Aud pe mulți spunând: „Când suntem în biserică și ascultăm predica ne căim de păcatele noastre; dar, după ce plecăm, ajungem alții; focul râvnei ni se stinge. Ce să facem ca să nu se mai întâmple asta?”.
Rugăciunea trebuie tratată tot ca o întâlnire cu Dumnezeu. Când te pui tu față în față cu Dumnezeul tău, nu poți să-I ascunzi nimic. Nu poți să-ți furi căciula. Ai să încerci, dar n-o să-ți meargă. Cum se ajunge la rugăciune sinceră? Lăsând inima să-și facă treaba ei. Varsă-ți inima așa cum e în fața lui Dumnezeu.
Nefericirea pe care Dumnezeu o îngăduie să vină asupra noastră este mai bună decât fericirea pe care ne-o zidim singuri. Dumnezeu îngăduie nefericirii să vină totdeauna la vreme asupra credincioşilor săi. Ea este ca glasul prietenului ce strigă la miezul nopţii celor ce dorm: Arde!
«Noi, ortodocşii, Îl trăim pe Hristos în Dumnezeiasca Liturghie şi, mai ales, Hristos trăieşte în noi în timpul Liturghiei. Sfânta Liturghie este lucrarea lui Dumnezeu. Noi zicem: «Vremea este de a sluji Domnului.» Între altele, înseamnă că acum este vremea ca să lucreze Dumnezeu. Hristos slujeşte, noi trăim împreună cu Hristos slujirea Lui.”
„Viața duhovnicească este asemenea unei sfere”, obișnuia să spună Părintele Sofronie. Întocmai cum, atingând oricare punct de pe suprafața sferei, luăm contact cu întreaga sferă, la fel și dreapta lucrare a virtuților ne face părtași plinătății harului de viață dătător al lui Dumnezeu. În același chip, într-o singură părticică din Sfântul Trup și Sânge al Domnului Îl primim pe Hristos întreg. Așijderea, un singur cuvânt al lui Dumnezeu ne poate atinge și lumina inima, deschizându-ne calea spre plinătatea harului Său celui purtător de viață.
Cred că am mai atins puţin acest subiect în serile noastre, dar merită să vorbim foarte mult despre acest aspect.
O iubim, pentru că simţim poate în ea un mod special de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu cel adresat lui Pavel: Puterea Mea se arată în slăbiciune (2 Cor. 12,9).
Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu îl veți găsi… așa cum nu veți găsi nici căsătoria impecabilă, nici copilul ideal.În Biserică nu intri ca într-un partid în care începi să judeci și să împarți dreptatea. În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat din mare.
Este foarte greu să îi biruim pe demoni cu inteligenţa, cu pocăinţa sau chiar cu credinţa noastră, pentru că demonul este un înger căzut. El are inteligenţă mai mare decât a noastră, putere de înţelegere mai mare decât a noastră, el vede lucrurile mai mult decât noi. In orice luptă cu demonii, dacă nu suntem foarte bine căliţi, suntem pierduţi.
Chiparosul e verde şi vara şi iarna. Busuiocul e înmiresmat şi vara şi iarna. Mieii sunt ucişi şi vara şi iarna. Atenţie la lupi atunci când vă atacă, unul din faţă şi altul din spate. Dar fiţi mai prudenţi la două păcate: teama de păcătoşi şi dispreţuirea acestora. Fiindcă verdeaţa voastră va dispărea ca verdeaţa unei sălcii. Iar mireasma voastră se va preschimba în duhoare. Iar smerenia voastră va deveni trufie. Iar păcătoşii vă vor numi oamenii lor.
Atunci, în al treilea an de studii la Academie, mi-a venit în minte gândul: „Dacă Dumnezeu ştie dinainte că eu voi deveni ucigaş, pot eu oare să schimb drumul meu? Dacă pot, atunci cunoaşterea nu e nimic, dar dacă nu pot, atunci unde este libertatea?”
Nimic nu ne va ajuta nouă dacă nu vom înţelege că trebuie să fim blânzi şi îngăduitori faţă de slăbiciunile oamenilor şi să le iertăm din inimă. Cum vom putea altfel nădăjdui că ne va ierta Dumnezeu pe noi dacă nu iertăm şi noi greşiţilor noştri?
Copiii și sfinții Îți sunt dedicați Ție, Doamne! Alții se răzvrătesc împotriva Ta. Copiii și sfinții sunt linia de demarcație dintre Împărăția Cerurilor (existența plină de lumină) și întunericul inexistenței (Matei 18, 2-5).
Să nu cerem din mândrie roade duhovniceşti înainte de vremea lor. Pentru că nu este firesc să cerem în mijlocul iernii roadele verii, nici la timpul semănatului, roadele secerişului. Unul este timpul în care vom semăna ostenelile, şi altul timpul în care vom secera darurile harului. Altfel, va veni vremea recoltei, şi nu vom avea ce să adunăm.
Atâta vreme cât ținem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viața noastră. De îndată însă ce le mărturisim, primejdia morții o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră. Dar cu obișnuința de a păcătui trebuie să ne luptăm noi, uneori, toată viața. Această vreme de amărăciune care ne învață minte să nu ne mai întoarcem la cele dintâi e chiar vremea de întărire a sănătății noastre sufletești. Aceasta ne învață cel mai bine calea lui Dumnezeu.
Când ne rugăm, și nu vedem nici un răspuns la rugăciune, atunci când ne pare că Dumnezeu tace?