Sunt oameni ce nu se întorc nicicând către Dumnezeu, nu se roagă nicicând. Și dintr-o dată sufletul lor e cuprins de amărăciune, mintea de neliniște și inima de întristare. Și omul simte că, în starea sa pustiitoare, nici o altă făptură omenească nu îl poate ajuta – chiar dacă îl ascultă până la capăt, nu e în stare să-i priceapă durerea. Atunci omul se întoarce către Dumnezeu și zice suspinând din inimă: „Doamne, miluiește-mă!”.
Ar părea că e de-ajuns să spui „Doamne, miluiește!” o singură dată în rugăciune; însă noi o spunem de trei ori, și de douăsprezece ori, și de patruzeci de ori. Aceasta se face pentru sufletele chinuite, ce nu pot nici măcar să rostească „Doamne, miluiește!”. Așa că Biserica se roagă pentru ei. Iar Domnul aude; și chiar dacă la început omul abia de simte harul, ca flacăra unei lumânări, mai apoi îl simte din ce în ce mai mult, și sufletul i se ușurează.
Sfântul Stareț Nectarie de la Optina
Cerească Înțelepciune de la cei de Dumnezeu luminați Dascăli despre Cum să biruim deprimarea, ediția a 2-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 92