Să ne aducem aminte, fraţilor, de Domnul Care zice: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!”. Şi iarăşi, de Apostolul care ne învaţă zicând: „Cel ce pare că stă să se păzească, să nu cadă”.
In viaţa duhovnicească omul este pândit de felurite şi înfricoşătoare amăgiri. Una dintre ele este să creadă că el gândeşte, vorbeşte şi acţionează insuflat de Duhul Sfânt, atunci când lucrul acesta nu este adevărat. In Pateric şi în Vieţile sfinţilor se pomeneşte de mulţi monahi înşelaţi în acest chip, care, socotind că au pe Duhul Sfânt în ei, de fapt căzuseră pradă vicleniei diavoleşti. Se pune aşadar problema de a şti cum poate omul deosebi adevărata prezenţă şi lucrare a Duhului Sfânt în el de o prezenţă şi lucrare străină şi pe care I le atribuie Duhului Sfânt sub efectul unei amăgiri.
Aşadar, de ce Dumnezeu cere mulţumire de la oameni şi de ce oamenii Îi aduc mulţumire lui Dumnezeu? Din iubire. Mulţumirile oamenilor nu-L fac pe Dumnezeu nici mai slăvit, nici mai puternic, nici mai bogat ori mai viu, ci oamenii sporesc în toate acestea. Recunoştinţa oamenilor nu-I adaugă lui Dumnezeu nici pace, nici bucurie, ci lor înşişi le adaugă cu îmbelşugare. A mulţumi lui Dumnezeu nu-I schimbă Lui nici starea, nici fiinţa, ci omului i-o schimbă din temelie.
Omul a cărui gură Îi mulţumeşte mereu lui Dumnezeu nu se va lipsi niciodată de binecuvântările lui Dumnezeu, dar cel ce cârteşte şi-L supără pe marele său Binefăcător va fi cu siguranţă pedepsit de Dumnezeu.
Pentru a ne împuțina patimile și pătimirile, trebuie nu numai să ne luptăm împotriva lor, ci să avem și vigilența duhovnicească necesară „ca [acestea] să nu crească”.
Vedeți, puterile noastre, ale sufletului sunt așa: avem partea pătimitoare și sensibilă, avem una cu care dorim și una cu care ne străduim să facem rost de ce dorim.
În icoanele care îl închipuie pe Sfântul Nicolae este reprezentat şi Mântuitorul Hristos cu Sfânta Evanghelie în mâini, stând de o parte a lui, iar de cealaltă parte Maica Domnului ţinând în mâini un omofor arhieresc.
De aceea şi tu, frate, dacă ai căzut din pricina necazurilor sau a slăbiciunii, nu te lăsa înşelat spunându-ţi: am mai căzut şi altă dată, mai cad şi acum, ce înseamnă un păcat mai mult? Am mai căzut o dată în mocirlă, dar nu-i nimic, mă duc să mă spovedesc, mă pocăiesc pentru toate şi apoi mă depărtez de păcat.
Cine se mândrește cu ceva este potrivnic al lui Dumnezeu, fiindcă Domnul ne-a dat pildă a smereniei celei mai adânci atunci când, încingându-Se cu ștergar, a spălat picioarele ucenicilor.
“Nimeni în lumea aceasta nu trebuie dispreţuit, fie că este tâlhar sau actor, că lucrează pământul, că este negustor sau că este strict legat de lanţurile căsătoriei. Nu atât profesia noastră în viaţă, aparenţa exterioară sau îmbrăcămintea sunt plăcute lui Dumnezeu, cât sinceritatea, rugăciunea minţii noastre şi cinstea faptelor noastre”. Dar să nu uităm că toţi cei trei mireni sunt îndemnaţi să se călugărească. Aşadar, “profesia noastră în viaţă” nu este lipsită de importanță!
Liturghia trebuie să devină centrul vieții creștinului, atât pentru preot, cât și pentru laici. O trăim formal pentru că nu ne pregătim pentru Liturghie. Liturghia, ca să fie trăită cum trebuie, are nevoie de pregătire.
Dă-I lui Dumnezeu toate gândurile tale, fără nici o ruşine sau învinovăţire! Dă-I-le aşa cum vin şi cum sunt! Dă-I-le aşa cum Îi dai aerul pe care-l expiri. Aerul acesta, El îl inspiră din nările tale ca să poată intra în tine cu suflarea Lui de viaţă prin aerul pe care-l inspiri.
Dumnezeu te caută şi, căutându-te, te înconjoară cu toate semnele milostivirii şi grijii Sale: viaţa ta este a Lui şi toate cele necesare vieţii sunt, de asemeni, ale Sale: lumina, aerul, hrana, îmbrăcămintea, casa şi tot ce ai şi ce este în tine sunt ale Sale.
Să ne oprim însă şi asupra unor relatări unde este menţionat numele monahului. Ele se referă la Avva Pafnutie, Avva Antonie şi Avva Macarie Egipteanul. Povestirea despre Pafnutie se găseşte în Historia Monachorum în Aegypto. După mulţi ani de asceză, el cere lui Dumnezeu să-i arate căruia dintre sfinţi i se aseamănă cel mai mult în virtuţi. Un înger îi spune că este asemenea flautistului dintr-un oraş apropiat. Mergând să-l caute, găseşte un om care îşi recunoaşte deschis păcătoşenia.
La origini, religia a fost maica eticii şi a tehnologiei. Mai înainte de toate, religia a fost un şuvoi ce izvora din adâncimi ascunse, etică un rău purtător de viaţă şi tehnologia, cu ajutorul făgaşelor artei, purta apa din acest rău prin toate arterele vieţii omului.
Dumnezeu i-a vestit omului legea credinţei, legea purtării şi cunoaşterea tehnologiei.