Iubitul meu frate întru Hristos, îţi doresc să fii bine. Astăzi am intrat în posesia scrisorii tale şi îţi dau răspuns la toate câte îmi scrii. Informaţiile pe care mi le ceri nu cer nici timp şi nici osteneală pentru a ţi le oferi.
Pocăinţa este cotitura vieţii, răsturnarea gândurilor, schimbarea inimii ce ne întoarce cu faţa către Dumnezeu într-o nădejde plină de bucurie şi freamăt, în încrederea că, chiar dacă nu merităm mila lui Dumnezeu, Hristos a venit pe pământ nu ca să judece, ci ca să mântuiască, a venit nu la cei drepţi, ci la cei păcătoşi.
Mărturisirea este sinceră numai atunci când este însoţită de hotărârea statornică de a nu mai repeta aceleaşi păcate, căci altfel omul se face precum spune Apostolul: „Câinele se întoarce la vărsătura sa şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui”. Aceasta, însă, nu trebuie să constituie un argument pentru cei care spun: „De vreme ce voi cădea în acelaşi păcat, ce trebuinţă este să mă mai spovedesc?”.
Adevărul
Adevărul, Care este Hristos, este piatra de încercare; în jurul acestui Adevăr se învârte totul. Pentru a combate acest Adevăr au apărut tot felul de filozofii, curente, idei, care n-aduc nimic nou, decât un vocabular nou, cuvinte noi, dar nu clarifică nimic, fiindcă Adevărul lui Hristos este deplin și ei nu fac altceva decât să lovească în acest Adevăr.
Spune Sfântul Grigore Teologul: „iubirea literei este un acoperământ al lipsei de evlavie”. Adică toți cei preocupați în special de reguli exterioare mărturisesc un lucru: că ei nu au nicio lucrare interioară.
Câtă vreme păcătuieşte în trup, sufletul este adormit, aşa că nu se cunoaşte nici pe sine, nici pe Ziditorul său. Este îmbătat de păcat ca de o băutură tare şi îmbătat zace în trup ca într-un pat pentru bolnavi. Adormit şi îmbătat, sufletul nu cunoaşte altă plăcere decât cea care vine prin trup. Ce îi place trupului îi place şi lui, iar ce nu îi place trupului nici lui nu îi place.
Mă uit și mă bucur când văd suflete care iau aminte și se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun și drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia – de pildă bărbaților bărbăția, iar femeilor dragostea – ca să ne nevoim și să urcăm treptele duhovnicești cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru.
Înfrânarea nu este grea, e de-ajuns să o dorești și să te ții departe de cauzele păcatului. Ia spune-mi, există un lucru mai ușor decât mersul? Și totuși, și acesta devine greu, obositor și dureros pentru unii oameni grași, neantrenați și comozi.
În ziua cea slăvită a celei de a Doua Veniri a lui Hristos, va avea loc învierea tuturor morţilor, pentru ca după aceea să urmeze Judecata cea de Apoi a întreg neamului omenesc. Aşa cum a înviat Hristos împreună cu Trupul Său, tot astfel şi morţii vor învia împreună cu trupurile lor. Însă aceste trupuri nu vor mai fi supuse niciunei stricăciuni, pentru că vor avea ca model Trupul lui Hristos cel Înviat.
Părintele Sofronie întărea pocăinţa ca mod de viaţă, prin care omul poate să-şi găsească inima, locul unde se întâlneşte cu Dumnezeu. Prin pocăinţă se sfărâmă zidurile care înconjură inima.
Două sunt chipurile rugăciunii: unul al slavosloviei, cu smerenia minţii, iar al doilea, al cererii. Rugându-te, nu veni îndată spre cerere, căci îţi pârăşti voirea ta, dovedeşti că te rogi silit.
-Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?
Odată zidit de Dumnezeu, omul se afla în starea de luminare, ceea ce înseamnă că avea rugăciunea minţii. Inainte de cădere, mintea omului se îndeletnicea cu pomenirea lui Dumnezeu şi astfel umbrea cu Har raţiunea şi puterile pătimitoare ale sufletului, adică mişcările sale după fire. După cădere însă, mintea s-a cufundat într-un întuneric adânc, s-a robit raţiunii, patimilor şi condiţiilor lumii din afară. In aceasta constă, de fapt, adevărata cădere a omului, dimpreună cu toate urmările ei cumplite.
* Asadar să lăsăm grija traiului nostru si să ne preocupăm de cum să lucrăm sufletul nostru si să îl facem rodnic în fața lui Dumnezeu, căci moartea ne asteaptă. Alt drum nu există. Toți vom trece pe acolo. Să ținem cont de asta, că fiecare dintre noi va muri si va trece pe la tribunalul ceresc. Să ne îngrijim de judecata noastră.