Hrana cea trupească nu poate astâmpăra sufletul omului, nici băutura trupului nu poate potoli setea lui. Trupul este din țărână, și hrana pentru trup este tot din țărână. De aceea trupul se simte bine în lume, unde se află cele ce sunt asemenea lui. Dar sufletul se află în suferință; el se simte în această lume ca într-o țară străină, printre străini.
Faptul că sufletul nu are moarte, și că, în esența lui, își are sălaș în lumea cea fără de moarte, se dovedește prin faptul că, în lumea aceasta pământească, el se simte călător nemulțumit într-o țară străină, și că nimic din lumea aceasta nu-l poate hrăni deplin și nu-l poate înviora. Sufletul omului este viu; viu și veșnic însetat de viață; și nimic nu-i poate astâmpăra setea decât viața: viața cea dintâi, nemijlocită. Dar asemenea viață se află în Dumnezeu, în Dumnezeul Cel viu, numai în El.
„Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu!”
Omule, dacă te gândești vreodată că hrana și băutura trupească pot să-ți hrănească și învioreze sufletul, te vei afla atunci pe treapta pe care se găsesc animalele. Dacă ai trecut de această treaptă, și nădăjduiești ca sufletul tău să poată fi hrănit și înviorat de înțelepciunea omului și de frumusețea acestei lumi, atunci te vei afla pe treapta omului cu experiența înjumătățită. Așa cum socoteala cea dintâi era prostească, tot la fel această nădejde este neroditoare. Dacă ai trecut de cea de a doua treaptă, și ai simțit o sete de negrăit, pe care nu o poate stăvili nici întregul ocean al lumii, atunci ești cu adevărat un om călit și pregătit, ești un om adevărat. Numai la această treaptă de sete duhovnicească nepotolită vei înțelege deplin Evanghelia de astăzi.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana