiesc negrijuliu și începe să-i judece; și așa pierde acel har care-l ajuta să plinească poruncile lui Dumnezeu. Și nu înțelege sufletul cum s-a întâmplat aceasta; atunci fusese atât de bine, iar acum totul a devenit greu, și nu-i este a se ruga. Dar nu trebuie să te înfricoșezi: este Domnul Carele cu milostivire povățuiește sufletul.
Unde te odihnești mai mult sufletește. Acolo să mergi!
Voind să afle despre cugetările înalte și stările de har pe care le avea Starețul Efrem Katunakiotul, un tânăr aflat în vizită a întrebat:
– Părinte, cum să ne mântuim?
– Prin Spovedanie și Sfânta împărtășanie, a răspuns Starețul. Iar toate celelalte vor veni de la sine.
Tânărul a fost surprins de simplitatea răspunsului. Apoi tânărul i-a mărturisit între patru ochi Starețului că vrea să se facă monah, dar nu știe ce să aleagă: viața de obște sau pustia.
Dacă pocăinţa arde ca o flacără, poate să refacă o viaţă trăită în păcate
Suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Când raportăm realitatea vieţii zilnice la această revelaţie divină, cădem în deznădejde. De ce este atât de greu să trăim creştineşte aici şi acum? Pentru că este vorba de viaţa divină şi veşnică. Pentru noi, care suntem creaţi din nimic, ce relaţie este între nimicnicia noastră, sărăcia noastră şi această aspiraţie atât de înaltă, infinită?
Vrăjmașul nostru, diavolul, se bucură când sufletul se tulbură și inima este neliniștită
Vrăjmașul nostru, diavolul, se bucură când sufletul se tulbură și inima este neliniștită. De aceea el folosește tot felul de viclenii pentru a tulbura sufletele noastre. Mai înainte de toate el încearcă să trezească iubirea de sine, pentru ca din pricina acesteia să se retragă harul, cel ce zidește și păzește pacea lăuntrică. Pentru aceasta el ne sugerează părerea că tot ce este și ni se pare nouă că este bun în noi a fost dobândit prin strădania și osteneala noastră și, alungând smerenia și simplitatea, ne face să ne dăm un mai mare preț și o mai mare greutate, și să ne simțim mai importanți, acoperind cu uitarea lucrarea harului lui Dumnezeu, fără de care nimeni nu poate nici măcar numele Domnului să-l cheme, după cum mărturisește Sfântul Apostol Pavel, zicând: „nimeni nu poate a numi pe Domnul Iisus, fără numai întru Duhul Sfânt” (I Corinteni 12, 3).
Dumnezeu se apropie de tine, deci primește-L smerit cu inimă deschisă
Când citești dumnezeieștile Scripturi, să nu ai în vedere doar să citești filă cu filă, ci pătrunde cu cugetarea fiecare cuvânt și, atunci când unele cuvinte te vor face să te adâncești în sine sau vor trezi în tine mișcări de căință, sau vor umple inima ta de bucurie duhovnicească și dragoste, oprește-te la ele. Prin acelea Dumnezeu se apropie de tine, deci primește-L smerit cu inimă deschisă, așa precum El Însuși dorește să te împărtășești de El.
Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie
Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlinește astăzi de către oameni, și nici de către el însuși. Să-l doară cu durerea trupească și sufletească a celorlalți. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subțirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor și ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putința de a spori mult în viața cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu și nu vor să-L întristeze. Au de străbătut o primejdie.
Să nu faci niciodată ceva pentru aproapele ca să capeți răsplată
Domnul arată pe cine să chemi la prânz sau cină. Tu ia de aici următoarea regulă: să nu faci niciodată ceva pentru aproapele ca să capeți răsplată de la el aici. Asta nu înseamnă că risipești în zadar: vei fi răsplătit pentru toate la vremea potrivită. În predica de pe munte, Domnul a poruncit să facem toate faptele bune – rugăciunea, postul, milostenia – în taină. De ce oare? Fiindcă Tatăl Ceresc le va răsplăti la arătare celor ce fac acestea.
Ca să vină Hristos în inimă, trebuie să-L iubiţi
Mintea este cea care cugetă. Inima nu cugetă. Să aveţi mintea la Dumnezeu, şi inima saltă de bucurie de la sine. Se străpunge. Ca să vină Hristos în inimă, trebuie să-L iubiţi. Ca să-L iubiţi, trebuie ca El să vă iubească mai întâi. Trebuie ca mai întâi să vă cunoască Dumnezeu, apoi e rândul vostru. Dacă Îi cereţi, El Se va sălăşlui. Ca să vă iubească, trebuie să fiţi vrednici. Ca să fiţi vrednici, trebuie să faceţi pregătirea.
Milostivirea lui Dumnezeu este nemăsurată, nu însă şi pocăinţa noastră
Aţi căzut, trebuie să vă ridicaţi! Mulţumiţi Domnului Multmilostiv Care v-a primit din nou lângă El, dându-vă harul Lui din belşug, aşa cum se întâmplă în acele stări duhovniceşti bune, după fiecare rugăciune săvârşită în inimă. Acum există un pericol. Dumnezeu, Cel lipsit de răutate, Îşi arată vădit mila Lui oricărui păcătos pocăit. Diavolul, plin de zavistie însă, foloseşte cu viclenie lipsa de răutate a lui Dumnezeu, ca să rătăcească şi să-l înşele pe om, îndrumându-l la noi căderi.
Nici Dumnezeu, nici eu nu-ți voi ajuta, atât timp cât nu te vei osteni tu însăți în cucernicie
Tu mereu te judeci și te crezi cea mai neputincioasă și cea mai rea, însă acestea sunt doar vorbe, că tu nu te simți astfel. Dacă ar fi fost după cum spui, nu i-ai mai fi judecat pe ceilalți și nu te-ai fi supărat din cauza faptului că am numit-o pe maica Platonida mai deșteaptă decât tine. Să mori de râs, nu alta! Cât de prostuță poți fi! Și-mi mai scrii „să-L rog pe Dumnezeu să te înzestreze cu bunătate”. Iată ce rugăminte necutezată!
Nu există morți în biserica lui Hristos
Bogăția noastră nemăsurată și nesecată este credința noastră Ortodoxă. Prin ea se întăresc toate cerurile, toate ale lui Dumnezeu sunt ale noastre și ceea ce e mai prețios decât orice – însuși Preadulcele nostru Domn Iisus Hristos, iar împreună cu El toate fericirile și bucuriile veșnice.
De când Domnul Iisus Hristos este pe pământ, nu mai există prăpastie între pământ și cer, între Dumnezeu și om; unite sunt cele ale lui Dumnezeu cu omul, cele cerești cu cele pământești, cele veșnice cu cele vremelnice.