Slavă lui Dumnezeu, Care te înţelepţeşte şi-ţi dăruieşte odihnă în recunoaşterea neputinţelor tale, prin care ajungi la smerenie! Având buna dorinţă de a împlini voia lui Dumnezeu, avem nevoie şi de ajutorul Lui; pe lângă asta, nu trebuie să uităm următoarea poruncă dumnezeiască:
“Ziua Învierii, să ne luminăm popoare. Paștile Domnului, Paștile. Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă.
Va putea găsi cineva ceva mai înălţător şi mai veselitor decât cântarea aceasta? Va putea găsi cineva, undeva, expresia unei mai mari bucurii?
Imi scrie odată un intelectual care se frământa cu mintea: „Îmi este foarte greu. Aparent, toate sunt bune, treburile merg bine, familia este fericită, soția este bună. Dar nenorocirea este că nu am cui să deschid sufletul la ceea ce tânjesc eu, soția nu se pricepe, iar copiii sunt încă mici. Ce să fac? Cum să mă eliberez de urât și de durere?”.
Pe vrăjmaşul şi gândurile rele care îţi provoacă ispite, să îi alungi cu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Rugăciunea aceasta poate fi săvârşită în timpul oricărei îndeletniciri.
Dacă ar fi să privim un om sănătos şi un om aflat în suferinţă îndelungată şi să comparăm starea sufletească a amândurora, pe care dintre aceştia l-am numi fericit sau netrebnic – pe cel sănătos sau pe cel suferind? De exemplu, de câte ori bolnavă fiind, aţi adus pocăinţă pentru păcatele voastre înaintea lui Dumnezeu şi a părintelui duhovnicesc, şi v-ați împărtăşit cu Sfintele Taine? În acelaşi timp, omul sănătos nici nu are vreme să se gândească la păcate, iar dacă se va întâmpla să ajuneze o dată pe an, o va face nu atât din osârdie, cât din politeţe, ca să spună: „Şi eu astăzi am postit”.
În viaţa duhovnicească întotdeauna este aşa: fie mângâierea este precedată de necaz, fie necazul este precedat de mângâiere. Aceste schimburi dau naştere la nădejde şi smerenie. Numai necazurile sunt diferite, sunt şi lumeşti şi duhovniceşti, dar acest lucru este încă devreme să-l cunoşti.
Tânăra domnişoară Sofia Konstantinova a venit în vizită la familia Nilus în Schitul Optina şi la spovedanie s-a plâns stareţului că, locuind în casă străină, e lipsită de posibilitatea de a ţine posturile. „Dar de ce acum, în timpul călătoriei, în ziua de post v-aţi ispitit cu salamul?” – a întrebat-o stareţul. Sofia Konstantinova s-a înspăimântat: „Cum a putut stareţul să afle acest lucru?”.
Îţi recomand să te rogi cu simplitate. Nu dori şi nu aştepta să obţii rezultate impresionante sau „daruri” ale harului lui Dumnezeu. Consideră-te nevrednic de toate acestea. Numai astfel îţi vei găsi pacea interioară.
Dacă vrei să scapi de tristeţe, nu-ţi lipi inima de nimic şi de nimeni. Tristeţea provine din ataşamentul de lucrurile văzute.
Cuviosul Marcu Ascetul, în Cuvântul despre pocăință, spune: adevărata lucrare pentru începători, pentru avansați și pentru desăvârșiți constă în: rugăciune, curățirea gândurilor și răbdarea necazurilor ce îi lovesc. Fără acestea trei, este cu neputință a săvârși celelalte virtuți. Nici rugăciunea însăși, fără curățirea gândurilor și fără răbdarea necazurilor, nu poate fi săvârșită.
Astăzi, creştinii nu mai sunt torturaţi în arene, nu mai sunt arşi pe rug, bisericile sunt deschise, în ele se săvârşeşte slujba dumnezeiască, însă are loc un fenomen trist – mulţi oameni, chiar şi fără chinuri, renunţă la Hristos. Lumea îi prigoneşte pe robii lui Hristos prin ironie şi dispreţ, iar ei nu le pot îndura.
Când nu ai mult timp pentru a te ruga, mulţumeşte-te cu cât ai, iar Dumnezeu va primi buna îndreptare a voii tale; adu-ţi aminte că simţământul vameşului este plăcut înaintea lui Dumnezeu şi în rugăciune, şi teme-te să preţuieşti rugăciunea ta: Dumnezeu trebuie să facă asta, nu noi. În vise nu trebuie să credem şi nu trebuie să ne tulburăm de ele: vrăjmaşul face o mulţime de meşteşugiri, numai ca să ne tulbure.
Dacă simţi că te-a cuprins mânia, păstrează tăcerea şi nu spune nimic până când nu ţi se potoleşte inima prin rugăciune neîncetată şi mustrări de conştiinţă.
Cine dintre noi nu este întristat? De la cel sărman şi până la cel ce poartă diademă nu găseşti aici pace şi linişte desăvârşită. Şi toate acestea le trimite Domnul fiecăruia la timpul său şi pe măsura trebuinţei lui, pentru ca pe calea întristărilor şi a durerilor să ne ducă în Împărăţia cerului. Prin suferinţe se curăţă păcatele şi oamenii sunt feriţi de păcate şi li se încearcă credinţa.
Dacă soarele va străluci tot timpul, pe câmp totul se va veşteji, de aceea este nevoie de ploaie. Dacă va ploua tot timpul, totul va fi la pământ, de aceea este nevoie de vânt. Iar dacă vântul nu va fi de ajuns, este nevoie şi de furtună, ca să alunge toţi norii. Toate acestea omului îi sunt de folos la vremea lor, pentru că este schimbător.
Ce se dobândeşte cu trudă este şi folositor. Cel care este întrebat nu trebuie să vorbească mult, ci doar să răspundă celui care întreabă, pentru ca binele să fie făcut prin voinţă liberă.
Dacă vezi greşeala aproapelui şi ai vrea să o îndrepţi şi dacă ea îţi alungă pacea ta sufletească şi te supără, atunci şi tu vei greşi, prin urmare nu vei îndrepta greşeala cu greşeală – ea se îndreaptă prin blândeţe.
„Ridică-ţi ochii tăi în jur, Sioane, şi vezi că vin spre tine de la apus şi din miazănoapte, şi dinspre mare şi de la răsărit copiii tăi”. Iată cum se poate spune acum: Din diferite locuri aţi sosit aici în căutarea lui Hristos voi, copiii mei. Să vă răsplătească Dumnezeu pentru aceasta şi să dea pacea şi bucuria Duhului Sfânt în inimile voastre.