
Ştii de ce ne este atât de teamă de păcat? Nu – din păcate – pentru că L-am pierde pe Dumnezeu – cine e preocupat de asta? –, ci pentru reputaţia şi imaginea noastră. Sentimentul că noi ţinem în mâini cheia Raiului.


Ştii de ce ne este atât de teamă de păcat? Nu – din păcate – pentru că L-am pierde pe Dumnezeu – cine e preocupat de asta? –, ci pentru reputaţia şi imaginea noastră. Sentimentul că noi ţinem în mâini cheia Raiului.

Medicul duhovnicesc e îndeobşte atacat de cei care nu se mărturisesc cu smerenie şi cunoaştere de sine; fiind vorba despre o „operaţie” pe care o efectuează acest medic, pacientul opune rezistenţă.

Există rugăciuni pentru cei care urmează să moară, de pregătire pentru această trecere spre cele veşnice. În primul rând, această pregătire constă în întoarcerea de la cele vremelnice la cele veşnice. Sfântul Serafim spunea înaintea morţii sale: „Trupeşte mă simt aproape de moarte, dar în duh sunt ca un nou-născut, simt toată noutatea şi prospeţimea unui început, nu a unui sfârşit”.

Mântuitorul Iisus Hristos a venit ca să schimbe măsurile şi judecăţile oamenilor. Oamenii au măsurat natura cu măsura lor şi măsura a fost cu lipsă. Au măsurat sufletul şi trupul, şi măsura sufletului s-a micşorat la o câtime de nimic. Au măsurat pe Dumnezeu şi L-au găsit mai mic ca omul. Au măsurat virtutea cu măsura succesului şi virtutea s-a ieftinit. S-au măsurat oamenii cu animalele împăunându-se pentru progresele lor.

Mila, mai întâi, nu trebuie confundată cu milostenia, cu pomana (despre care se face vorbire în Fericirea a șaptea, dar acolo prin „cei milostivi” este probabil că nu se înțelege numai cei darnici cu săracii, ci și cei în stare, ca și samarineanul cel bun, să resimtă milă față de un străin năpăstuit).

Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Sfânta Scriptură ne învaţă limpede şi dă mărturie de necontestat că dumnezeieştile puteri cereşti comunică neîncetat cu lumea oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe ne descoperă care sunt numele celor şapte sfinţi arhangheli, căpeteniile puterilor cereşti. Ele sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil, şi Varahiil, cărora, uneori, li se adaugă şi numele lui Ieremiil.

Fraza Sfântului Isaac Sirul – nu huliţi spunând că Dumnezeu e drept – ni se arată desigur la prima vedere stranie, revoltătoare, de neînţeles.



Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe mine.

Vreau iarăși să-mi exprim emoția și mulțumirea că mă aflu din nou în mijlocul vostru, prin purtarea de grijă specială a părintelui Gheorghie, care este atât de iubitor și față de noi, și față de voi.

Când nu urmăm voinței lui Dumnezeu, întâmpinăm multe decepții din cauza iubirii de noi înșine. Trebuie să urmăm voii Lui, numai pentru Mărirea Lui, nu din interesul nostru. Numai pentru acest motiv să-L dorim, să-L ascultăm…

Dacă adevărul ne face liberi, minciuna ne strânge în cătușe invizibile.

„Iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile îl împresurau.

În mănăstirea mea, cam jumătate dintre cei care sunt acolo – călugări și călugărițe – au vârsta voastră. Sunt oarecum „mămăruțele” mele (traducerea fr. coccinelle = buburuză, mămăruță).

Iar acum o „digresiune lirică” în domeniul psihologiei. Fără îndoială, judecata sănătoasă ne ajută să supravieţuim în lumea noastră deloc simplă – însă atunci când devenim obsedaţi de judecata sănătoasă şi de raţionalismul excesiv gândirea noastră devine inertă, lipsită de flexibilitate şi autocritică, şi ne împiedică să privim cu alţi ochi la noi înşine şi la situaţia în care ne aflăm.