Odinioară Adam era sus nu în ce priveşte locul, ci prin libertatea voinţei sale; când, îndată ce i s-a dat viaţă, şi-a aruncat privirile spre cer, s a bucurat de cele văzute şi a iubit nespus de mult pe Binefăcătorul său, Care-i dăruise desfătarea vieţii veşnice, îl aşezase în desfătarea paradisului, îi dăduse aceeaşi stăpânire pe care o aveau îngerii, îl făcuse să aibă acelaşi fel de vieţuire cu arhanghelii şi să audă glas dumnezeiesc. Pe lângă toate acestea, era sub paza lui Dumnezeu şi se desfăta cu bunătăţile Lui.
