De-ţi judeci fratele, e mare primejdia să cazi în acelaşi păcat, după cum spun Părinţii. Astfel, un bărbat sfânt a văzut pe cineva păcătuind şi, lăcrimând cu amar, şi-a zis: „Acesta astăzi a greşit, iar eu mâine neîndoielnic voi greşi!”
[Scrisoarea este răspunsul la Scrisoarea nr. 1 a lui D. Balfour, din 7 Aprilie, 1936, scrisă din Athena, unde Balfour trecuse după ce fusese izgonit din Athos. Cf. Anexa II, 1: „Duhovnicul nu este un oracol”]:
Toți Îl căutăm pe Hristos, într-un mod conștient sau inconștient. Pentru că Hristos este piatra unghiulară. Nimic nu are înțeles în această lume în afară de această Piatră care dă sens.
Grav este că nu mai simțim nevoia să ne înfrânăm și simțim că acest lucru n-ar fi ceva tentant pentru noi din perspectiva duhovnicească, nu ne face cu ochiul proiectul infranarii.
Aţi citat un pasaj din scrierile Stareţului Sofronie unde acesta spune că după o perioadă de pocăinţă a cunoscut harul dumnezeiesc şi pocăinţei i-a urmat mângâierea. Cum a recunoscut harul şi cum putem şi noi să recunoaştem harul în pocăinţa noastră sau atunci când încercăm să ne pocăim? Şi dacă nu simţim că am primit această mângâiere, este acesta un semn că pocăinţa noastră nu este sinceră?
Părinte, Dumnezeu știe dinainte cine se va mântui și cine nu?
Puneţi-vă mai des întrebarea, cât mai des, şi atunci când sunteţi puşi în faţa unui fapt important, decisiv din viață dvs, și în aspectele mai mărunte ale vieţii, vă rog, puneţi-vă întrebarea: Ce vrea Dumnezeu de la mine?
«Când, în cadrul slujirii noastre, intrăm în contact cu lumea, vedem că acest lucru este extrem de dificil. Nu știm de ce Dumnezeu nu a binevoit să ne dea puterea de a „vindeca toate suferințele oamenilor”, așa cum a dat-o Sfinților Apostoli și Sfinților noștri Părinți. Este ca și cum, lipsiți de această putere de vindecare, în slujirea noastră noi am fi mereu acoperiți de oprobriu.
Şi tatăl dumneavoastră ţinea marţea, spuneţi, ca pe o zi nenorocoasă, iar dumneavoastră faceţi la fel. Eu cred că atât dumneavoastră, cât şi tatăl dumneavoastră aţi păcătuit faţă de Sfântul Ioan Botezătorul socotind ziua lui drept zi nenorocoasă. Şi totuşi, „slava” voastră e chiar Sfântul Ioan. Sau nu ştiţi, poate, că Biserica a închinat marţea acestui mare şi minunat sfânt? Nu una singură, ci toate zilele de marţi de peste an. Mai înainte de toate, însă, îngăduiţi-mă să vă lămuresc pe scurt, cui este închinată fiecare zi a săptămânii.
Cum să petrecem o zi fără de păcat, adică în sfinţenie? Iată problema noastră de zi cu zi. Cum să preschimbăm întreaga noastră fiinţă, gândurile, simţirile, până şi reacţiile noastre trupeşti, spre a nu greşi împotriva Părintelui nostru ceresc, împotriva lui Hristos, împotriva Sfântului Duh, împotriva persoanei omeneşti, împotriva fratelui şi a tot lucrul din această viată?
Era odată un suflet păcătos pe care Domnul l-a chemat la pocăință și acest suflet s-a întors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire și i S-a arătat lui. Domnul e atât de milostiv, smerit și blând.
Mulţi dintre cei ce vin aici, la Katunakia, îmi zic: „Dă-ne un cuvânt de folos”. Ei, să vă spun unul: închinaţi rugăciunii lui Iisus măcar o jumătate de oră din douăzeci şi patru – după programul lumesc, pe la ora 10-11 înainte de miezul nopţii. Spuneţi Rugăciunea fără să luaţi metanierul în mână; rugător, cereţi cu lacrimi mila Sa: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” – aşa!…
Ava Apollo spune: „L-ai văzut pe aproapele tău, L-ai văzut pe Dumnezeu.” Iar Sfântul Antonie cel Mare zice că „de la aproapele tău îți vin și viața, și moartea”. Nu poți să fii într-atâta de sărac încât să nu poți dărui ceva. Măcar un zâmbet. Unii poate vor spune că ești cam într-o ureche, alții vor zice că ești fericit, dar celor mai mulți le vei face bine. Mai bine decât dacă ai sta ursuz.
Mi-a zis Părintele într-o zi aşa: „Tu eşti evlavios şi vrei să impui celor din jur credinţa şi evlavia ta, şi crezi că vei reuşi. Rău faci, fiindcă omul reacţionează taman invers: îi spui să facă ceva şi nu face, şi asta tocmai pentru că i-ai spus să o facă. Când te va vedea pe tine făcând acel lucru, poate că te va urma şi el, zicându-şi: «Dacă el face asta, hai să fac şi eu».
Sfinţii Părinţi au constatat că singuri nu pot reuşi multe lucruri cu privire la rugăciune. Au nevoie de sprijin, de susţinere. Au nevoie de îndrumători iscusiţi la început, de alţi Părinţi, de cărţi; şi încet-încet, după o vreme au parte de ajutorul sfinţilor. Şi mai ales de cel al Născătoarei de Dumnezeu.