Cât de multe neplăceri nu întâmpinăm noi în toate zilele, şi ce suflet tare se cere, spre a nu fi cineva supărat şi nerăbdător, ci a proslăvi, a lăuda şi a cinsti pe Cel ce îngăduie a veni asupra noastră astfel de ispite?
Cât de multe nenorociri şi buimăceli neaşteptate nu dau peste noi? Şi totuşi, cineva trebuie să înăbuşească gândurile cele rele, şi să nu învoiască limbii a grăi lucruri păcătoase, încă şi fericitul Iov a răbdat mii de patimi, şi totuşi, n-a încetat de a proslăvi pe Domnul.
Adică: nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din jurul tău, ci numai la tine însuți. Altceva suntem noi înșine, altceva cele ale noastre și altceva cele din jurul nostru. Sufletul și rațiunea suntem noi înșine, întrucât am fost făcuți după chipul Creatorului. Trupul și simțurile Sale sunt cele ale noastre. Averile, artele și meseriile sunt cele dimprejurul nostru.
La început, când eram medic, simțeam că era nedrept față de pacienții care erau în sala de așteptare dacă mă lungeam prea mult cu persoana pe care o consultam în cabinet. Astfel, în prima zi am încercat să fiu cât mai expeditiv cu cei pe care-i consultam.
– Ca viitor preot, dacă respect canoanele, n-o să mai împărtăşesc pe nimeni!
– Păi, poate nici tu însăţi nu te mai împărtăşeşti… Dragă, nu se pune problema aşa. Problema se pune că omul trebuie să părăsească păcatul, ca să poată fi dezlegat de păcat. Dacă nu părăseşte păcatul, n-ai cum să-l dezlegi de păcat. N-o să-ţi zic să-i dai douăzeci de ani de oprire de la Sfânta Împărtăşanie; eu n-am dat niciodată mai mult de trei ani de oprire de la Sfânta Împărtăşanie, nici pentru păcate cum ar fi uciderea de pildă.
De ce? Pentru că Părintele Stăniloaie, în Dogmatică, scrie ca noi, ca preoţi, niciodată să nu oprim pe cineva mai mult de trei ani. Şi eu am luat asta de bună şi nu am oprit pe nimeni mai mult de trei ani. Numai că i-am spus omului: dacă trăieşti aşa cum trăieşti acum, nici la moarte nu eşti vrednic să te împărtăşeşti. Deci poate că l-am oprit toată viaţa aşa, dar nu în sensul acesta. De el depinde…
Cât priveşte aşa, ca timp, de exemplu pentru avort opresc trei ani. Odată vine un cetăţean la mine şi zice: „Părinte, eu am făcut un păcat mare, mare de tot. – Poţi să-l spui? – Da, că doar îl ştie tot satul. Bineînţeles că dacă îl ştia tot satul îl putea spune şi la unul de la mănăstire.
Zice: „L-am ucis pe un fiu al meu…m-am bătut cu soţia, el s-a băgat între noi, l-am lovit şi…Nu l-am lovit ca să moară, dar a murit din lovitură. – Ai făcut închisoare? – Da, nouă ani.” M-am gândit: şi aşa, eu pe om îl opresc trei ani…acum îl împărtăşesc, că doar la el au trecut de trei ori câte trei ani. Numai că l-am întrebat: „La biserică mergi? – Nu! – Te rogi dimineaţa şi seara, posteşti? – Nu! – Păi mă, păcatele astea sunt mai mare decât păcatul acela, că pe ăla l-ai făcut aşa, într-o împrejurare, şi nici n-ai vrut să-l faci.
Dar acuma, tu de câte ori nu mergi la biserică, atâta eşti în păcat, cât stau oamenii în biserică şi tu nu mergi. Când nu posteşti, păcătuieşti, când nu te rogi, păcătuieşti. Păcatele acestea sunt mai mari ca acela.” Aşa că nu l-am lăsat să se împărtăşească, dar nu pentru că a omorât om, ci pentru că trăia o viaţă, care nu-l recomanda pe Dumnezeu.
