Ar fi greu să trăim pe pământ dacă n-ar exista nimeni care să ne ajute să răzbim în viaţă… Dar deasupra noastră este însuşi Dumnezeu Atotţiitorul, Iubirea însăşi… De ce să ne temem şi să ne întristăm, pentru ce să ne ferim de greutăţile vieţii, să presupunem şi să pricepem…
Domnul ne ajută în dureri şi în ispite. El ne izbăveşte de acestea şi ne dă putere să le purtăm cu uşurinţă, chiar fără să le luăm în seamă. Tăcerea pregăteşte sufletul pentru rugăciune. Cât de binefăcător lucrează liniştea asupra sufletului!
Sfântul Ioan Scărarul spune că toate gândurile nedescoperite părintelui duhovnic se transformă în fapte şi că, dimpotrivă, rănile cele descoperite nu cresc, ci mai degrabă se tămăduiesc.
Pe vrăjmaşul şi gândurile rele care îţi provoacă ispite, să îi alungi cu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Rugăciunea aceasta poate fi săvârşită în timpul oricărei îndeletniciri.
Dacă aţi fi fost întotdeauna sănătos, mulţumit de toate, liniştit şi bucuros, atunci, cine ştie, poate că şi voi, ca şi alţi oameni, v-aţi fi abătut spre o trăire împrăştiată şi aţi fi dus o viaţă după gustul acestui veac.
Îmi scrii despre o ciocnire neaşteptată cu sora ta… experienţa ne arată că mândria jignită, chiar şi pe cei mai apropiaţi îi aşează departe unul de celălalt.
Ce să faci? Toţi avem o slăbiciune – dorinţa de a ni se da totdeauna dreptate; şi prin această dorinţă îi supărăm şi pe alţii, şi pe oameni îi facem vinovaţi înaintea judecăţii lui Dumnezeu; pentru că, precum spune Sfântul Isaac Sirul, îndreptăţirea de sine nu este admisă în legea evanghelică…, ci se spune clar şi fară înconjur: „Cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt”.
Hristos să fie în mijlocul nostru, dragă mamă!
Soră întru Domnul, preaevlavioasă E.! În gramada de scrisori, după o absenţă de două luni, de la Optina, am primit-o şi pe a ta. M-am tot grăbit cu răspunsul, dar abia acum reuşesc să scriu.
Unora Părintele le dădea o astfel de pravilă: „De treizeci de ori «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!»; de zece ori «Preasfântă Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-mă!»; de zece ori «Sfinte îngere al lui Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine!»; de zece ori «Toți Sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine!», și așa toți Sfinții vor striga în ceruri: «Doamne, miluiește!», și îți vor fi ție pricinuitori de câștig”.
Din cauza sărăciei, părintele arhimandrit era nevoit să trimită câţiva dintre fraţi după ajutoare. Îi sfătuia ca la intrarea în orice casă să rostească în gând rugăciunile „Tatăl nostru”, „Cuvine-se” şi altele pe care le ştiu.
Un călugăr a povestit o întâmplare minunată de-a lui pe când se afla în Tul:
„Am sosit la casa concesionarului de atunci, Molceanov.
Dorința voastră de a ști despre mine dacă mă îngrijorez, n-o pot satisface întru totul printr-un simplu răspuns: voi spune doar că în exterior nu se vădește prin nimic, iar înăuntru, chiar dacă se întâmplă ceva tainic, nu am cunoștință de aceasta, ci doar siguranța că nimic nu mi se poate întâmpla fără îngăduința lui Dumnezeu.
Nu te mâhni! Domnul este aproape. Spune-I Lui toate necazurile şi greutăţile tale. Unde lipseşte ajutorul omenesc pentru povăţuire, ajutorul lui Dumnezeu în chip nemijlocit ne dă gândul cel bun, când alergăm la El ca fiii la Tatăl lor.
Domnul începe să-Şi arate puterea Sa atunci când vede că toate mijloacele omeneşti, prin care i se poate da ajutor omului în nevoie s-au epuizat.
El a vorbit cu ei despre treptele înalte ale drumului duhovnicesc, despre faptul că „pentru toate e nevoie de osteneală”.
Când se pune masa şi vă vine mirosul mâncării gustoase, vreţi să mâncaţi dar, cu toate acestea, lingura nu vă aduce singură mâncarea. Trebuie să vă siliţi, să vă ridicaţi, să mergeţi să luaţi lingura şi abia atunci puteţi să mâncaţi.