În trăsura leneşă a trupului, sufletul meu călătoreşte prin această lume a iluziilor care încearcă să-şi dovedească existenţa cu ajutorul trândăviei şi masivităţii lor.
Biserica este viață nouă în Hristos. În Biserică nu există moarte, nu există iad. În Evanghelia lui Ioan se spune: „Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac (Ioan 8, 51). Hristos desființează moartea. Cel ce intră în Biserică se mântuiește, devine veșnic. Viața este una, o curgere fără de sfârșit în care nu există moarte. cel ce urmează poruncilor lui Hristos nu moare niciodată. Moare după trup, după patimi, dar se învrednicește a trăi încă din această viață în Rai, în Biserica noastră, iar apoi în veșnicie. Cu Hristos, moartea devine puntea pe care va trebui să o trecem cândva pentru a continua să trăim în lumea cea neînserată.
Evanghelia Matei 6, 22-33
Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât haina? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește.
– Părinte cum vedeți lucrurile?
Mulți din cei ce greșesc zic adesea: „Sunt plin de întinăciune, cum voi putea să mă apropii de Dumnezeu și cum voi putea să-L rog pe El, fiind eu cuprins de greșeli diavolești?”.
Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața. Așa cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sânt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate.
În ziua căsătoriei voastre, la citirea apostolului în timpul Sfintei Liturghii, Domnul v-a dat cuvântul: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6:2). Și încă: astăzi am stat cu lumânări aprinse, mărturisind bucuria, căci prin căsătoria voastră, veșnicia a intrat în timp, Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat, căci este scris: Împărăția lui Dumnezeu a venit deja, atunci când doi nu mai sunt doi, ci una. Cu toate acestea, această unitate, care constituie Împărăția lui Dumnezeu, se dă în chip sămânță și trebuie crescută prin nevoință. Căci dragostea este și bucurie, și duioșie, și încântare unul de celălalt, dar dragostea este și nevoință: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos.”
Să vedem acum ce este boala. Mai întâi de toate, boala este o durere. Să spunem că îmi iau în serios boala și că mă străduiesc să depășesc durerea. Dar ați văzut vreun om care să nu aibă dureri? Eu nu am văzut! Ați văzut vreun om care să fi depășit chiar și o singură durere și să nu fi căzut într-una și mai mare?
A ne educa inima este departe de a fi un fapt simplu. În schimb educarea intelectului este relativ mai uşoară – în funcţie de capacităţi, fiecare dintre noi poate să-şi dezvolte darurile sale intelectuale. Intelectul primeşte şi reţine tot ceea ce lasă asupra lui o anumită pecete. În privinţa aceasta inima este un organ duhovnicesc mult mai complex.
– Creștinul, încercând să țină poruncile lui Dumnezeu, înțelege că nu o poate face. Și spune: «Doamne nu pot ține, acestea». Nu pot trăi nici cu Dumnezeu, nici fără Dumnezeu. Iar pentru că nu pot trăi după poruncile lui Dumnezeu, am pocăința…
Printre treptele sporirii unui suflet ce se nevoieşte, după slobozirea lui de patimi şi după dobândirea luminării dumnezeieşti, se află discernământul şi străvederea, care sunt cele mai obişnuite harisme pe care le poate dobândi orice om.
Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul slavei.
Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Pildele lui Solomon 1:7).
Gheronda, Sfântul Isaac Sirul, scrie: „Dumnezeu ia în considerare virtutea după discernământul cu care este săvârșită”.