Când omul pătimește, când este constrâns, se îndreaptă spre Dumnezeu. Se apropie de Dumnezeu, prin mijlocirea preoților, cu un duh impertinent. În acest fel, Dumnezeu este inabordabil.
Demonul este alungat doar prin smerenie
Sfaturi duhovniceşti
Faptul de a privi de sus în jos la ceilalți e potrivnic duhului iubirii…
„(…) Rugăciunea cere experiența unei libertăți duhovnicești pe care majoritatea oamenilor o ignoră. Primul semn de emancipare e renunțarea la a ne impune voința asupra celorlalți. Cel de-al doilea e o eliberare lăuntrică de sub puterea pe care ceilalți o au asupra noastră.
„Pentru toate mulţumiţi!”
Toţi oamenii sunt datori a mulţumi lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru toate cele bune şi cele rele pe care le primesc de la El. Că cel ce nu mulţumeşte supără pe Dumnezeu şi în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare şi osândă veşnică. Aţi auzit de pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor nemulţumiţi din legea veche.
Smerenia înseamnă deplina deschidere către Dumnezeu, dăruirea de sine voii Lui, disponibilitatea de a primi totul de la El…
„Smerenia este una dintre cele mai curajoase virtuți evanghelice, iar noi am reușit s-o transformăm într-o jalnică însușire de rob. Puțini ar dori să fie smeriți, pentru că smerenia este percepută ca o renunțare la demnitatea umană. Același lucru este valabil și pentru ascultare: lăudăm copilul pentru ascultare, când, de fapt, el dă dovadă de supunere și este lipsit de propria voință; foarte rar ne interesează ce este în inima lui și prea ușor confundăm o oaie bleagă cu o oaie din turma lui Hristos.
Pr. Efrem din Arizona – De ce să mă mai spovedesc dacă iarăși voi păcătui?
Cineva spune: de vreme ce voi cădea iarăși, de ce să merg să mă spovedesc? Fratele meu, păcatul este precum o boală. Nu te îmbolnăvești o singură dată. Te poți îmbolnăvi de multe ori de aceeași boală. Și de fiecare dată când te îmbolnăvești, mergi la doctor. Și la un moment dat, medicamentul harului te va tămădui în întregime…
Cei mai mulţi nu se împărtăşesc cum ar trebui
Creştinii încă n-au înţeles că Sfânta împărtăşanie este una dintre Tainele obligatorii ale Bisericii. Cei mai mulţi nu se împărtăşesc cum ar trebui.
Cui se adresează cuvintele „Sfintele Sfinţilor” de la Sfânta Liturghie
„Acum preotul este gata să se apropie el însuşi de Masa euharistică şi să cheme şi pe credincioşi. Dar cum împartaşirea nu este îngăduită absolut tuturor, el nu-i cheamă pe toţi; ci luând Pâinea cea făcătoare de viaţă si arătând-o, cheamă la împărtăşire numai pe cei ce sunt vrednici să o primească, zicând: „Sfintele, Sfinţilor!”.
Fii răbdător indiferent de ceea ce te luptă
Deznădejdea este o armă demonică care i-a distrus pe mulți; nădejdea i-a salvat pe mulți din groapa de noroi.
Satana ne rătăcește – și pe mine, cel dintâi – fiindcă nu avem răbdare și astfel pierdem beneficiul fiecărei ispite. Era un călugăr care-L ruga pe Dumnezeu să-l slobozească de patimi.
Rugăciunea este oxigenul vieții sufletești
Rugăciunea este oxigenul vieții sufletești. Așa cum trupul moare fără oxigen, tot așa și sufletul nu poată trăi fără rugăciune. Sfinții Părinți numesc rugăciunea „înălțarea minții către Dumnezeu”, „convorbire cu Dumnezeu”. Dar cine nu știe că omul îngreuiat cu mâncare și băutura nu are mintea sprintenă nici pentru cele pământești, necum pentru înălțarea către Dumnezeu în rugăciune.
Predică la Duminica după Botezul Domnului
„Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.
„În ziua în care cel păcătos se va întoarce de la calea cea rea a lui, nu voi mai pomeni păcatele sale” (Iez. 33, 19)
Printre treptele sporirii unui suflet ce se nevoieşte, după slobozirea lui de patimi şi după dobândirea luminării dumnezeieşti, se află discernământul şi străvederea, care sunt cele mai obişnuite harisme pe care le poate dobândi orice om.
Toate problemele se rezolvă prin rugăciune
Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influenţă spirituală asupra celorlalţi, nu numai asupra duhului, ci şi a trupului.
Aceasta este relația noastră cu Dumnezeu: prietenie și încredere…
Am avut odată un caz îngrozitor; vă mărturisesc, am să vi-l povestesc. Era imediat după sosirea mea aici (în Anglia n.tr). Epitropul bisericii îmi spune: «Să știi că la spovedanie va veni la tine o doamnă; la prima vedere face o impresie extraordinară, dar este un om îngrozitor. Și nu știu dacă îți va spune adevărul sau nu; eu îți voi spune despre ea tot ce trebuie să știi». Și mi-a spus totul despre ea.
Fericirea noastră stă într-una din cele două lumi, nu în amândouă
Noi, cei ce ne numim creştini, nu trebuie să aşteptăm nimic altceva decât să fim răstigniţi. Căci a fi creştin înseamnă a te răstigni în aceste vremuri şi-n oricare alte vremuri, de când Hristos a venit întâia dată. Trebuie să fim răstigniţi individual, mistic, căci răstignirea deplină este singura cale către Înviere. Dacă vom învia cu Hristos, trebuie ca mai întâi să ne smerim împreună cu El – chiar până la umilinţa cea din urmă, cea de a fi devoraţi şi scuipaţi afară de lumea care nu ne înţelege. (…)
Dumnezeu te iartă pe deplin!
Dumnezeu nu iartă „cu țârâita”: „și te iert, și nu te iert”, ci te iartă pe deplin. Când te știi iertat de Dumnezeu, nu trebuie să te mai gândești că ai făcut, cine-știe-când, cine-știe-ce. Dumnezeu are puterea să șteargă totul și trebuie să ștergem și noi, din mintea noastră, lucrurile care nu ne favorizează. Și aceasta, pentru că știm că Dumnezeu este Tatăl nostru.
Noi nu trebuie numai să iertăm, ci să și uităm
Noi nu trebuie numai să iertăm, ci să și uităm; că așa, întreaga rană a sufletului nostru trebuie vindecată. Precum turbatul niciodată nu simte odihnă, așa și acela, care nu uită vătămarea suferită, ci totdeauna o amintește, niciodată nu va putea avea pacea cea adevărată, pe cât el adeseori pomenește cuvintele sau faptele vătămătorului său.
Avem nevoie unii de alții…
Nu putem trăi de unii singuri. Și trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu și să prețuim lucrul acesta, și anume că depindem într-un fel de alții. Adică avem nevoie de alții și alții au nevoie de noi. Copilul are nevoie de mama și de tata, oricât ar crede el că, dacă ajunge la 14–15 ani, de-acum poate trăi singur. Nu poate trăi singur, nu se poate descurca singur. Și nu mă gândesc doar la faptul că nu are un salariu consistent și constant din care să trăiască. Tot are nevoie de mama și de tata care să-i ofere spațiu de locuit și mâncare, dar nu doar atât. Se amăgește acel tânăr care crede că poate să ia viața în piept de unul singur la o vârstă atât de fragedă.