Hrana cea trupească nu poate astâmpăra sufletul omului, nici băutura trupului nu poate potoli setea lui. Trupul este din țărână, și hrana pentru trup este tot din țărână. De aceea trupul se simte bine în lume, unde se află cele ce sunt asemenea lui. Dar sufletul se află în suferință; el se simte în această lume ca într-o țară străină, printre străini.
Faptul că sufletul nu are moarte, și că, în esența lui, își are sălaș în lumea cea fără de moarte, se dovedește prin faptul că, în lumea aceasta pământească, el se simte călător nemulțumit într-o țară străină, și că nimic din lumea aceasta nu-l poate hrăni deplin și nu-l poate înviora.
Până ce nu începusei să te rogi lui Dumnezeu, erai tuturor drag. Iar acum, dintr-o dată, ești în casa ta ca în mijlocul unei tabere dușmane. Mai înainte vreme te îmbătai, și fumai, și mai furai câte puțin, și înjurai, și trândăveai în zilele lucrătoare, și făceai toate celelalte câte sunt urâte înaintea lui Dumnezeu și a lumii cinstite. Și totuși, atunci erai drag tuturor din casă.
Cel pe Care Îl iubesc şi Îl aştept vine spre mine înconjurat de o suită cerească. Cum aş putea dormi şi cum m-ar plictisi vreodată privegherea? Priveghez asupra istorisirilor oamenilor şi ale lucrurilor, spre a putea afla vreun mesaj tainic al Iubirii mele.
Iar Iisus, umblând pe lângă marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. De acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor. (Evanghelia de la Matei IV; 18-23 )
„Având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi.” (1 Tim 6:8)
Voi care sunteţi drepţi: păcatul înseamnă slăbiciune, iar a te teme de păcătoşi înseamnă a te teme de oameni. Păcătosul e îngrozit de omul cel drept din sine care e mort şi de două ori îngrozit de un drept viu dinafara sa. Nu fiţi îngroziţi de cineva care este îndoit îngrozit de voi. Nu este Domnul vitejia drepţilor? Nu este Domnul Atotţiitorul generalul cetelor celor drepţi? Cu adevărat mică este dreptatea celor ce stau cu Atotţiitorul şi totuşi se tem de cei atotneputincioşi.
Te mâhnești pentru soțul mort. Îți faci griji pentru copii. Plângi zi și noapte, în sufletul tău e tulburare și întuneric, înaintea ochilor – ceață și necunoscut. Îmbărbătează-te! Nu te teme! Spune-ți: bărbatul meu era în primul rând al lui Dumnezeu, și apoi al meu; și copiii mei sunt în primul rând ai lui Dumnezeu, și apoi ai mei.
Dacă grădinarul iscusit smulge o floare, să știi că așa trebuia să facă. El știe pricinile pentru care a făcut asta. Iar una dintre pricini este și aceea ca florile din jur să propășească mai bine.
Poruncile lui Hristos par cu neputință de împlinit celui ce n-a încercat niciodată să le împlinească. De pildă, Domnul a zis: Faceți bine celor ce vă urăsc pe voi (Mt. 5, 44; Lc. 6, 27), iar tu întrebi plin de mirare: „Oare este cu putință așa ceva? Oare o astfel de poruncă nu e potrivnică firii omenești?” N-ai întreba vreodată așa ceva dacă în viață te-ai fi străduit măcar o dată să faci bine unui om care te urăște; dacă ai fi încercat, ai ști că această poruncă a Domnului este cu putință de împlinit și se potrivește cu firea omenească —în starea ei cea mai bună.
Ce mare este în ceruri slava Sfântului și Dreptului Simeon, cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus L-a primit! Ea se vede dintr-un eveniment din viața Sfântului Petru Atonitul, care se sărbătorește la 12 iunie.
Fiind comandant de oști, Petru a fost luat prizonier și aruncat în temniță în cetatea Samara, de pe malul râului Eufrat. Suferind în temniță, Petru se ruga cu lacrimi Sfântului Nicolae să-l roage pe Dumnezeu să-l scape de acolo, făgăduind că își va dărui după aceea toată viața lui Dumnezeu.
Cât priveşte faptul că prietenii te-au părăsit în restrişte, iar acum fie că îşi întorc capul când te văd, fie că te batjocoresc pe faţă, el este într-adevăr dureros, dar e o nouă mărturie a unei experienţe omeneşti străvechi. Când L-au răstignit pe Domnul Hristos pe Cruce, unde erau cei care voiau mai înainte să-L facă împărat?
Săvârșirea răului este o slăbiciune, nu o putere. Făcătorul de rele este un slăbănog, nu un viteaz.