– Creștinul, încercând să țină poruncile lui Dumnezeu, înțelege că nu o poate face. Și spune: «Doamne nu pot ține, acestea». Nu pot trăi nici cu Dumnezeu, nici fără Dumnezeu. Iar pentru că nu pot trăi după poruncile lui Dumnezeu, am pocăința…
Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul slavei.
Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Pildele lui Solomon 1:7).
Gheronda, Sfântul Isaac Sirul, scrie: „Dumnezeu ia în considerare virtutea după discernământul cu care este săvârșită”.
Cei care vor fi mântuiţi nu sunt născuţi din voia cărnii şi a dorinţei, ci de la Dumnezeu şi aceştia vor domni pe lângă El. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat şi har peste har. Pentru că legea prin Moise s-a dat; iar harul şi adevărul prin Iisus Hristos (Ioan 1, 16-17). El ne-a dat cele zece porunci; El ne-a dat învăţături în legea nouă a harului Evangheliilor şi indiferent de recunoştinţa pe care I-o datorăm, el ne-a dăruit mai mult har! Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat şi har peste har (In. 1, 16).
Sufletul se întoarce la Dumnezeu. Şi acest gând trebuie să ne facă să medităm astăzi nu numai asupra morţii, ci asupra vieţii. Cât ne mai rămâne de trăit? Trebuie să trăim anii ce ne rămân ca vrednice făpturi ale lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui. Azi suntem copii, mâine tineri, poimâine vom avea părul alb. Iar în ziua următoare vor veni să ne ia.
Purtăm în noi păcatul strămoşesc, această otravă a celei dintâi ispite a lui Adam în Rai – “Veţi fi ca Dumnezeu” – însă ascultarea ne poate slobozi de ea.
– Câteodată, durerea este mai presus de puterile omeneşti, şi oamenii, chiar şi cei credincioşi, se pierd. Cum să rezistăm suferinţei? Există paşi de urmat?
Când te cheamă Dumnezeu, nu mai stai pe gânduri, nu ai voie să mai stai pe gânduri, ci le lași pe toate. Domnul vine și ne caută în fiecare loc și mai ales acolo unde muncim, unde ne desfășurăm viață zilnică. Și le spune pe rând, lui Petru și lui Andrei, fratele lui și apoi lui Iacob și apoi lui Ioan fratele lui: Veniți după Mine! E atât de scurt cuvântul pe care Domnul îl adresează și totuși atât de puternic. Nu le da explicățîi, de ce să Îi urmeze Domnului, nu le zice nimica, doar atât: Vă vreau cu Mine! Vreau să îmi urmați Mie!
Te necăjeşti pentru că în fiecare săptămână ai parte de tulburare din pricina discuţiilor şi judecăţilor pe care le auzi în societate cu privire la monahism, pentru că te amesteci în ele şi uneori împărtăşeşti părerea altora. Ce să-i faci? Vinovat nu este monahismul, ci slăbiciunea unora, care văd lumea cu ochi „ageri” şi, băgând de seamă slăbiciunile unora, aruncă cu noroi în tot monahismul.
Fiecare cuvânt al Bisericii este un mărgăritar fără de preţ pe care, dacă ajungem să-l înțelegem, cum se întâmplă câteodată, învie cugetul şi ne umple inima de o trăire care ne schimbă pentru totdeauna. Deci, să fim atenţi la fiecare cuvânt al Sfintei Liturghii, la fiecare cuvânt ce se citeşte în Biserică, şi fiecare cuvânt de rugăciune să-l facem cuvântul nostru de rugăciune. Nu numai lucruri care sunt scrise de altcineva, într-o carte pe care o citeşte altcineva cu glas tare, ci cuvântul acela trebuie să devină cuvântul meu.
Nu te teme, nu eşti singur. Singur este cel care nu ştie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toţi oamenii tovarăşi. Unul ca acesta şi într-o tovărăşie cât se poate de numeroasă va spune, cum spun şi acum unii: „Mă plictisesc! Nu ştiu ce să mai fac! Toate mă plictisesc cumplit”. Acestea sunt suflete goale de Dumnezeu, cenuşă fără foc. Iar tu nu eşti singur, fiindcă stai cu Domnul, şi Domnul e cu tine.
Când îți este greu să te rogi, stai, așa cum ți-am mai spus și altă dată, înaintea icoanei lui Hristos și nu-I spune nimic. Doar privește-L și, încet-încet, îți va vorbi El. Îți va spune: „De vreme ce te ostenești de dragul Meu, Eu te voi alina, voi fi alături de tine, te voi sprijini. Nu te întrista!”.
