Cine va declara război păcatului, smulgând cu sila păcatul din mintea, inima şi trupul lui, aceluia îi dă Dumnezeu un mare dar: „vederea păcatului său”!
Fericit este sufletul care şi-a văzut păcatul cuibărit în sânul său!
Fericit este sufletul care a văzut în sine căderea strămoşilor, vechimea vechiului Adam!
ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania – Predică la Duminica a IV-a din Postul Mare (anul 2003)
Predica rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 82 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Părintele Rafail: Eu aş zice: bineînţeles că ar trebui la un preot. Dar observ cu multă, multă durere un lucru în lumea noastră: se întâmplă din ce în ce mai des că noi preoţii nu găsim felul ortodox de a primi pe om, de a-l asculta, de a-l înţelege, de a-l învia. Acum vă zic ca unul care vine din Apus unde Biserica de 1000 de ani n-a mai fost şi unde spiritualitatea apuseană a falimentat total, veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era în ea demult.
Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei.
Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii şi alţi apostoli şi evanghelişti cu lumina cerească a Sfântului Duh.
1. Despre păcat: „Sfinţii Părinţi ne învaţă că fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei, ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginţi prin milostenie, lăcomia prin post şi cumpătare şi aşa mai departe”.
2. Despre dragoste: „N-am să pedepsesc pe nici unul dintre voi. Am să mă pedepsesc în schimb pe mine. Timp de trei zile voi posti, nu voi mânca nimic şi mă voi ruga, pentru ca ura dintre voi să ia sfârşit”.
Dacă unii neagă sfinţenia, alţii îi exagerează caracterul. Sfinţenia este reală, vie, naturală, accesibilă. Putinţa sfinţeniei este un dat al condiţiei umane. Sfinţenia nu este o exagerare, ci dimpotrivă, este starea de echilibru şi armonie care aduce o viaţă plină de bucurie. Sfinţii sunt oameni adevăraţi şi nimic din ce e omenesc nu le lipseşte, doar că în ei binele a învins răul.Adesea trăim lângă sfinţi şi nu-i recunoaştem.
Nu este greu, trebuie doar să spui că, din ziua în care te-ai hotărât, nu vei mai fi tulburat de nimicuri, nu te vei mai supăra pe aproapele şi tot ce ţi se va întâmpla vei primi cu mulţumire, fără a crâcni, considerând greutăţile ca plată pentru păcatele săvârşite.
Dacă nu vom gândi astfel, toată viaţa noastră va trece degeaba: aşa cum am fost (cu păcate şi patimi), tot la fel vom rămâne. Ca să avem întotdeauna pace în suflet trebuie să ne lăsăm total în grija Domnului, pentru ca El să trăiască în noi şi noi în El.
Stăpânul cel iubitor de oameni, ca un tată iubitor, a izvodit leacul postului, ca să ne desprindă şi de plăceri şi să ne şi ducă de la grijile lumeşti la lucrarea celor duhovniceşti.
Avem Stăpân blând şi iubitor de oameni şi nu ne cere lucruri peste puterea noastră. Nici nu ne cere să ne abţinem de la mâncări şi să postim aşa de dragul postului, nici pentru asta să stăm nemâncaţi, ci ca să ne desprindem de lucrurile cele lumeşti şi să folosim tot răgazul cu cele duhovniceşti.
Trăim apogeul erei tehnologice. Ea a fost pregătită din secolul trecut prin aşa zisul progresism şi materialism. Acum toate ţările pământului, de la cele mai înapoiate până la cele mai înaintate, sunt obsedate de tehnică, ca formulă magică a societăţii de consum.
Căci visul lumii moderne din toate regimurile politice de azi este satisfacţia materială nelimitată, ca cheie a fericirii oamenilor. Lumea albilor a lansat în omenire această concepţie şi mentalitate, iar acum este generalizată.
„Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.
„De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…”
Cine nu iubeşte certarea sau sfătuirea, n-are minte.
Pe vârful limbii călăreşte satana.
Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.
Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă.
Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ţi-o.
Domnul ne-a spus: „Iubiți pe vrăjmașii voștri!”, iar cel ce-și iubește vrăjmașii este asemenea Domnului Iisus Hristos.
Cel ce are puterea să-și iubească vrăjmașii Îl cunoaște pe Domnul nostru Iisus Hristos în duh și în adevăr. Cel ce însă n-o are dăinuie încă în ghearele morții, iar harul și dragostea lui Dumnezeu nu sunt, cu adevărat, în chip deplin, împreună cu el. Dacă ai puterea să ierți greșelile fratelui tău și să-i iubești pe vrăjmașii tăi, atunci îți vei dobândi iertarea păcatelor proprii, iar Domnul îți va îngădui cunoașterea Sfântului Său Duh.
– Care va fi sprijinul credincioşilor zilelor noastre când, după cum spune Sfântul Ignatie Briancianinov, la sfârşitul veacurilor nu vor mai exista povăţuitori?
– Nu cred că vor fi mai puţini decât au fost sub comunişti. Vom apela desigur la scrierile Sfinţilor Părinţi, întotdeauna vom face acest lucru, dar cred că Dumnezeu va trimite oameni, va avea grijă de noi.
Dumnezeu l-a creat pe om liber, pentru că libertatea este unul dintre atributele divine și Dumnezeu respectă această libertate, așa cum le-a respectat-o primilor oameni. Le-a spus: Mâncați din toți pomii raiului, dar din acesta să nu mâncați!, însă nu a pus în jurul pomului un gard de sârmă ghimpată sau un zid, care să-l facă inaccesibil.
Dar dacă tu, în virtutea libertății tale, vrei să-Mi calci porunca, mănâncă, dar suporți consecințele! Și le-a suportat, adică libertatea i-a lăsat-o întreagă, nu s-a atins de ea.
Urmărind mântuirea tuturor oamenilor, dragostea vrea să meargă până la capăt; de aceea, ea cuprinde nu numai lumea celor ce viețuiesc în clipa aceasta pe pământ, ci și pe cei care au răposat, până și iadul, și pe cei ce nu s-au născut încă, altfel spus, ea este Adamul total.
Binecuvântat este sufletul ce-și iubește fratele, fiindcă fratele nostru este propria noastră viață!
Iată ce, fraților. Fiecare îşi pregăteşte mâncarea după gustul şi placul său. Dacă i se pare prea dulce, o mai acreşte, dacă i se pare nesărată, îi mai pune puţină sare şi verdeţuri şi o face cum îi place; şi dacă îi place lui, place la toţi. Eu aşa cred.
Tot aşa se intâmplă şi cu viaţa duhovnicească a fiecăruia. Fiecare dintre noi îşi pregăteşte mântuirea cum crede el, cum voieşte cum poate, după râvna şi harul pe care i le-a dat Dumnezeu.