Extras din
Teofil Părăian, arhim. “Din ospățul credinței”, Editura: Mitropolia Olteniei. Craiova 2007, p.247
Fără darul minunilor între oameni ne putem mântui, dar fără darul preoților, al iertării păcatelor, nimeni nu se mântuiește. Ce n-a dezlegat preotul pe pământ, așa rămâne: nedezlegat nici în Cer. Și preotul nu te poate dezlega daca tu nu vii să-ți mărturisești asupra ta păcatele tale. De asemenea, preotul nu te poate dezlega – ca oarecum cu sila – daca nu-ți dai însuți toata silința de a te dezlega de toate năravurile tale rele.
„Dacă vrea cineva să vină după Mine. Nu silesc, nu constrâng, ci las pe fiecare să fie stăpân pe voința sa. De aceea-și spun: Dacă vrea cineva. Chem la bine, nu la rău și la greu; nu la pedeapsă sau osândă, ca să constrâng. Însăși natura lucrului spre care vă chem este în stare să vă atragă.
– “Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcătosului.
Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania – arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Predică rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 84 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca (Duminica VIII-a după Rusalii – Înmulțirea pâinilor)
Îmi pare rău pentru căderea ta în păcatele de moarte ale desfrânării şi adulterului, dar mă bucur că după ce ai căzut te-ai ridicat. Păţaniile să-ţi fie lecţii şi să ai grijă să nu mai păcătuieşti. Acum te-ai însănătoşit.
– Cum trebuie sa procedeze preotii pentru a-i apropia pe tineri de Biserica?
– Imi este greu sa raspund la aceasta intrebare, pentru ca si eu sunt episcop si nu am reusit sa aduc in Biserica foarte multi tineri. Si ce sfaturi sa va dau, daca eu n-am facut acest lucru in viata mea? Eu vin dintr-o mitropolie mica, din Nafpaktos, si, dupa cum stiti, secularizarea a patruns adanc in viata societatii. Sediul Mitropoliei este intr-un port mic, foarte frumos, si de jur imprejur sunt toate cafenelele si barurile orasului.
Sufletul care a defăimat pe Ziditorul pentru plăcerea zidirii trebuie să vindece cu durere de bunăvoie dulceaţa cea volnică, şi cu întristare de bunăvoie desfătarea prin care s-a lipsit de dumnezeiasca lumină.
Când un monah se roagă, copile, oricât ar fi de păcătos, rugăciunea lui, dacă e sinceră, degrabă e plinită de îngerii lui Dumnezeu, pe care Domnul i-a rânduit spre slujire aceluia când a îmbrăcat schima. De aceea să preţuim rugăciunea unui monah… Câtă vreme, copile, vor mai exista monahi care se roagă cu lacrimi pentru pocăinţa lor şi pentru lumea toată, Dumnezeu va mai ţine lumea aceasta. Dar rugăciunea este din ce în ce mai puţină pe pământ, din ce în ce mai puţină, şi răutăţile se înmulţesc, încât Dumnezeu va trebui să scurteze vremurile…
Toate zidurile temniţei tale, o, suflete al meu, constau în teama ta faţă de lume, de dorirea ta faţă de lume şi de gândurile tale despre lume. Toate aceste ziduri tu ţi le-ai construit singur după informaţiile simţurilor provenite de la materialul oferit, material care este cu adevărat mai fragil ca spuma.
AUDIO: Sfântul Efrem Katounakiotul (1912-1988): Cuvânt părintesc la primirea egumeniei de către părintele Efrem Vatopedinul (1987), extras din Documentarul „Sfântul Munte Athos – Monahism și Istorie”.
Voi, cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
De unde provine teama? Din lipsa dragostei. Și dragostea, din ce este constituită?